Este adevărat că un bun scriitor care cunoaște temeinic o limbă străină are șanse mari să fie un traducător reușit, fiindcă o cunoaștere profundă, personală, a limbii în care traduci, este mult mai importantă decât cunoașterea limbii sursă, din care traduci. În același timp, este adevărat că mulți traducători iscusiți nu au darul scrierii creative – ei sunt, însă, artizani ai cuvântului. Pentru acest meseriaș și artist, pe care l-am putea asemui cu anluminatorul, artizan responsabil cu ornarea manuscriselor medievale (pe care le-am putea numi cópii-unicat ale unui text), oportunitatea de a traduce un text este aceea de a deveni coautor. Prin aceasta, traducătorul devine scriitor, nu puțin lucru pentru acei traducători, printre care mă număr, care, poate, nu au altă speranță de a își vedea numele pe coperta unei cărți.

Cred că sentimentul de posedare a textului de tradus este cel care explică senzația de dependență pe care traducătorul o are când, în ciuda programului încărcat și a nevoii de a își limpezi mintea după ultimul volum tradus, acceptă fără a sta mult pe gânduri următorul volum. Textele-cult au întotdeauna cititori care le cunosc pe dinafară, mai bine decât scriitor și traducător. Cred, însă, că pentru majoritatea textelor traduse, putem spune că traducătorul este și cel mai atent cititor.
Nu mă îndoiesc că voi continua să traduc fiindcă am bucuria muncii materializate în volumul pe care ajung, în sfârșit, să îl răsfoiesc, și fiindcă pot spune: Eu am tradus această carte! Desigur, un volum tradus are și alți artizani, mai mult sau mai puțin ascunși, care trebuie prețuiți: coordonatorul colecției, care găsește și achiziționează drepturile asupra textului, redactorul și corectorul, care își lasă amprenta confirmând expresiile: Patru ochi văd mai bine decât doi, două minți gândesc mai bine decât una.

 

Găsiţi aici câteva dintre cărţile traduse de Ştefan Mălaimare pentru Corint: