Noutățile toamnei la Corint Istorie

Toamna aceasta începe spectaculos la Corint Istorie. În septembrie apar trei cărți pe teme diferite, iar două au perspective în premieră.

Dar s-o luăm cu cea care a stabilit un nou record.

„Turcii și tătarii din România. O scurtă istorie” de Metin Omer a doborât recordul de exemplare precomandate pe edituracorint.ro. 

Este un rezultat cu atât mai interesant cu cât vorbim despre o carte de istorie care aduce în centrul atenției două comunități despre care știm încă surprinzător de puțin, deși fac parte din istoria României de aproape șapte secole.

Cartea propune o privire rară și autentică: este prima istorie comună a turcilor și tătarilor din România scrisă din interior chiar de un membru al comunității.

Născut la Medgidia, cercetător la două instituții de prestigiu, Metin Omer aduce în această carte atât rigoarea academicianului, cât și perspectiva celui care trăiește istoria din interior.

A lucrat ani întregi în arhive românești și turcești, în presa interbelică turcă din Dobrogea și în dosarele Securității, pentru a reconstitui, într-o naraţiune coerentă şi accesibilă, originile, transformările şi experiențele comunităților turcă și tătară din România, urmărind evoluția lor în Dobrogea de-a lungul secolelor. 

Lansarea volumului va avea parte de 2 evenimente remarcabile la București și Constanța. Detalii vin mai târziu.

 
Iulia Popovici: ce îi făcea pe artiști să colaboreze cu Securitatea
 

Dacă Turcii și tătarii din România recuperează o istorie insuficient cunoscută, Iulia Popovici intră într-un teritoriu despre care credem că știm deja foarte multe.

„Artistul, Informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport” este una dintre cele mai așteptate apariții ale toamnei și o carte care schimbă întrebarea obișnuită despre colaborarea cu poliția politică.

Nu „cine a turnat?”, ci de ce?

Este prima cercetare din România dedicată sistematic motivațiilor informatorilor Securității în lumea teatrului din anii ’70–’80. Iulia Popovici reconstruiește relația dintre actori, rețeaua de informatori și Securitate în ultimele două decenii ale comunismului, având Teatrul Național București în centru și Serviciul 120 al Securității Capitalei drept punct de observație. Cercetarea se bazează pe zeci de mii de file din arhiva fostei Securități.

Și aici începe partea cu adevărat inconfortabilă. În mediul cultural al anilor ’70-’80, colaborarea nu apare în primul rând ca rezultat al unei constrângeri brutale. Arhivele dezvăluie, în multe cazuri, un schimb pragmatic: o notă informativă putea însemna un aviz de pașaport, un loc într-un turneu, bani sau un avantaj profesional. Un actor de roluri secundare a furnizat 105 note informative, scrise cu majuscule pentru a nu-i fi recunoscut scrisul. 

De aici și una dintre mizele esențiale ale cărții: să nu transforme trecutul într-o galerie simplă de victime și călăi.

Volumul începe chiar cu un glosar al limbajului poliției politice: „influențare pozitivă”, „destrămarea anturajului”, „dirijare” pentru că termenii din dosare ascund mecanisme concrete de manipulare și control.

Iulia Popovici este doctor în teatru, critic și cercetător în artele spectacolului, cu o preocupare constantă pentru teatrul românesc din ultimele decenii ale comunismului și pentru modul în care Securitatea a funcționat ca „istoric al artelor”.

„Casa cu flori de liliac. Povestea adevărată a unei prințese Ghika”  

În colecția Corint Istorie cu Blazon, toamna aduce o carte care are blazonul nu doar în titlul colecției, ci și pe copertă. Casa cu flori de liliac. Povestea adevărată a unei prințese Ghika este un dialog între prințesa Manuela Ghika-Oroveanu și jurnalista Ana Iorga, un interviu viu, documentat, plin de umor și tandrețe, care se transformă treptat într-o cercetare istorică.

Povestea începe cu o cutie de carton

La baza cărții stă descoperirea unei cutii cu peste 100 de plăci foto de sticlă, realizate de-a lungul unui secol de oftalmologul Constantin Pandelescu, bunicul matern al prințesei. Plăcile au supraviețuit războiului, naționalizării comuniste din 1948 și decadelor de exil datorită unui gest de recunoștință: Varvara Șoita, o refugiată basarabeană adăpostită de familia doctorului, le-a păstrat zeci de ani și a dus ramuri de liliac la mormântul lui în fiecare primăvară.

Cartea urmărește confiscarea moșiei Ghika de la Budești, fuga prințesei Manuela din România în 1971, în timpul unei prezentări de modă la Düsseldorf, la 22 de ani, și condamnarea ei în lipsă la patru ani de închisoare. E o poveste despre cum îți păstrezi demnitatea și ținuta morală când pierzi totul. 

Manuela Ghika-Oroveanu nu privește înapoi cu nostalgie, ci cu bucuria pe care o mărturisește chiar ea prin „ce noroc să te naști într-o familie frumoasă".

Cinci milenii de putere la feminin

„Femei care au condus lumea. Regine și împărătese din ultimele cinci milenii” de Elizabeth Norton, în traducerea Alinei Popescu și cu o prefață de Fatma Yilmaz, a apărut deja în luna august și este una dintre marile noutăți ale sezonului.

Cartea traversează cinci milenii de istorie, de la primele regine ale Egiptului până la abdicarea reginei Margrethe a II-a a Danemarcei, în 2024.

Elizabeth Norton pune o condiție precisă: vorbește despre femei care au domnit în nume propriu, ca șefe de stat, nu despre consoarte sau regente care exercitau puterea în numele unui bărbat. 

De aici rezultă o galerie impresionantă și profund non-eurocentrică: Merneith, Hatșepsut și Cleopatra, dar și Tamara a Georgiei, Maria Tereza, Elisabeta I, Ecaterina cea Mare și numeroase alte suverane mai puțin cunoscute. Cartea urmărește felul în care aceste femei au exercitat puterea în societăți construite în jurul autorității masculine. 

Patru cărți, patru feluri de a recupera trecutul.  Privite împreună, cele patru apariții spun ceva important despre direcția Corint Istorie.