Pagina 10 - Evenimente

Editura Corint și Muzeul Național al Țăranului Român (Studioul Horia Bernea, Strada Monetăriei nr. 3, Bucureşti) vă invită luni, 9 octombrie 2023, de la ora 18.00, să luați parte la o discuție-dialog dedicată volumului „Zvonuri despre sfârșitul lumii. București 1944-1953”.

Invitați:

• Stelian Tănase, autor
• Cristian Teodorescu, prozator, eseist și publicist 
• Ion M. Ioniță, redactor-șef al revistei Historia și coordonatorul colecției Corint Istorie

Moderator: Florin-Răzvan Mihai, coordonatorul colecției Corint Istorie Autori Români

Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări pe care o puteți face aici.

Despre carte:

O istorie a ultimilor ani de război și primilor ani de pace postbelică privită din multiple unghiuri. Cu talentul său inegalabil, autorul descrie fapte de zi cu zi, viața cotidiană. Sinucideri și crime care au cutremurat Bucureștiul, drame sentimentale, intrigi de tot felul și violențe ale bandelor de gangsteri care seamănă haosul, teroarea

Anca Peiu este conferențiar universitar la Facultatea de Limbi Străine, Universitatea din București, autoare și traducătoare. Pentru Editura Corint, a întocmit studiul introductiv „Virginia Woolf: La vita è bella” (apărut în volumul Doamna Dalloway. Camera lui Jacob de Virginia Woolf, colecția „Clasici ai literaturii) și a tradus 1984 (parte din volumul Ferma animalelor. 1984 de George Orwell, colecția „Clasici ai literaturii”, pentru care, de asemenea, a semnat prefața).

1. Vă amintiți când ați citit prima dată una dintre cărțile lui Orwell și ce impresie v-a creat?

Prima dată am citit chiar distopia orwelliană 1984, într-o traducere în limba franceză. Era chiar în primăvara anului 1982, înainte de a intra la facultate, în sfârșit, după niște dureroase eșecuri – de două ori la rând picasem prima sub linia roșie, pentru diferențe de punctaj terifiante, ca, de exemplu, 0,05 puncte.

Volumul era de fapt o biată fotocopie, pe care o puteam păstra numai pentru două zile și o noapte. Cartea era

Marilena Iovu a tradus pentru Corint cărți pentru copii din limba germană

Mi-a plăcut să traduc de când mă știu. Am și acum cărțile de povești și romanele în limba engleză din școala primară, în care sunt subliniate cuvintele necunoscute. Primele cărticele traduse și publicate au fost cărți-în-dar, cu citate, dar adevărata piatră de hotar a fost traducerea romanului de debut al Ceceliei Ahern, apărut în România în urmă cu cincisprezece ani. De atunci am tradus încă vreo zece romane și cam tot pe atâtea cărți de non-ficțiune. De câțiva ani sunt agent literar și traduc multe cărticele pentru copii, mai ales din germană. Mi-am transformat pasiunea în profesie.

Anca Irina Ionescu este profesor universitar și un extrem de cunoscut traducător din mai multe limbi. A publicat mai multe manuale şi cursuri universitare, sute de articole şi studii în reviste de specialitate, și a tradus sute de cărți.

Am rugat-o să ne răspundă la câteva întrebări și vă invităm să citiți acest savuros interviu.

1. Cum vedeţi relaţia dintre text şi traducător?

Relaţia dintre textul original şi traducător trebuie să fie corectă, cinstită. Nu cred că trebuie să se scuze prin zicala traduttore ‒ tradittore ci, dimpotrivă. O traducere de calitate, din orice gen de literatură, trebuie să îndeplinească, după părerea mea, două condiţii fundamentale:

1. Traducerea trebuie să redea cât mai fidel şi mai complet textul / intenţia autorului.
2. Să nu deformeze limba ţintă de dragul respectării originalului, făcând-o să sune nefiresc pentru vorbitorul nativ.

Aş dori să dezvolt puţin chestiunea relaţiei dintre fidelitatea şi fluiditatea traducerii. Fidelitate nu înseamnă traducere cuvânt cu

1. Cum vedeți relația dintre text și traducător?

Nu pot s-o privesc decât din perspectiva unui traducător profesionist: orice text pe care îl primesc este o provocare, nu se mai pune problema dacă îmi place acel text sau nu. Și provocările aduse de text sunt diverse: limba în care este scris – particularitățile stilistice, cu deosebire elemente de jargon și chiar argou, cu care este extrem de greu să fim la curent, ca traducători care nu locuim într-un mediu în care se vorbește limba din care traducem; în această categorie intră particularitățile stilistice ale autorului respectiv – frazele extrem de lungi, exprimări sofisticate, uneori greu de urmărit, o anumită încifrare la nivel lexical, chiar complicare ce mi se pare a nu fi necesară etc. –, realități noi, contexte socio-culturale ș.a. Prin urmare, e firesc să fie texte care îmi plac de la prima lectură sau nu-mi plac deloc, dar... mergem mai departe! Orice text merită o atenție deosebită, traducătorul, ca mediator, trebuie să facă

În ce măsură este traducerea un tip de rescriere?

