pentru comenzi mai mari de 200 lei

Editura Corint și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta, nr.38, Bucureşti) vă invită vineri, 10 noiembrie, începând cu ora 19:00, la o discuție prilejuită de apariția cărții „I love you, my Marie. Scrisorile lui Barbu Știrbey către regina Maria” (editor: Cătălin Strat, traducător: Carmen Dobre).
La discuție vor participa Cătălin Strat, editor și Tudor-Vișan Miu, istoric.
Moderator: Simona Preda, brand manager al Editurii Corint.
Despre carte:
La Arhivele Naționale ale României se păstrează scrisorile pe care omul politic și eminența cenușie Barbu Știrbey i le-a trimis reginei Maria între 1909 și 1937. Redactate în franceză, cu tonul care se cuvine a fi folosit când un supus i se adresează reginei, aceste scrisori alcătuiesc un minunat documentar despre aristocrația românească și europeană, despre cercurile înalte ale puterii și despre viața cotidiană a oamenilor bogați și influenți din prima jumătate a secolului XX.
Nu au fost scrise niciodată cu gândul că ar putea fi publicate, dimpotrivă, de teama unor priviri indiscrete, unele nume sunt înlocuite cu inițiale sau cu criptonime, și este evident că între cei doi corespondenți exista un cod. La fel ca secvențele de litere aparent lipsite de sens ily, ilymm, ilymmily, mmily, strecurate printre rânduri, care ascund o continuă și clandestină declarație de dragoste. Sunt prescurtatea de la „I love you, my Marie” și dovada de netăgăduit a iubirii pe care discretul Barbu Știrbey i-a purtat-o zeci de ani reginei Maria.
Intrare liberă, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări pe care o puteți face aici.
Despre autor:
Barbu Știrbey (1872–1946) a fost un om politic, un mare finanțist și un industriaș important al României. Urmaș al domnului muntean Barbu Știrbei și, pe linie maternă, al vechilor Brâncoveni, a deținut prea puține demnități în stat (administrator al Domeniilor Coroanei și, pentru câteva săptămâni, în 1927, prim-ministru), dar a avut o mare influență în viața politică, bucurându-se întotdeauna de admirația contemporanilor. În anii 1930, din cauza urii neîmpăcate a regelui Carol al II-lea, a fost silit să părăsească pentru o vreme România. Istoria este însă nedreaptă cu acest fermecător aristocrat când îl ignoră ca om politic și se arată interesată mai mult de complexa și îndelungata sa relație cu regina Maria a României.
- Exil și rivalități. Principele Nicolae cu autografDiscount 62,80 lei Preţ standard 78,50 lei
- Ileana, Principesa României cu autografDiscount 79,12 lei Preţ standard 98,90 lei
- Visuri spulberate. Elisabeta, Principesa României, Regina Greciei cu autografDiscount 70,00 lei Preţ standard 87,50 lei
- Visuri spulberate. Elisabeta, Principesa României, Regina GrecieiDiscount 70,00 lei Preţ standard 87,50 lei
- Povestea vieții mele. Capitole târzii. Memorii regăsite ale reginei MariaDiscount 70,00 lei Preţ standard 87,50 lei
- Castelul Pelişor. Reşedinţă princiară şi regală (1903–1948)Discount 111,60 lei Preţ standard 139,50 lei
- Exil și rivalități. Principele NicolaeDiscount 62,80 lei Preţ standard 78,50 lei
- I love you, my Marie. Scrisorile lui Barbu Știrbey către regina MariaDiscount 60,40 lei Preţ standard 75,50 lei
- Carol al II-lea, carlismul și carliștii. În România anilor 1930Discount 70,00 lei Preţ standard 87,50 lei
- Corint la Gaudeamus 2022 – Program evenimente
- #ÎnCurând: Cele mai așteptate 24 de titluri Corint în 2024
- Transformă-ți lectura în vacanță: Câștigă un city-break cu perechea ta la Budapesta!
- 15 ianuarie: ce se sărbătorește și ce este Ziua Culturii Naționale
- Zile toride de vară? Găsește vibe-ul de vacanță cu lecturi cool de tot
- Septembrie 2025
- August 2025
- Iulie 2025
- Iunie 2025
- Mai 2025
- Aprilie 2025
- Martie 2025
- Februarie 2025
- Ianuarie 2025
- Decembrie 2024
- Noiembrie 2024
- Octombrie 2024
- Septembrie 2024
- August 2024
- Iunie 2024
- Mai 2024
- Aprilie 2024
- Martie 2024
- Februarie 2024
- Ianuarie 2024
- Decembrie 2023
- Noiembrie 2023
- Octombrie 2023
- Septembrie 2023
- August 2023
- Iulie 2023
- Iunie 2023
- Mai 2023
- Aprilie 2023
- Martie 2023
- Februarie 2023
- Ianuarie 2023
- Decembrie 2022
- Noiembrie 2022
- Octombrie 2022
- Septembrie 2022
- Iunie 2022
- Mai 2022
- Decembrie 2021
- Septembrie 2021
- Iulie 2021
- Iunie 2021
- August 2020
- carti clasice
- carti familie
- carti pentru copii
- carti de dragoste
- carti de istorie
- istorie
- povesti pentru copii
- carti fantasy
- fictiune
- carti thriller
- club istorie
- corint
- carti romantasy
- corint istorie
- carti istorie
- carti de copii
- auxiliare didactice
- caiete de lucru
- carte
- lansare
- lansare de carte
- carti romantice
- enciclopedii
- Bookfest 2025
- romantasy
- dark romance
- auxiliare scolare
- marian voicu
- parenting
- stelian tănase
- jean des cars
- educational
- corint clasici
- clasici
- bestsellere
- iubire
- martisor
- fictiune istorica
- jane austen
- carti ecranizate
- literatura clasica
- atlas
- carti pentru copii de 12-14 ani
- carti de familie
- fantasy
- romance
- carti thrillere
- carti romance
- atlase
- manuale