pentru comenzi mai mari de 200 lei
-
Mai mult
Editura Corint și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta, nr.38, București) vă așteaptă vineri, 27 octombrie, începând cu ora 18:00, la o discuție prilejuită de apariția cărții „Cuibul din inima ei” de Doina Jela, titlu care încheie trilogia începută cu romanele „Vila Margareta” și „Efectul fluturelui”. Despre carte vor vorbi Daniela Zeca-Buzura, jurnalist, scriitor, Ema Stere, jurnalist, scriitor, Ana Antonescu, coordonatoarea colecției Corint Fiction.
Moderator: Simona Preda, brand manager al Editurii Corint.
Despre carte:
Roman cu tentă autobiografică despre bunicii și părinții naratoarei și o întreagă comunitate de naționalități diferite (greci, bulgari, turci, români) trăitoare în localitatea dobrogeană Vadu (numele de azi al satului Carahorman/Caraharman). Poveștile acestei familii se derulează de-a lungul istoriei până în prezent, redescoperite de naratoare prin intermediul Caietului unchiului său, care și-a pus pe hârtie, la îndemnul acesteia, memoriile.
-
Mai mult
Cu ocazia apariției cărții „Manifest. Despre cum să nu renunți niciodată”, Bernardine Evaristo transmite un mesaj cititorilor români. După „Fată, femeie, alta”, roman pentru care autoarea a primit Premiul Booker în 2019, în colecția Corint Fiction (traducere de Adina Ihora) , coordonată de Ana Antonescu, „Manifest. Despre cum să nu renunți niciodată” (traducere de Andreea Călin) este relatarea intimă și curajoasă a felului în care Bernardine Evaristo a reușit să scrie istorie.
De la copilăria marcată de rasism, până la descoperirea artelor teatrale, de la înființarea în anii 1980, în Regatul Unit, a primei companii teatrale pentru femeile de culoare, până la procesul de maturizare prin care a ajuns să fie scriitoarea deschizătoare de drumuri, profesoara, mentorul și activista pe care o vedem acum – Bernardine își exprimă revolta împotriva curentelor tradiționale și dedicația de o viață față de comunitate și față de propriul spirit creativ.
Puteți citi mai multe despre autoare aici.
-
Mai mult
Editura Corint vă dă întâlnire la o ediție specială exclusiv online, centrată în jurul evenimentelor recente din Israel. Puteți urmări discuția, astăzi, 12 octombrie 2023, de la ora 20.00.
Andrei Pogăciaș și invitatul său, Cătălin Gomboș, vor dezbate atât contextul, cât și perspectivele legate de proaspătul reizbucnit conflict din Orientul Mijlociu.
Conflictul dintre Israel și palestinieni a reizbucnit zilele acestea cu o forță nemaivăzută până acum. Dacă toți se întreabă cum a fost posibil ca Hamas să aibă un asemenea avantaj tactic asupra israelienilor, mulți se tem de izbucnirea unui conflict mult mai mare în zonă.
Pe când unele state se acuză reciproc de imixtiune și sprijin pentru gherilele musulmane, alianțele sunt puse la încercare, fiindcă e clar că a fost depășit un prag critic care nu va mai permite probabil o soluție pașnică și negociată.
Invitat: Cătălin Gomboș, Redactor-șef Veridica, autor al cărții „Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din Irak și Afghanistan
-
Mai mult
Avem deosebita plăcere să vă prezentăm un produs editorial de excepţie, care va fi cu siguranţă pe placul tuturor celor care gustă istoria reconstituită prin documente și confesiuni. Este vorba despre I love you, My Marie – colecţia de scrisori trimise de Barbu Știrbey către regina Maria.
Redactate în franceză, cu tonul care se cuvine a fi folosit când un supus i se adresează reginei, aceste scrisori alcătuiesc un minunat documentar despre aristocrația românească și europeană, despre cercurile înalte ale puterii și despre viața cotidiană a oamenilor bogați și influenți din prima jumătate a secolului XX. Nu au fost scrise niciodată cu gândul că ar putea fi publicate, dimpotrivă, de teama unor priviri indiscrete, unele nume sunt înlocuite cu inițiale sau cu criptonime, și este evident că între cei doi corespondenți exista un cod. La fel ca secvențele de litere aparent lipsite de sens ily, ilymm, ilymmily, mmily, strecurate printre rânduri, care ascund o continuă și clandestină
-
Mai mult
Cassandra Clare, una dintre cel mai bine vândute autoare ale momentului, a publicat ieri, 10 octombrie 2023, în SUA, romanul Sword Catcher, primul volum dintr-o nouă serie destinată publicului adult.
Perfectă pentru fanii scriitorilor George R. R. Martin, Leigh Bardugo și Samantha Shannon, această poveste palpitantă plină de trădări, corupție și iubiri interzise marchează debutul lui Clare în lumea romanelor high fantasy.
Sword Catcher va apărea în imprintul Leda Bazaar în noiembrie 2023, în traducerea Ioanei Bena. Continuarea acestuia, The Ragpicker King, este așteptată anul viitor.
