Despre acei oameni care vin la lansări

De câteva zile mă gândesc la niște oameni. La cei care vin la lansările de carte. 

Printre ei sunt unii care rezistă să stea tot timpul în picioare, acceptă să stea înghesuiți lângă alții ca ei, să le fie cald, să nu vadă întotdeauna foarte bine ce se întâmplă în față, poate nici să nu audă tot ce se spune, numai pentru că și-au dorit să fie acolo.

I-am văzut lunea trecută, la Humanitas Cișmigiu, când s-a lansat volumul Casa cu flori de liliac de Manuela Ghika-Oroveanu și Ana Iorga.

Și revăzut două zile mai târziu, la Hanul lui Manuc, care a găzduit lansarea cărții Turcii și tătarii din România, de Metin Omer. 

Noi, cei care organizăm lansări, trăim un paradox. Ne dorim să vină mulți oameni, dar nu putem închiria stadioane. Nici măcar săli foarte mari, cărțile nu adună public precum fotbalul sau festivalurile de muzică. Avem evenimente cu o mână de cititori, și, iată, două lansări cu sute de oameni înghesuiți unii într-alții. Muncim la fel pentru amândouă, și nu știm niciodată dinainte de care parte va fi o seară anume.

Casa cu flori de liliac. Povestea adevărată a unei prințese Ghika

Jurnalista Ana Iorga a reușit unul din cele mai bune dialoguri posibile despre memorie, exil și supraviețuire cu prințesa Manuela Ghika-Oroveanu. 

Luni, 5 octombrie, la Humanitas Cișmigiu, au venit să vorbească despre carte academiciana Georgeta Filitti și preotul Francisc Doboș, alături de cele două coautoare. 

Librăria a fost arhilină. Mulți dintre cei prezenți nici nu-i puteau vedea sau auzi pe invitați. Au venit totuși, au stat în picioare, s-au strecurat cum au putut printre ceilalți și au rămas până la final pentru o vorbă, o poză, o îmbrățișare cu autoarele.

Turcii și tătarii din România. O scurtă istorie de Metin Omer

Miercuri, 7 octombrie, am avut lansarea volumului „Turcii și tătarii din România. O scurtă istorie" de Metin Omer, în Salonul voievodal de la Hanul lui Manuc, locul unde a fost negociată Pacea de la București din 1812. Deși spațiul a fost mult mai mare și acesta a devenit neîncăpător.  Sute de oameni au răbdat aglomerația și căldura ca să-i asculte pe invitații autorului, istoricii Constantin Ardealeanu, Silvana Rachieru și Florin Anghel. Alături ei și de autorul Metin Omer subiectul cărții a fost abordat și de ambasadorul Turciei la București, E.S. Özgür Kıvanç Altan și Mustafa Yıldız directorul Institutului Yunus Emre. 
Unii membri ai comunității au venit de peste graniță, alții din alte orașe. Dar cei mai mulți au venit de aici, de lângă noi.

La un moment dat, Ion M. Ioniță, aflat și el prins printre noi, s-a uitat în jur și s-a mirat că atâția oameni rezistă în aceste condiții pentru a asista la o lansare de carte.

M-am gândit atunci că poate tocmai aici este povestea pe care ar trebui să o spunem.

Să nu se înțeleagă că ne plângem cât ne este de greu nouă să estimăm câți oameni vor veni la o lansare. Ne simțim în al nouălea cer când vedem lumea puhoi. Ne-am dori atunci, pe loc, să mărim spațiul și să facem rost de scaune. 

Artistul, informatorul și Securitatea de Iulia Popovici

Cum am făcut sâmbătă dimineață, 10 octombrie, când am avut lansarea volumului Artistul, informatorul și Securitatea de Iulia Popovici. De data asta am ales Sala Mare a TNB. Nu știam câți oameni vor veni, deși aproape 400 și-au exprimat interesul, pe facebook. 

Scena sălii Ion Caramitru (Sala Mare), cu tot cu spațiul din spatele cortinei metalice, te copleșește prin dimensiunea imensă. Iulia Popovici glumea că ar avea un hectar. Pentru că așa arată.

Am așezat zeci de scaune pe scenă, iar pe vorbitori (Ada Lupu, director TNB, Mihaela Michailov, reputat critic de teatru și jurnalistul Neculai Constantin Munteanu, legenda Europei Libere) în spatele cortinei metalice. Pentru a ridica încă o dată simbolic cortina de fier și a afla motivațiile unor artiști care au scris note informative la Securitate. 

Publicul era și el pe scenă, în spate, sala imensă, goală, în întuneric. Dar chiar și așa tot am coborât scaune din lojă, iar câțiva au rămas în picioare să asiste la lansare. 

Vorbim foarte mult despre cei care nu citesc. Despre statisticile în care România se află la coada Europei. Despre cât de puține cărți se cumpără, despre cât de puțin se citește, despre toate lucrurile pe care le facem prost în materie de educație și cultură.

Și, desigur, aceste lucruri trebuie discutate. Cifrele există și nu are rost să le cosmetizăm.

Numai că, uneori, mi se pare că ne uităm atât de mult la statistică, încât nu mai vedem oamenii.

Ar trebui să vorbim mai des despre acești cititori care vin la prezentări și lansări de carte acceptând că n-au loc, că e cald, că transpiră, că nu se aude ce spun vorbitorii.

Poate că ar trebui să ne uităm mai des la ei.
Mulțumim tuturor celor care au venit, și autorilor și partenerilor fiecărei lansări, pentru o săptămână în care cărțile au umplut, pe rând, trei săli din București.

Reverență.