Evenimente

Editura Corint și Muzeul Național al Țăranului Român (Studioul Horia Bernea, Strada Monetăriei nr. 3, Bucureşti) vă invită luni, 9 octombrie 2023, de la ora 18.00, să luați parte la o discuție-dialog dedicată volumului „Zvonuri despre sfârșitul lumii. București 1944-1953”.

Invitați:

• Stelian Tănase, autor
• Cristian Teodorescu, prozator, eseist și publicist 
• Ion M. Ioniță, redactor-șef al revistei Historia și coordonatorul colecției Corint Istorie

Anca Peiu este conferențiar universitar la Facultatea de Limbi Străine, Universitatea din București, autoare și traducătoare. Pentru Editura Corint, a întocmit studiul introductiv „Virginia Woolf: La vita è bella” (apărut în volumul Doamna Dalloway. Camera lui Jacob de Virginia Woolf, colecția „Clasici ai literaturii) și a tradus 1984 (parte din volumul Ferma animalelor. 1984 de George Orwell, colecția „Clasici ai literaturii”, pentru care, de asemenea, a semnat prefața).

1. Vă amintiți când ați citit prima dată una dintre cărțile lui Orwell și ce impresie v-a creat?

Prima dată am citit chiar distopia orwelliană 1984, într-o traducere în limba franceză. Era chiar în primăvara anului 1982, înainte de a intra la facultate, în sfârșit, d

Cum vedeți relația între text și traducător?

Îmi aduc aminte că primul roman pe care l-am tradus (Cineva cu care să fugi de-acasă) m-a înfricoșat, iar numele autorului de pe copertă era intimidant – David Grossman. Aproape că nu mă vedeam în stare de o asemenea muncă, tocmai fiindcă vedeam lucrurile în termeni de conectare cu textul și cu autorul lui deopotrivă (din punctul meu de vedere, cele două instanțe nu pot fi despărțite una de cealaltă, ele funcționând într-o unitate structurală). La început, responsabilitatea fidelității față de text îmi crea un sentiment de crispare, poate pentru că am învățat din mers și mai ales intuitiv ce înseamnă o traducere. Apoi am început să înțeleg că lucrurile sunt chiar mai complicate, că fidelitatea față de text și față de autor e autentică doar dacă reușesc să-mi fiu mie fidelă, ceea ce a fost, poate, lucrul cel mai dificil. Ca în orice alt regi

1. Cum vedeți relația dintre text și traducător?

Este categoric o relație sentimentală. Traduci o carte în măsura în care ești îndrăgostit de calitățile descriptive sau de povestitor sau de analist ale autorului, în măsura în care ajuns la sfârșitul traducerii ești altcineva din punct de vedere profesional, un profesionist mai bun.

Am decis să traduc când mi-am dat seama cât au însemnat traducerile în formația mea ca istoric, când am văzut cât a scăzut nivelul calității traducerilor în ultimii ani, chiar la edituri de prestigiu, și am hotărât că trebuie ca eu să ofer un model în acest sens.

2. În ce măsură este traducerea un tip de rescriere?

1. Cum vezi relația dintre text și traducător?

Cred că relaţia e alta pentru fiecare traducător. Pentru mine, e relaţia dintre ţăran şi o bucată de pământ care aşteaptă să-i fie schimbată faţa şi să fie prefăcută în ogor. E muncă multă, de „desţelenire”. Te mai împotmoleşti într-un bolovan, într-o rădăcină mai încăpăţânată, mai sudui, mai arzvârli câte un hârb de oală; afli despre tine ce nu ştiai; te superi pe Autor şi apoi te împaci. La sfârşit, te uiţi la rezultat cu ochi critic şi mai găseşti câte o rădăcină, câte o piatră care strică aspectul. Ochii tăi nu vor vedea niciodată ce văd ochii cititorului, fiindcă ştii ce-a fost înainte şi ce-a fost în timpul.

2. În ce măsură este traducerea un tip de rescriere?

