Pagina 11 - Evenimente

1. Cum vedeți relația dintre text și traducător?

Nu pot s-o privesc decât din perspectiva unui traducător profesionist: orice text pe care îl primesc este o provocare, nu se mai pune problema dacă îmi place acel text sau nu. Și provocările aduse de text sunt diverse: limba în care este scris – particularitățile stilistice, cu deosebire elemente de jargon și chiar argou, cu care este extrem de greu să fim la curent, ca traducători care nu locuim într-un mediu în care se vorbește limba din care traducem; în această categorie intră particularitățile stilistice ale autorului respectiv – frazele extrem de lungi, exprimări sofisticate, uneori greu de urmărit, o anumită încifrare la nivel lexical, chiar complicare ce mi se pare a nu fi necesară etc. –, realități noi, contexte socio-culturale ș.a. Prin urmare, e firesc să fie texte care îmi plac de la prima lectură sau nu-mi plac deloc, dar... mergem mai departe! Orice text merită o atenție deosebită, traducătorul, ca mediator, trebuie să facă

În ce măsură este traducerea un tip de rescriere?

Cred că o traducere este inevitabil un fel de rescriere, de reconstrucție a unei narațiuni, a unui poem într-o altă limbă, într-un alt mediu cultural, social, religios etc., pentru a face textul inteligibil oamenilor de acolo. Cum nu putem citi cu toții orice carte în limba ei originală, pentru că ori nu cunoaștem acea limbă, ori nu avem la îndemână acea carte, traducerile fac oficiul de diseminare a literaturii peste tot în lume, reconstruind-o. În ultimă instanță, același lucru e valabil și în cazul traducerilor verbale, pe care le fac interpreții la vreo conferință internațională, ajutându-i pe oameni să se înțeleagă unii pe alții.

Ce carte v-ar plăcea să traduceți / Ce carte credeți că ar merita tradusă sau (re)tradusă?

La această întrebare, aș răspunde țintit: mi-ar plăcea să traduc Ulise, de Joyce. De fapt, mi-ar plăcea să duc traducerea până la capăt, pentru că am început-o și am lucrat un procent deloc de neglijat din ea, vreo

Pentru mine, a traduce nu este o meserie. Meseria mea de bază este alta. Traducerile sunt o pasiune, o dependență, chiar. Am tradus cărți pentru adulți, pentru adolescenți, ficțiune și non-ficțiune, dar în ultimii ani m-am specializat pe cărțile ilustrate pentru copii.

După fiecare traducere dificilă – și mai ales la cele cu încărcătură emoțională, cum sunt cele despre Holocaust, de exemplu, sau cele despre iubirea de sine – fie din limba germană, fie din engleză, îmi spun că nu mai iau alta, și apoi mă trezesc că am zis ”da” uneia noi și am acceptat o nouă provocare.

Satisfacțiile sunt enorme: de la descoperirea unei cărți deosebite înaintea tuturor, la faptul că eu sunt aceea care o redă în limba română și până la cuvintele frumoase pe care le primesc uneori de la cititorii care îmi recunosc numele pe carte.

Recent am aniversat 100 de cărți traduse și, cum presimt că nu mă voi opri prea curând, sper să aniversez și mai mult de atât.
La mulți ani tuturor traducătorilor de pretutindeni!

Cred că cea mai grea misiune a unui traducător este contestarea celebrei expresii Traduttore, Traditore! 

Mai importante decât redarea cu exactitate a textului sunt dibuirea stilului scriitorului și folosirea expresiilor care redau culoarea și conținutul acestui stil. Eu unul am început prin 1980 cu traducerea unor poezii în revistele culturale de atunci: România Literară, Contemporanul, Luceafărul, Tomis. Cred că poeziile sunt cel mai greu de tradus și am început cu greul pentru că acest lucru te mobilizează cel mai bine și-ți folosește cel mai intens resursele și talentul. Am trecut apoi la Mary Shelley, Frankenstein, care a fost, să zic așa, piatra de încercare, iar de aici la alte peste o sută de titluri de la cărți pentru copii și tineret, la lucrări științifice.

A traduce nu este un lucru ușor și implică mult mai mult decât simpla transpunere a unor cuvinte dintr-o limbă într-alta. Unui traducător i se cere nu numai cunoașterea limbii și a secretelor ei, ci, în aceeași

Textul este pentru mine un refugiu. Din momentul în care lecturez, și până când predau traducerea, timpul pe care îl petrec în fața textului este terapeutic. Nu mai văd și nu mai aud nimic altceva. Nimic nu mă deranjează, nimic nu e dificil. Expresia quality time cred că mi se potrivește cel mai bine.

