pentru comenzi mai mari de 200 lei

Vacanța de vară este sinonimă cu libertatea de a fi în natură cu cei dragi, cu cititul tihnit la umbra unui copac sau pe șezlong la mare, cu cercei din cireșe purtați cu mândrie de cei mici, cu după-amieze lenevoase în hamac sau pe nisip. Dacă te pregătești de vacanță și te simți lipsit(ă) de inspirație, iată aici o listă generoasă cu cele mai pe îndelete activități de vară. Alege câte vrei și asortează fiecare activitate în parte cu câte o carte, pentru că acum ai 40% reducere la bestsellere Corint most wanted la Bookfest.
1 Activități nostalgice de vacanță pentru mari și mici
Tuturor le place să-și amintească de momentele frumoase din copilărie sau din trecut. Aceste activități de vară pe care poate le-ai iubit în copilărie vor aduce, cu siguranță, un strop în plus de bucurie verii tale:
- Plimbă-te pe faleză și ascultă sunetul valurilor mării
- Suflă în aer bule de săpun
- Joacă-te cu cei mici sau cu partenenrul de viață șotron sau unul dintre jocurile preferate din copilărie
- Câștigă un animal de pluș la un bâlci de vară
- Construiește un castel de nisip pe plajă
- Participă la o bătaie cu baloane pline cu apă
- Ajută-i pe cei mici să stoarcă lămâi și să facă limonadă
- Urcă-te într-un copac (sau pom, cireșele sunt grozave in iunie)
- Relaxează-te și privește împreună cu familia curcubeul după o ploaie de vară
Sugestie lectură:
Cei nostalgici după epoci pline de farmec, eleganță, onoare și respect, pot răsfoi și citi oricare dintre lecturile de mai jos. Îi vor încânta poveștile despre familiile cu sânge nobil, memoriile regăsite ale reginei Maria sau descoperirile inedite chiar de sub pașii noștri, în vâltoarea urbană.
Povestea vieții mele. Capitole târzii. Memorii regăsite ale reginei Maria de Diana Mandache
Sub pașii noștri. Frânturi arheologice din București coord. Vasile Opriș
2 Activități relaxante de vacanță pentru mari și mici
Zilele călduroase de vară sunt făcute pentru relaxare tihnită, timp pe îndelete cu familia și citit în natură. Adaugă câteva dintre aceste activități relaxante pe lista ta de activități obligatorii din această vară:
- Trage un pui de somn (sau citește) într-un hamac
- Mergi cu coșul de picnic în parc (ia și o carte cu tine)
- Stai într-un balansoar pe verandă (și citește povești celor mici)
- Privește stelele întins(ă) pe spate în iarbă
- Privește apusul de soare de pe o plajă
- Mergi la o seară de cinema în aer liber
- Privește norii trecând
- Pictează pietre pentru a-ți decora grădina
- Relaxează-te sub un copac și citește o carte (sau mai multe, vezi sugestiile noastre)
Sugestie lectură:
Poți să le dezvălui celor mici secretul elixirului tinereții, poți să te lași fermecat(ă) de lumea țesută cu migală și meșteșug în Pactul Rozei sau poți să citești pe nerăsuflate povestea de dragoste dintre fiica doctorului de la Auschwitz și unul dintre deținuți.
Ana Aslan și elixirul tinereții. Motanul Oscar și geniali săi prieteni de Alina Bâltâc
Pactul Rozei de Sasha Peyton Smith
Fiica doctorului de la Auschwitz de Shari J. Ryan
3 Activități de vacanță în natură pentru mari și mici
Zilele lungi și soarele din belșug fac ca petrecerea timpului în aer liber să fie și mai atrăgătoare vara. Chiar dacă nu ești tocmai iubitor de activități în aer liber, probabil vei găsi ceva pe această listă care te va face să te bucuri de aer curat:
- Înoată într-un lac
- Închiriază o bicicletă
- Mergi la pescuit
- Mergi cu cortul (citește la lumina lanternei o carte)
- Mergi în drumeție
- Mergi cu caiacul
- Caută păsări și fluturi
- Plantează semințe de flori sălbatice
- Vizitează un parc național/ o grădină botanică
Sugestie lectură:
Natura ne inspiră și ne îndeamnă să alegem povești care au grația prințesei de Monaco sau care sunt pline de romantism, de peisaje de vis, dar și de o muzică pe care nu o poți uita.
Două veri în Toscana- Julianne MacLean
Acorduri de iubire- Julie Soto
Grace de Monaco. Povestea unei prințese de Jean des Cars
Deja simți vibe-ul de vacanță? Ne bucurăm că am reușit să te inspirăm să alegi activitățile care îți încântă sufletul, precum și cărțile potrivite pentru fiecare mood de vacanță. Să savurăm fiecare zi de vară pe rând, precum paginile unei cărți bune, a cărei lectură ne dorim să nu se mai termine.