Știința prieteniei – prieteniile nu apar, se construiesc

Copiii cred adesea că prieteniile apar pur și simplu. Că unii au norocul să fie plăcuți, iar alții, nu. Dar, pe măsură ce cresc, descoperă că o prietenie adevărată nu este o întâmplare, ci o relație care se construiește în timp, cu răbdare, sinceritate și încredere. Tocmai despre această descoperire este și romanul Știința prieteniei, de Tanita J. Davis.

Titlul cărții m-a atras imediat, în contextul în care discuțiile despre prieteniile de la școală sunt o permanență în orice familie cu copii, cu atât mai mult cu cât cuvântul „știință” pare să ofere o soluție gândită de niște specialiști.

Ce găsim în paginile cărții încă de la început? Deziluzia unei fete care are parte de o mare farsă făcută de niște colege, pe care le considera cele mai bune prietene, ceea ce o va marca pentru o perioadă lungă de timp, cu atât mai mult cu cât, într-o primă instanță, nu înțelege de ce i-ar face una ca asta.

Izolarea care urmează, teama că este ceva în neregulă cu ea și că nu știe cum să-și aleagă prietenii, dar mai ales că nu știe cum să-i păstreze o fac pe Rylee să își piardă din exuberanță, iar zilele la școală devin dificile, mai ales în pauze.

Totul se schimbă pe neașteptate când o întâlnește la ore pe DeNia Alonso, o colegă nonconformistă, foarte activă și preocupată de știință, cu care va trebui să lucreze la redactarea unor articole pentru cursul opțional de jurnalism. Tema aleasă: prietenia – subiectul care o preocupă pe Rylee și despre care simte că nu înțelege cum funcționează, în timp ce DeNia pare să își facă prieteni cu ușurință.

„Prieteniile erau atât de aleatorii. Nu puteai prezice niciodată cu cine ajungeai să stai și cu cine nu. […]

Rylee avusese cel mai bun grup de prietene ciudate în școala primară – acum s-a întrebat ce se întâmplase oare cu ele. Poate putea să scrie despre asta – ceva despre prieteni vechi și despre cum prieteniile din generală nu erau grozave, nu ca așa-zisele prietenii de mai târziu...

— Hei! Deci, Rylee.

DeNia era brusc ghemuită lângă banca lui Rylee, cu o expresie prietenoasă și nerăbdătoare.

— Vrei să lucrăm împreună? Doamna Johnston a spus că am putea împărți un articol și că va fi distractiv să lucrez cu tine.”

Deși anevoioasă la început, colaborarea dintre fete devine cu timpul din ce în ce mai armonioasă. Ceea ce părea o colegialitate aproape forțată se transformă treptat într-o prietenie

autentică. Împreună, cele două citesc articole științifice, aplică chestionare și iau interviuri pentru a înțelege cum se construiesc relațiile dintre oameni. Romanul sugerează discret că prieteniile nu apar întâmplător și nu se mențin de la sine, ci se clădesc prin timp petrecut împreună, preocupări comune, încredere și disponibilitatea de a-l înțelege pe celălalt.

Pe fundalul relațiilor de la școală, autoarea abordează discret și relațiile protagonistelor cu familiile lor. Dacă Rylee locuiește cu mama, fratele mai mic și bunicii materni, într-un mediu în care comunicarea și preocuparea adulților pentru binele emoțional al copiilor sunt permanente, despre DeNia aflăm că nu are un cămin unic, viața ei pendulând între casa tatălui și cea a mamei. De aceea poartă mereu după ea un ghiozdan foarte voluminos, în care, pe lângă lucrurile pentru școală, se află întotdeauna și haine. Fetele sunt pe cât de diferite la prima vedere, pe atât de compatibile în felul în care își tratează relațiile cu ceilalți, în seriozitatea cu care își fac treaba și în dorința de a duce lucrurile până la capăt cu rezultate cât mai bune.

Pe măsură ce documentarea și interviurile continuă, ele află lucruri valoroase despre prietenie atât de la colegi și de la profesori, cât și de la oameni mai în vârstă, care le împărtășesc din propria experiență de viață:

„— E muncă grea și să asculți ceea ce prietenii simt nevoia să-ți spună și e muncă grea și să ai curajul să spui ce ai pe suflet atunci când simți că trebuie s-o faci. […] Și trebuie să lucrezi din greu la tine – să fii cea mai bună variantă a ta. Dar, știi, tot efortul ăsta merită. Oamenii sunt prieteni unul cu altul pentru că să ai un prieten care te înțelege merită totul.”

Romanul mi-a plăcut foarte mult atât prin felul în care abordează o temă foarte relevantă pentru copii, cât și din perspectiva tehnicii narative propuse de autoare. Ori de câte ori Rylee rememorează ziua în care a trăit farsa făcută de acele așa-zise prietene, literele sunt scrise cursiv, ceea ce îi ajută pe cititori să se repoziționeze într-un alt plan al narațiunii. De asemenea, autoarea introduce în roman fragmente din articolele pe care cele două fete le scriu pentru ziarul școlii, inclusiv secvențe din studiile științifice citate, din chestionarele aplicate și din interviurile realizate, ceea ce conferă autenticitate întregului demers.

Un alt atu al ediției publicate de Editura Corint este traducerea foarte expresivă realizată de Andreea Florescu, care reușește să redea firesc vocabularul și expresiile folosite de adolescenții de astăzi, păstrând naturalețea dialogurilor și apropiindu-i astfel pe cititori de personaje.

Prietenia este importantă la orice vârstă, iar romanul scris de Tanita J. Davis este o alegere foarte potrivită atât pentru copiii noștri, cât și pentru noi, părinții, pentru că ne ajută să înțelegem mai bine momentele deloc ușoare prin care trec atunci când încearcă să-și găsească

locul într-un grup, să fie acceptați și să construiască relații sănătoase. Am citit romanul cu creionul în mână, m-am oprit de multe ori să subliniez pasaje și să reflectez la ele și sunt convinsă că, după ce și fiica mea îl va termina de citit, vom avea acasă o conversație frumoasă despre prietenie, apartenență și despre cât de mult efort necesită, de fapt, construirea relațiilor care contează.