Turcii și tătarii din România. O scurtă istorie de Metin Omer

Lansare în cadrul Congresului Național al Istoricilor Români (CNIR)

În cadrul CNIR 2026 are loc prima lansare a celui mai așteptat volum din colecția Corint Istorie Autori Români din această toamnă: Turcii și tătarii din România. O scurtă istorie de Metin Omer.

Volumul, apărut chiar în ziua deschiderii Congresului, a doborât recordul de exemplare precomandate pe siteul edituracorint.ro în colecțiile Corint Istorie, record deținut de de „Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu” de Cosmin Popa.

În fața unui asemenea interes, venim în mijlocul oamenilor care citesc, cercetează și scriu istorie.

Astfel că VINERI, 11 septembrie, de la ora 14:00, în holul de marmură al Facultății de Istorie, are loc prima lansare a acestui volum care aduce în centrul atenției două comunități despre care știm încă surprinzător de puțin, deși fac parte din istoria României de aproape șapte secole.

Participă: 

  • lect. univ. dr. Daniela POPESCU - Facultatea de Istorie, Universitatea din București
  • CȘ I Daniel CAIN - director Institutul de Studii Sud-Est Europene din București al Academiei Române
  • Conf.univ.dr Daniel CITIRIGĂ - decan al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea „Ovidius” din Constanța
  • Metin OMER - autorul cărții și cercetător la Institutul pentru Studii la Marea Neagră al Universității „Ovidius" din Constanța și la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române

Editura CORINT, prezentă la Congresul Național al Istoricilor Români

Cel mai important forum profesional dedicat cercetării istorice din spațiul românesc, Congresul Național al Istoricilor Români (CNIR), ediția a V-a, are loc între 9-12 septembrie la Facultatea de Istorie a Universității din București. 

Organizat de Facultatea de Istorie a Universității din București sub egida Academiei Române și a Comitetului Național al Istoricilor din România, afiliat la International Committee of Historical Sciences (ICHS), CNIR 2026 are ca temă principală Istoriografia secolului XXI: Evoluții, provocări și oportunități. 

Congresul reunește peste 350 de istorici și cercetători din România, Republica Moldova și din străinătate în cele patru zile de mese rotunde, paneluri, lansări și expoziții.

Editura Corint, cu cele 4 colecții de istorie, este partener al acestui eveniment important și timp de două zile, joi și vineri (10 și 11 septembrie), și va avea un stand în holul Facultății de Istorie din Bd. Elisabeta, nr. 4-12, București. 

„Turcii și tătarii din România. O scurtă istorie.” METIN OMER

Prima istorie comună a turcilor și tătarilor din România scrisă chiar de unul dintre ei

În 1970, o insulă a dispărut de pe harta României. Avea bazar, cafenele, case cu grădini de trandafiri și o fabrică de țigări care scotea 13 mărci. Povestea insulei Ada-Kaleh este unul dintre capitolele acestei cărți. Nu este singurul care lipsește din manualele noastre. 

Capitolul despre Ada-Kaleh este, probabil, cel mai spectaculos. Insula avea între 1700 și 2200 de metri lungime și a purtat, de-a lungul secolelor, numele Erythia, Continusa, Ada-i Kebir, Saan și Carolina. 

O istorie a frontierelor, a întâlnirilor, a continuităților și a rezilienței

Congresul de la Berlin din 1878 a trecut complet sub tăcere soarta ei, transformând-o într-un spațiu juridic suspendat. Austro-Ungaria a ocupat-o înainte de deschiderea lucrărilor congresului, dar locuitorii au rămas, formal, supuși ai sultanului. A rezultat o construcție fără echivalent în Europa: guvernator civil numit de la Istanbul, consiliu local ales dintre insulari, imami plătiți de Poartă și garnizoană militară austro-ungară. Autorul o numește o micro-republică otomană în mijlocul monarhiei dunărene.

700 de ani de istorie a României, povestiți pentru prima dată din interior 

În România trăiesc, de aproape șapte secole, două comunități pe care le confundăm constant una cu cealaltă și pe amândouă cu o religie. Turcii și tătarii sunt astăzi minorități recunoscute separat de statul român, fiecare cu instituțiile ei, dar asta se întâmplă abia din anii nouăzeci. Înainte, au fost trecuți aproape mereu sub aceeași etichetă.

O istorie spusă din interior

Autorul scrie despre comunitatea din care face parte. S-a născut la Medgidia, și-a luat doctoratul la Ankara și desfășoară activitate de cerectare la Constanța și în București. Perspectiva sa este din interior: aparatul critic este al unui istoric. Din această dublă poziție se naște și tonul cărții: fără apologie, fără resentiment, fără exotism.