1. Cum vedeți relația dintre text și traducător?

Intimă, chiar foarte intimă. Și delicată. Seamănă cu relația dintre un copil și un părinte adoptiv. E mai dificil să fii un bun părinte adoptiv decât să fii un bun părinte biologic, nu pentru că n-ai avea tu resursele de afecțiune necesare, ci fiindcă ți-e mai greu să câștigi încrederea, să convingi de bunele tale intenții.

2. În ce măsură este traducerea un tip de rescriere?

În general, mă străduiesc să rămân cât mai aproape de text, mai ales de spiritul lui. Dar, cum a înțelege spiritul unui text e o operațiune cât se poate de subiectivă, presupun că acea parte care s-ar putea să pară o „rescriere” ține mai ales de acea

Doru Mareş este poet, traducător din limba franceză, critic de teatru (câștigător al Premiului UNITER pentru critică teatrală în anul 2015, câștigător al Premiului UNITER pentru întreaga activitate critică și istorie teatrală „George Banu” în anul 2023). Pentru Editura Corint, a tradus Cazul tovarășului Tulaev (colecția „Clasici ai literaturii”, 2022).

1. Cum vedeți relația dintre text și traducător?

Nu cred că medicii trebuie să aibă puseuri de febră ori căderi de tensiune, să zicem, odată cu pacienții; nu cred că mecanicii auto trebuie să facă pană ori să își înece motorul odată cu automobilele; nu cred că traducătorii trebuie să facă bubulițe dacă textul e despre pojar și nici să își taie venele-n baie dacă subiectul e sinuciderea. Sigur, dacă la mijloc e și ceva empatie, ope

1. Cum vedeți relația dintre text și traducător?

Pentru a da rotunjime răspunsului, aș aduce în această ecuație și autorul. În ochii mei, traducerea ia forma unui transfer emoțional care se produce între autor și traducătorul textului său. Este ca un copil care trece din brațele părinților în brațele tale; ți se încredințează un bun de preț, pentru că cineva a avut încredere că îl vei proteja și-i vei face cinste.

Această implicare afectivă vine dintr-un simț al responsabilității față de text și am constatat, de-a lungul anilor, că m-am atașat de fiecare carte tradusă mai mult decât m-aș fi așteptat, uitând că poate unele nu mi-au plăcut în mod deosebit ori că mi-a fost greu să lucrez la ele. Într-un final, văzându-le pe rafturile librăriilor, dar mai ales în biblioteca mea de acasă, am simțit întotdeauna

Traduc de 20 de ani – este activitatea care îmi aduce cea mai mare plăcere și cea mai complexă mulțumire. Prin traduceri am impresia că las ceva în urma mea, ceva concret și util celorlalți, ceva care va rămâne lumii generații de acum înainte. Traducerea îmi satisface și nevoia de independență: când traduc, sunt doar eu cu textul și nu depind de nimeni altcineva ca să fac o treabă bună. Când traduc, simt că explorez teritorii noi, că învăț lucruri pentru mine, dar și că „deschid drumul” pentru alții.

Găsiţi aici câteva dintre cărţile traduse de Nicoleta Dascălu pentru Corint:

Pentru mine, a fi traducător înseamnă a avea acces, prin fiecare carte tradusă, la o lume complet nouă în care trebuie să pășești nu ca un simplu vizitator, ci înarmat cu niște instrumente care te vor ajuta să o descrii cât mai bine cititorului: inspirație, creativitate, răbdare, bagaj de cunoștințe, capacitate de efort prelungit, răbdare din nou, inspirație din nou :), curiozitate și plăcerea de a dezlega „rebusuri”.
Am tradus prima carte acum vreo 8 ani, după ce lucrasem deja în câteva departamente de editură și fusesem, pe rând, om de marketing, redactor, project manager. Era, de fapt, o jumătate de carte – mai precis, jumătate dintr-un dicționar de sociologie. Sărind din definiție în definiție, mă gândeam ce fain ar fi să traduc beletristică, pentru că acolo trebuie să dai glas unor personaje, să le intuiești tonul vocii și să derulezi, pe ecranul minții, un film care să respecte cât mai fidel ind