„O lume desăvârșit construită, încrucișări de spade și mașinațiuni politice, personaje colorate și o poveste care m-a făcut să dau pagină după pagină.” George R. R. Martin, autorul bestsellerului Urzeala tronurilor
Cassandra Clare este autoarea seriilor bestseller nr. 1 New York Times și USA Today Uneltiri întunecate, Instrumente Mortale, Dispozitive Infernale, Blesteme străvechi și Ultimele ore. Cărțile
-
Mai mult
Descoperă noutățile din luna octombrie de la editura Corint: istorie reconstituită, călătorii fascinante, și povești captivante. De la scrisorile lui Barbu Știrbey către regina Maria la călătoriile prin Viena tradițională și Europa contemporană, sau chiar o incursiune în epoca victoriană, găsești lecturi pentru toate gusturile. Iată ce te așteaptă!
-
Mai mult
Cu o imensă bucurie și mândrie, suntem entuziasmați să vă anunțăm că titlurile noastre au câștigat inimile cititorilor din toată lumea, clasându-se din nou în top 10 al bestsellerelor New York Times!
Săptămâna aceasta este vorba despre 5 titluri din imprinturile Leda Edge și CorinTeens, coordonate de redactorul șef Shauki Al-Gareeb.
1. Rivali divini, volumul 1 din seria Scrisori fermecate, de Rebecca Ross
Când doi tineri jurnaliști rivali descoperă dragostea prin intermediul unei conexiuni magice, aceștia trebuie să înfrunte infernul într-un război iscat între zei, astfel încât să-și hotărască pentru totdeauna soarta.
„Dacă poveștile ar avea aromă, aceasta ar mirosi ca o cană de ceai negru, panglicile de tuș ale mașinii de scris și condimentul care creează dependență și care se cheamă dușmani deveniți iubiți.” SHELBY MAHURIN, autoarea bestsellerului Șarpe și porumbel
-
Mai mult
Editura Corint și Muzeul Național al Țăranului Român (Studioul Horia Bernea, Strada Monetăriei nr. 3, Bucureşti) vă invită luni, 9 octombrie 2023, de la ora 18.00, să luați parte la o discuție-dialog dedicată volumului „Zvonuri despre sfârșitul lumii. București 1944-1953”.
Invitați:
- Stelian Tănase, autor
- Cristian Teodorescu, prozator, eseist și publicist
- Ion M. Ioniță, redactor-șef al revistei Historia și coordonatorul colecției Corint Istorie
Moderator: Florin-Răzvan Mihai, coordonatorul colecției Corint Istorie Autori Români
Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări pe care o puteți face aici.
Despre carte:
O istorie a ultimilor ani de război și primilor ani de pace postbelică privită din multiple unghiuri. Cu talentul său inegalabil, autorul descrie fapte de zi cu zi, viața cotidiană. Sinucideri și crime care au cutremurat Bucureștiul, drame sentimentale, intrigi de tot felul și violențe ale bandelor de gangsteri care seamănă haosul, teroarea
-
Mai mult
Anca Peiu este conferențiar universitar la Facultatea de Limbi Străine, Universitatea din București, autoare și traducătoare. Pentru Editura Corint, a întocmit studiul introductiv „Virginia Woolf: La vita è bella” (apărut în volumul Doamna Dalloway. Camera lui Jacob de Virginia Woolf, colecția „Clasici ai literaturii) și a tradus 1984 (parte din volumul Ferma animalelor. 1984 de George Orwell, colecția „Clasici ai literaturii”, pentru care, de asemenea, a semnat prefața).
- Vă amintiți când ați citit prima dată una dintre cărțile lui Orwell și ce impresie v-a creat?
Prima dată am citit chiar distopia orwelliană 1984, într-o traducere în limba franceză. Era chiar în primăvara anului 1982, înainte de a intra la facultate, în sfârșit, după niște dureroase eșecuri – de două ori la rând picasem prima sub linia roșie, pentru diferențe de punctaj terifiante, ca, de exemplu, 0,05 puncte.
Volumul era de fapt o biată fotocopie, pe care o puteam păstra numai pentru două zile și o noapte. Cartea era
-
Mai mult
Anca Irina Ionescu este profesor universitar și un extrem de cunoscut traducător din mai multe limbi. A publicat mai multe manuale şi cursuri universitare, sute de articole şi studii în reviste de specialitate, și a tradus sute de cărți.
Am rugat-o să ne răspundă la câteva întrebări și vă invităm să citiți acest savuros interviu.
- Cum vedeţi relaţia dintre text şi traducător?
Relaţia dintre textul original şi traducător trebuie să fie corectă, cinstită. Nu cred că trebuie să se scuze prin zicala traduttore ‒ tradittore ci, dimpotrivă. O traducere de calitate, din orice gen de literatură, trebuie să îndeplinească, după părerea mea, două condiţii fundamentale:
- Traducerea trebuie să redea cât mai fidel şi mai complet textul / intenţia autorului.
- Să nu deformeze limba ţintă de dragul respectării originalului, făcând-o să sune nefiresc pentru vorbitorul nativ.
Aş dori să dezvolt puţin chestiunea relaţiei dintre fidelitatea şi fluiditatea traducerii. Fidelitate nu înseamnă traducere cuvânt cu