Prima explicație pe care o furnizează este una de vocabular. Turc, tătar și musulman sunt folosite, în vorbirea curentă și adesea în documente, ca și cum ar însemna același lucru. Nici pe departe. Tătarii din Dobrogea sunt, în majoritate covârșitoare, tătari din Crimeea, urmașii celor care au părăsit peninsula după anexarea acesteia din 1783 și mai ales după 1856. Autorul semnalează, însă, un paradox: chiar în interiorul comunității, autodefinirea ca „tătar crimeean" nu este încă răspândită, pentru că regimul comunist a tăiat sistematic orice legătură cu acel spațiu.

A doua precizare importantă ține de cronologie. Înainte de acest „prag” al secolului al XIII‑lea, populații turcice au fost prezente în întregul spațiu românesc, nu numai în Dobrogea. De la huni și avari, până la bulgari, pecenegi, uzi și cumani. 

Secolul al XIII-lea, cu Hoarda de Aur venind dinspre nordul Mării Negre și cu grupurile lui Sarî Saltuk dinspre Anatolia, nu marchează un început, ci momentul în care prezența devine densă și permanentă.

Din 1878, când Dobrogea intră în componența României, începe un capitol pe care istoriografia l-a povestit rar și incomplet. Regele Carol I garantează libertatea religioasă a musulmanilor. În 1913, regele și regina Elisabeta participă la inaugurarea Moscheii Regale din Constanța. În 1931, Carol al II-lea vizitează Ada-Kaleh împreună cu Nicolae Iorga, promite scutiri de taxe și se ține de cuvânt o lună mai târziu, printr-o decizie guvernamentală care scutea de accize zece vagoane de zahăr, un vagon de tutun și 1500 de fesuri.

Sunt și pagini mai puțin idilice. Învățătorii turci din Dobrogea interbelică primeau salarii mult mai mici decât colegii lor români, nu aveau stabilitate în funcție și își riscau postul în fiecare an școlar. După reforma alfabetului din Turcia, în 1928, un copil musulman din școala primară trebuia să învețe în paralel trei sisteme de scriere: alfabetul latin pentru turcă, alfabetul arab pentru orele de religie și alfabetul latin românesc, cu alte valori fonetice, pentru celelalte materii. Manuale adaptate nu existau.

România preia insula prin înțelegerile de la Trianon și Lausanne. Urmează un deceniu de prosperitate ciudată și scurtă: fabrica de țigări a lui Ali Kadri ajunge să producă 13 mărci, printre care Bafra, Samson, Harem, Dunărea, Pașa și una, botezată fără falsă modestie, Ali Kadri Elegant. Prosperitatea aduce și conflict, o parte dintre insulari îl acuză pe Ali Kadri că a ajuns să se îmbogățească în opt ani, cerând anchetă mixtă și, unii, chiar plecarea în Turcia.

Pe 7 mai 1963, imamul Regep Ali le comunică locuitorilor decizia fatidică: insula va fi inundată. În 1967 încep lucrările la hidrocentrala de la Porțile de Fier, iar premierul turc Süleyman Demirel vine la București și facilitează emigrarea a aproximativ șase sute de locuitori. În 1970, apa acoperă insula. Cei care aleg să rămână în România se stabilesc la Constanța, București și Drobeta-Turnu Severin.

Comunismul. Represiune și modelare identitară

Ultimul capitol este cel mai puțin tratat în istoriografia românească. Regimul comunist găsește cele două comunități într-o poziție de vulnerabilitate structurală. În primul rand, spațiile de referință istorică, culturală și afectivă ale celor două populații, Republica Turcia și Crimeea, deveniseră profund problematice, pentru noua putere politică de la București. Până la sfârșitul anilor 50, o discuție cu marinari turci în portul Constanța putea fi considerată act ostil față de stat. Locuitorii din Ada-Kaleh care se întorc din Turcia sunt percepuți de Securitate exclusiv prin grila infiltrării - căutarea unei locuințe sau schimbarea locului de muncă devin „pretexte operative", iar supravegherea se extinde asupra familiei, vecinilor și colegilor.

Din anii ‘70 apare un paradox pe care cartea îl documentează atent: pe măsură ce relațiile dintre București și Ankara se normalizează, regimul descoperă utilitatea propagandistică a comunității musulmane ca dovadă de „armonie etnică". Condițiile culturale și religioase se ameliorează, dar în limite stricte, și mai ales în preajma vizitelor oficiale turce.

Despre autor

METIN OMER este cercetător la Institutul pentru Studii la Marea Neagră al Universității „Ovidius" din Constanța și la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române. Doctor în Istorie al Universității „Hacettepe" din Ankara (2018), cu o teză despre emigrarea turcilor și tătarilor din România în Turcia, publicată în română și în turcă.

S-a născut la Medgidia. A publicat numeroase studii despre istoria comunității musulmane din România și despre relațiile româno-turce. A fost bursier al Colegiului Noua Europă în perioada 2023–2025. A tradus lucrări de istorie din română în turcă și din turcă în română. 

Timp de mai mulți ani, a lucrat în arhive din România și din Turcia, în presa interbelică turcă din Dobrogea și în dosarele Securității, pentru a reconstitui istoria pe care o povestește în acest volum.