„Jeleu, cum am devenit superstar” – un roman pentru copii care le vorbește, de fapt, și părinților

Sunt cărți care îi prind pe copii de la primele pagini prin umor, dar care îi cuceresc pagină de pagină prin ceea ce îi fac să simtă. Așa este „Jeleu, cum am devenit superstar”, un roman care spune povestea unei fetițe de unsprezece ani, care ar face orice scamatorie pentru a-i provoca pe colegi să râdă. Dar oare ce își dorește ea cu adevărat? Cu siguranță copiii își vor pune această întrebare în timpul lecturii, iar răspunsul va veni treptat, pe măsură ce vor înainta.

Angelica își dorește să se integreze, să pară că pe ea nimic nu o atinge, că poate fi mereu veselă și expansivă, chiar și când glumele sunt pe seama ei:

„– Ar trebui să imiți o morsă, zise el, și tovarășii lui încep să chicotească.

– O morsă, repet eu.

Simt un fior și îmi tremură ușor mâinile. Morsele sunt mari și grase. Îmi cobor privirea: sunt mai lată în talie decât oricare dintre celelalte fete din clasă. Will și prietenii lui râd acum pe față și așteaptă să vadă ce voi face.

Ideea e că, atunci când oamenii îți spun lucruri care te dor, ai de ales cum să le răspunzi. Prima Opțiune este cea mai evidentă: spune-le că ceea ce au zis te-a rănit și cere-le să îți ofere scuze.

Eu nu apelez niciodată la Prima Opțiune.

Opțiunea a Doua: râzi.

Îmi vâr degetele arătătoare în colțurile gurii, imitând niște colți, îmi umflu obrajii și îmi vâr capul între umeri, ascunzându-mi gâtul. Apoi dau drumul unui soi de hârâit gutural și zgomotos.

Lui Will i se luminează chipul de încântare.

– Hei, ți-a ieșit foarte bine! Chiar arăți ca o morsă! Să incluzi asta în numărul pe care o să-l faci!

Băiatul și prietenii lui o rup la fugă, râzând – dar acum râd cu mine, nu de mine.

De aceea aleg întotdeauna Opțiunea a Doua.”

Cât de mult l-ar pune pe gânduri acest pasaj pe un părinte. Câte lucruri ar putea intui despre propriul copil. De ce oare nu au unii copii curajul să se deschidă față de noi, părinții? Ce anume din comportamentul nostru îi face să nu se simtă în siguranță emoțional, astfel încât să ne vorbească despre zbaterile lor?

Întrebările pe care și fiica mea le-a notat cu creionul pe marginea paginilor m-au făcut să înțeleg câtă profunzime emoțională au copiii și cât de devreme sunt capabili de introspecție.

Capitolele cărții ne dezvăluie și contextele în care Angelica este ea însăși – în momentele în care scrie poezie. Caietul în care scrie devine spațiul ei de sinceritate: acolo este autentică, acolo își recunoaște durerile și luptele. Acolo poate vorbi despre umilința pe care o simte din partea colegilor, dar pe care nu o lasă niciodată să se vadă.

Lipsa unei figuri paterne care să o valideze, dorința de a-și proteja mama, care are propriile ei provocări, dar și relațiile fragile cu bunicii o fac pe Angelica să nu-și poată recunoaște emoțiile reale în fața celor apropiați, să nu poată fi ea însăși.

Am discutat această carte la Clubul de Lectură al Casiei din Iași și am avut bucuria de a o avea alături de noi, online din Marea Britanie, pe autoarea Jo Cotterill, care a răspuns cu multă deschidere tuturor întrebărilor pe care copiii i le-au adresat. Atunci am înțeles cât de mult empatizează și cât de bine îi înțeleg scriitorii de literatură pentru copii pe micii lor cititori.

Recomand în egală măsură această carte copiilor de 9 - 14 ani, dar și părinților lor, deoarece este o oglindă către sufletele copiilor noștri, care nu pot întotdeauna să spună ce simt, dar care au atât de multă nevoie să fie ascultați fără judecată, să se simtă înțeleși și iubiți așa cum sunt.

Dincolo de lectura personală, cartea poate fi folosită pentru discuții în mediul școlar, căci, prin temele pe care le abordează – prietenia, nevoia de apartenență, identitatea sau curajul de a fi tu însuți – acest roman este un sprijin real și în pregătirea pentru Evaluarea Națională, mai ales la exercițiile de asociere literară.

Romanul se bucură de o traducere plină de suflet, realizată cu migală de Loredana Voicilă, care contribuie astfel atât de mult, din punct de vedere stilistic, la armonia scriiturii în limba română.

Jeleu, cum am devenit superstar, de Jo Cotterill, este o lectură amuzantă și profundă, care vă poate deschide drumul către discuții autentice cu copilul dumneavoastră – dacă alegeți să o citiți împreună.