Cred că o traducere este inevitabil un fel de rescriere, de reconstrucție a unei narațiuni, a unui poem într-o altă limbă, într-un alt mediu cultural, social, religios etc., pentru a face textul inteligibil oamenilor de acolo. Cum nu putem citi cu toții orice carte în limba ei originală, pentru că ori nu cunoaștem acea limbă, ori nu avem la îndemână acea carte, traducerile fac oficiul de diseminare a literaturii peste tot în lume, reconstruind-o. În ultimă instanță, același lucru e valabil și în cazul traducerilor verbale, pe care le fac interpreții la vreo conferință internațională, ajutându-i pe oameni să se înțeleagă unii pe alții.

Ce carte v-ar plăcea să traduceți / Ce carte credeți că ar merita tradusă sau (re)tradusă?

La această întrebare, aș răspunde țintit: mi-ar plăcea să traduc Ulise, de Joyce. De fapt, mi-ar plăcea să duc traducerea până la capăt, pentru că am început-o și am lucrat un procent deloc de neglijat din ea, vreo

Pentru mine, a traduce nu este o meserie. Meseria mea de bază este alta. Traducerile sunt o pasiune, o dependență, chiar. Am tradus cărți pentru adulți, pentru adolescenți, ficțiune și non-ficțiune, dar în ultimii ani m-am specializat pe cărțile ilustrate pentru copii.

După fiecare traducere dificilă – și mai ales la cele cu încărcătură emoțională, cum sunt cele despre Holocaust, de exemplu, sau cele despre iubirea de sine – fie din limba germană, fie din engleză, îmi spun că nu mai iau alta, și apoi mă trezesc că am zis ”da” uneia noi și am acceptat o nouă provocare.

Satisfacțiile sunt enorme: de la descoperirea unei cărți deosebite înaintea tuturor, la faptul că eu sunt aceea care o redă în limba română și până la cuvintele frumoase pe care le primesc uneori de la cititorii care îmi recunosc numele pe carte.

Recent am aniversat 100 de cărți traduse și, cum presimt că nu mă voi opri prea curând, sper să aniversez și mai mult de atât.
La mulți ani tuturor traducătorilor de pretutindeni!

Cred că cea mai grea misiune a unui traducător este contestarea celebrei expresii Traduttore, Traditore! 

Mai importante decât redarea cu exactitate a textului sunt dibuirea stilului scriitorului și folosirea expresiilor care redau culoarea și conținutul acestui stil. Eu unul am început prin 1980 cu traducerea unor poezii în revistele culturale de atunci: România Literară, Contemporanul, Luceafărul, Tomis. Cred că poeziile sunt cel mai greu de tradus și am început cu greul pentru că acest lucru te mobilizează cel mai bine și-ți folosește cel mai intens resursele și talentul. Am trecut apoi la Mary Shelley, Frankenstein, care a fost, să zic așa, piatra de încercare, iar de aici la alte peste o sută de titluri de la cărți pentru copii și tineret, la lucrări științifice.

A traduce nu este un lucru ușor și implică mult mai mult decât simpla transpunere a unor cuvinte dintr-o limbă într-alta. Unui traducător i se cere nu numai cunoașterea limbii și a secretelor ei, ci, în aceeași

Textul este pentru mine un refugiu. Din momentul în care lecturez, și până când predau traducerea, timpul pe care îl petrec în fața textului este terapeutic. Nu mai văd și nu mai aud nimic altceva. Nimic nu mă deranjează, nimic nu e dificil. Expresia quality time cred că mi se potrivește cel mai bine.

Traducerea este rescriere, și nu doar într-o mică măsură. Pentru mine, vocea personajului nu poate rezona cu cititorul în limba lui, decât dacă rescriu anume pentru el. La Facultatea de Comunicare, way back when, am aflat că animalele au și ele nevoie de traducere. Poate că doar în această instanță traducerea poate fi mot à mot, fără rescriere.

Experiența mea nu e vastă. Sunt doar la a șasea carte (și mă bucur de fiecare minut), dar deja simt o mare diferență, între prima mea traducere și cea la care am ajuns acum. Simt că îmi găsesc mai repede formulările, expresiile, vocea personajului și cum sună ea în limba în care o traduc. Acesta este meritul experienței. Dacă prima variantă de traducere

Găsiţi aici câteva dintre cărţile traduse de Maria Rizoiu pentru Corint: