Ziua Internațională a Cărții pentru Copii: Sărbătorește cu 5 Activități inedite pentru cei mici

Copilăria este făcută din vată de zahăr pe băț, gogoși, dat în leagăn, râsete și, mai ales, din povești citite sau spuse cu glas domol de bunici blânzi. Sau cel puțin așa ar trebui să fie pentru fiecare copil. Cu cât ecranele și rețelele de socialiare ajung să acapareze din timpul de jucat afară, de explorat și de citit în tihnă cărți, cu atât Ziua Internațională a Cărții pentru Copii devine mai semnificativă și specială, de ocrotit, precum o rezervație naturală, plină de comori ascunse și rare.

Așadar, în această zi deosebită, sărbătorită pe 2 aprilie, copiii au șansa să privească dincolo de negativitatea și toxicitatea rețelelor de socializare și să celebreze, prin intermediul cărților (scrise pentru ei și cu gândul la ei) tot ceea ce este mai bun în lume.

Cărțile create pentru ei sunt adevărate lumi care îi cresc să fie frumoși, buni, curajoși, curioși, isteți și, mai ales, fericiți. Aceste cărți citite de către adulții nostalgici sunt asemenea unor leacuri de neuitare a copilului care au fost odată. Iar fericirea este contagioasă, indiferent dacă ești adult sau copil.

În această zi, poți crea, ca părinte sau ca dascăl, momente speciale alături de copiii sau elevii tăi. Iată 5 activități inedite prin care cei mici pot deveni conștienți de importanța cititului:

1 Încurajează-i să inventeze un personaj nou dintr-o carte preferată

Începe prin a-i cere micuțului tău să se gândească la un nume de personaj dintr-o poveste care îi place. Apoi, enumerați împreună toate personajele din cartea lor preferată. Roagă-l să își imagineze un nou personaj care să se potrivească în poveste. 

Acest joc îi încurajează pe copii să-și folosească imaginația și le permite să-și dezvolte inteligența emoțională și socială.

Dacă nu are încă o carte preferată, cu siguranță, se va îndrăgosti de personajele haioase și pline de inventivitate ale lui Mircea Sântimbreanu sau va descoperi, cu mândrie, curajul alături de eroii din poveștile românești.

Sugestie lecturi:

Recreația mare- Mircea Sântimbreanu

Basme și povești românești. Neghiniță și alte povești- Ilustrații de Diana Tivu

2 Creează cu cei mici o nouă copertă de carte

Dacă ai aflat care este cartea lor preferată, poți să-i încurajezi și să-i ajuți prin întrebări simple să deseneze o nouă copertă pentru cartea respectivă.

Și dacă tot vorbim despre inspirație și creativitate, cei mici vor fi fermecați de minunata Sclipicella și de tatăl ei, de modul ei creativ în care depășește obstacolele care stau în calea construirii unui palat demn de două altețe regale.

Iar dacă cei mici sunt pasionați de cerul înstelat și de misterele lui, vor descoperi cu încântare ghidul de astronomie și vor pleca cu Ilie prin galaxie.

Sugestie lecturi:

Cu ILIE prin galaxie. Carte de astronomie- Claudiu Tănăselia

Unica și inegalabila Sclipicella- Channing Tatum

3 Pune în scenă o piesă de teatru din povestea lor preferată

Inspiră copiii să citească cu voce tare cartea lor preferată și să interpreteze rolul personajului lor favorit. Îndeamnă-i să-și aleagă sau să-și coasă (dacă sunt mai mari) costumul. Încurajează-i să exprime emoțiile pe care consideră ei că le resimt personajele respective. Pentru un plus de creativitate și sustenabilitate, îndeamnă-i să creeze costumele din cartoane reciclate, eșarfe vechi sau alte materiale pe care le ai deja prin casă/ clasă.

Pentru că orice personaj trece printr-o serie de aventuri înainte de a deveni cu adevărat erou, cele două titluri de mai jos îi vor inspira pe cei mici să rămână curioși, inventivi și deschiși în a-și croi propriul drum în viață.

Sugestie lecturi:

Petrache Poenaru și războiul împotriva petelor de cerneală- Alina Bâltâc

Vântul prin sălcii- Kenneth Grahame

4 Creează împreună cu cei mici un colț pentru citit

Încurajează creativitatea celor mici și propune-le să realizați împreună un colț dedicat cititului. Folosește materiale pe care le ai la îndemână: cartoane, perne, perdele, rafturi pe care nu le folosești la altceva, instalații mici de brad pe led, veioze. 

Acest spațiu special poate avea și o temă, poate fi chiar atmosfera din basmul preferat al copiilor. Colțul dedicat numai cititului va stârni creativitatea și va transforma lectura într-un ritual pe care cei mici îl vor aștepta cu nerăbdare și la care se vor întoarce de-a lungul timpului. 

Dacă cei mici iubesc experimentele, testează împreună cu ei pe cele prezentate în cartea de mai jos, iar cei pasionați de avioane pot descoperi soarta păsării de metal a lui Traian Vuia.

Sugestie lecturi:

Laboratorul de acasă. Experimente- Silvia Olteanu Ștefania Giersch Iuliana Tanur Adriana Neagu Elena Miclescu

Traian Vuia și pasărea de metal- Sorin Turturică

5 Îndeamnă-i să scrie continuarea unei povești

Ziua Internațională a Cărții pentru Copii este o ocazie minunată pentru a încuraja copiii de toate vârstele să-și exploreze imaginația.

Propune-le celor mici să devină pentru o zi autori de cărți și cere-le să scrie continuarea cărții lor preferate. Continuarea poveștii respective poate fi cuprinsă într-o pagină sau într-o întreagă carte, în funcție de cum își doresc ei să-și imagineze noile aventuri.

Pentru cei mici, creează spațiu de lucru pe o masă, oferă-le creioane colorate, citește-le oricare din poveștile de mai jos și apoi roagă-i să deseneze continuarea poveștii. Pe câte pagini doresc ei.

Dacă nu au o  poveste preferată, citește-le din cele de mai jos și încurajează-i să scrie o continuare pentru povestea care le-a plăcut cel mai mult.

Sugestie lecturi:

Zânele din Valea Cerbului- Nestor Urechia

Tezaurul cu povești

Alege pentru copii oricare dintre activitățile de mai sus și revino la acestea de fiecare dată când simți că cei mici tânjesc după ceva creativ, plin de aventură, care să le bucure sufletele, să-i inspire și să-i stimuleze să descopere lumea

Descoperă toate lecturile pentru copii în promoție: de la povești cu animale fantastice și peripeții, până la basme pline de gingășie și iubire. Povești asemenea unor îmbrățișări calde și pufoase, ca gogoșile pudrate cu zahăr.