Lansare Bookfest Timișoara: Prințesele roșii, de Lavinia Betea

Generația „Prințeselor roșii”. Lansarea de la Bookfest Timișoara a celui mai recent volum semnat de Lavinia Betea a deschis o dezbatere din perspectivă psihologică

Prezentă la Bookfest Timișoara pentru lansarea cărții, „Prințesele roșii”, Lavinia Betea a povestit că a scris această carte cu gândul la toți părinții care consideră că a le oferi copiilor o viață „cu de toate” le face bine. „Nu e nimic mai periculos decât așa-zisa copilărie fericită, spunea Serge Moscovici în memoriile sale”, a precizat autoarea.

La evenimentul de lansare au vorbit despre această cercetare a relațiilor filiale ale dictatorilor comuniști, următorii invitați: Ioan Biriș, doctor în filosofie și sociologie, Ozana Kohn, o tânără psiholoagă promițătoare și cunoscutul psihoterapeut Ali Baeram de la Spitalul de Psihiatrie Jebel. 

Dezbaterea a fost moderată de jurnalista timișoreană Andreea Medinschi și a pivotat în jurul aspectelor psihologice în relațiile dintre părinți și copii din comunism, cu o privire critică asupra tendinței actuale de a pune mai mult accent pe latura materialistă a educației. 

A fost  adusă în discuție paralela între fiii și fiicele dictatorilor comuniști și ceea ce numim azi beizadele. Deși contextul social s-a schimbat radical, tendința de a crea „prinți și prințese” cu privilegii persistă. Preocupați de un tip de parenting modern, dar superficial, mulți părinți din ziua de azi oferă copiilor o protecție excesivă și satisfac toate dorințele lor, neglijând cultivarea valorilor morale și a capacității de a gestiona provocările vieții.

Este o grilă de lectură prin care cartea „Prințesele Roșii” ne provoacă să reflectăm asupra modului în care construim relațiile cu copiii noștri și invită să reconsiderăm prioritățile în educația lor.

Evenimentul s-a bucurat de un real succes, marea reușită a fost că a atras un public numeros și divers, format din intelectuali, studenți, dar și simpli cititori interesați de tema abordată.

În încheierea discuției, Mariana Cernicova, jurnalistă, consilier, expert de țară al României, prezentă la eveniment, a făcut o scurtă și binevenită completare la prezentarea cărții. 

A ținut să sublinieze munca de cercetare care o fundamentează, experiența Laviniei Betea în pătrunderea și înțelegerea perioadei comuniste, dar mai ales stilul accesibil ce face ca noi toți să avem acces la realitățile unei perioade pe care credem că o cunoaștem. 

Lansarea a fost urmată de o sesiune de autografe, iar coada formată pentru a le fi semnate cărțile a demonstrat interesul publicului timișorean pentru cercetarea Laviniei Betea.

Găsiți aici toate cărțile semnate de Lavinia Betea, publicate la editura Corint: