Mihnea Gafiţa: O traducere este inevitabil un fel de rescriere, de reconstrucție

În ce măsură este traducerea un tip de rescriere?

Cred că o traducere este inevitabil un fel de rescriere, de reconstrucție a unei narațiuni, a unui poem într-o altă limbă, într-un alt mediu cultural, social, religios etc., pentru a face textul inteligibil oamenilor de acolo. Cum nu putem citi cu toții orice carte în limba ei originală, pentru că ori nu cunoaștem acea limbă, ori nu avem la îndemână acea carte, traducerile fac oficiul de diseminare a literaturii peste tot în lume, reconstruind-o. În ultimă instanță, același lucru e valabil și în cazul traducerilor verbale, pe care le fac interpreții la vreo conferință internațională, ajutându-i pe oameni să se înțeleagă unii pe alții.

Ce carte v-ar plăcea să traduceți / Ce carte credeți că ar merita tradusă sau (re)tradusă?

La această întrebare, aș răspunde țintit: mi-ar plăcea să traduc Ulise, de Joyce. De fapt, mi-ar plăcea să duc traducerea până la capăt, pentru că am început-o și am lucrat un procent deloc de neglijat din ea, vreo 40%. Mi-a fost propusă în 2011 de prietena mea Laura Albulescu, pe atunci redactoare-șefă la editura Art, care s-a stins din viață mult prea tânără, din nefericire, așa încât mă simt moralmente îndatorat față de ea să termin traducerea și sper s-o văd publicată. Când am întrebat-o pe Laura de ce mă pusese la o asemenea corvoadă, mi-a răspuns: „Păi, cine altcineva s-ar mai băga să facă una ca asta?“ – ceea ce am luat ca pe un compliment. De atunci, însă, au mai apărut două traduceri Ulise, fiindcă anul trecut, în 2022, s-au împlinit o sută de ani de la prima publicare a romanului în limba franceză, la Paris: una este reeditarea traducerii mai vechi, din anii 1980, a lui Mircea Ivănescu, iar alta este traducerea nouă, a profesorului Rareș Moldovan de la Cluj. Eu nu am reușit încă să termin varianta mea, pentru că nu este o traducere pe care s-o faci printre altele, ci ar trebui să te refugiezi la munte și să stai acolo vreo doi-trei ani, luându-te la trântă intelectuală cu textul lui Joyce, care, fie vorba între noi, nu e de înțeles, dacă nu ești ca el: irlandez, iezuit, dublinez etc. Dar trag nădejde că voi reuși să termin această traducere peste câțiva ani, sperând ca vreo editură să mi-o și publice, fiind a treia variantă românească.