Traducerea este rescriere, și nu doar într-o mică măsură. Pentru mine, vocea personajului nu poate rezona cu cititorul în limba lui, decât dacă rescriu anume pentru el. La Facultatea de Comunicare, way back when, am aflat că animalele au și ele nevoie de traducere. Poate că doar în această instanță traducerea poate fi mot à mot, fără rescriere.

Experiența mea nu e vastă. Sunt doar la a șasea carte (și mă bucur de fiecare minut), dar deja simt o mare diferență, între prima mea traducere și cea la care am ajuns acum. Simt că îmi găsesc mai repede formulările, expresiile, vocea personajului și cum sună ea în limba în care o traduc. Acesta este meritul experienței. Dacă prima variantă de traducere

Găsiţi aici câteva dintre cărţile traduse de Maria Rizoiu pentru Corint:

Drumul meu ca traducător literar a început din interior. În sensul că am început să traduc pentru addendă, pasaje din cărțile pe care le-am folosit în teza mea de doctorat. Apoi, sistematic, la Muzeul Național al Literaturii Române, unde o mare parte a timpului mi-am petrecut-o în arhiva corespondenței internaționale a lui Ion Caraion (cu Elias Canetti, Roland Barthes, Jean-Paul Sartre, Giuseppe Ungaretti etc.). Primele cărți pe care le-am tradus (unu sau două volume pe an) au fost ca un fel de trufe, de daruri de care mă bucuram pe apucate după programul de la arhive sau din expoziție, de cele mai multe ori în weekenduri.

Într-un an, mi-am petrecut concediul de vară traducând o carte. Cu timpul, pasiunea s-a preschimbat în meserie și ocupație full time. Cred și acum cu tărie că ea m-a ales pe mine în aceeași măsură în care eu am ales-o pe ea. De Editura Corint mă leagă cea mai lungă și mai fructuoasă colaborare ca traducător literar. Până acum am adus împreună cititorilor literatură pentru

Relația mea cu traducerile a început prin facultate. Le-am încercat atunci pe toate, traduceri scrise și interpretariat, simultane ori consecutive, traduceri de specialitate sau nu. Dintre toate, cel mai mult mi-au plăcut traducerile literare, m-a cucerit felul în care ți se dezvăluie un text atunci când încerci să-l traduci, profunzimile lui și nuanțele neașteptate, nenumăratele moduri în care îl poți reda tu, ca traducător. Simțeam cu adevărat o forță creatoare când rescriam în altă limbă un text literar – poate de aceea m-am și apucat de scris mai târziu.

Acum jobul meu este altul, de profesor, îi învăț pe alții să iubească limba germană. Însă mi-am păstrat dragostea pentru traduceri până azi, când mai traduc uneori, de plăcere, cărți care mi se lipesc de suflet.

Găsiţi aici câteva dintre cărţile traduse de Mara Wagner pentru Corint:

Am început să traduc cărți oarecum întâmplător, în sensul că nu am visat să fac asta. Visul meu a fost să scriu. Am lucrat mulți ani în presa scrisă, iar prin 2009 sau 2010 (cred) am simțit că nu mai pot să fac asta, din motive diverse. Dar m-am trezit că nu știu să fac altceva, tot ce lucrasem până atunci se învârtise în jurul scrisului, într-un fel sau altul. Am încercat să înțeleg cum funcționează povestea cu traducerile de carte, iar mai târziu am deschis ușile unor mari edituri din România. Am întâlnit oameni minunați care mi-au acordat încredere și sprijin, motiv pentru care le mulțumesc nespus. Îmi doresc să fac asta în continuare, pentru că îmi place foarte mult. Un traducător este și el un scriitor. Într-un fel sau altul, el este cel care dă viață unei cărți, chiar dacă doar o repovestește. El este primul care o spune în limba română. Și există atâtea nuanțe ale acestei repovestiri, atâtea feluri în care poți face ca o poveste să sune minunat sau să o distrugi… (Dorina Tătăran)

Este adevărat că un bun scriitor care cunoaște temeinic o limbă străină are șanse mari să fie un traducător reușit, fiindcă o cunoaștere profundă, personală, a limbii în care traduci, este mult mai importantă decât cunoașterea limbii sursă, din care traduci. În același timp, este adevărat că mulți traducători iscusiți nu au darul scrierii creative – ei sunt, însă, artizani ai cuvântului. Pentru acest meseriaș și artist, pe care l-am putea asemui cu anluminatorul, artizan responsabil cu ornarea manuscriselor medievale (pe care le-am putea numi cópii-unicat ale unui text), oportunitatea de a traduce un text este aceea de a deveni coautor. Prin aceasta, traducătorul devine scriitor, nu puțin lucru pentru acei traducători, printre care mă număr, care, poate, nu au altă speranță de a își vedea numele pe coperta unei cărți.

Cred că sentimentul de posedare a textului de tradus este cel care explică senzația de dependență pe care traducătorul o are când, în ciuda programului încărcat și a nevoii