Profesoara de balet de la Auschwitz - o poveste emoționantă despre iubire, sacrificiu și dans

  Toamna cere aproape întotdeauna povești melancolice, cu o încărcătură emoțională aparte, bazate pe subiecte care reușesc să răscolească pe deplin sufletul. În timp ce unii oameni caută romance pentru a simți căldura și tensiunea, alții preferă un fantasy întunecat sau un thriller sângeros. Noi, pasionații de ficțiune istorică, deschidem în fiecare anotimp uși către trecut, istorie și episoade tulburătoare care au rămas gravate în conștiința socială. Iar astăzi avem pentru voi o recomandare de suflet: Profesoara de balet de la Auschwitz - o poveste emoționantă despre iubire, sacrificiu și dans. 

„Ritmul narațiunii este impecabil, te ține în priză de la primul și până la ultimul paragraf. Povestea începe la Berlin, se mută în ghetoul din Łódź, apoi la Auschwitz [...]. Dincolo de încărcătura istorică a acestor locuri, în prim-plan se află personajele, iar cartea rezonează profund cu sufletul cititorului. Nu m-am grăbit s-o termin pentru că am vrut să le păstrez pe Eleonore, Lea și Greta cât mai aproape de mine. Pe măsură ce ele deveneau o familie una pentru cealaltă, au devenit o familie și pentru mine.” - Recenzie Goodreads

Desigur, au existat de-a lungul timpului și voci care au spus că sunt suficiente povești centrate pe subiectul Holocaustului. Noi credem că nu sunt niciodată de-ajuns. Că sunt încă multe mărturii de ascultat, multe frânturi de viață de adunat, multe destăinuiri de așternut pe hârtie. Acolo, în lagărele de concentrare sau în ghetourile amenajate de pe o zi pe alta, au existat sute de mii de oameni. Unii au supraviețuit, alții au văzut doar o bucată din ce ar fi însemnat viața în spatele gardurilor din sârmă ghimpată. Au fost loviți, tatuați, înfometați, uciși. Iar noi trebuie să le dăm voie vocilor rămase să povestească, să expună în fața unei lumi întregi atrocitățile suferite. Le datorăm asta. Le datorăm timpul nostru și un loc în propriile amintiri. Medici, profesori, mame, copii, bunici, frați, surori, soți, mătuși, vânzătoare, dansatoare, contabile. Și lista poate continua la nesfârșit. Au fost scrise atâtea povești, dar vă dați seama câte au fost acoperite de timp? Câte mai sunt de spus? Câte voci s-au frânt înainte de vreme? 

„Dar, s-a gândit Eleanore, a avea mai multe de pierdut nu însemna oare că avea și mai multe motive să lupte? Iar <viața> aceea, dacă putea fi numită viață, existența aceea între zidurile ghetoului, pur și simplu nu era de ajuns.

Eleanore voia mai mult.

Naziștii îi luaseră casa, familia. Îi luaseră profesia. Libertatea.

Însă n-avea să le permită să-i ia și sufletul."

Profesoara de balet de la Auschwitz - lupta pentru supraviețuire

Profesoara de balet de la Auschwitz, un roman extrem de emoționant, centrat pe puterea de sacrificiu și pe pasiunea pentru dans, ne poartă pașii în viața tinerei Eleanore Kantor. Mai întâi copilă iubită, apoi balerină aspirantă, locuitoare a ghetoului, membră a rezistenței, apoi prizonieră a lagărului de la Auschwitz.

„Ceva se întâmpla între ei, își dădea seama de asta, dar era oare capabilă să-și deschidă inima spre cineva într-un astfel de moment? Niciunul din ei nu știa ce avea să le aducă ziua de mâine, darămite în luna următoare sau anul următor. În ghetou nu puteai să faci altceva decât să trăiești fiecare zi în parte -, iar ea avea deja atât de multe de pierdut. Putea îndura să-l lase să-i intre în suflet, știind că erau toate șansele să-l piardă și pe el?"

Eleanore își dorise dintotdeauna să danseze pe marile scene ale lumii. Fusese norocoasă să primească o familie care înțelegea că ea nu va continua afacerea familiei, ci va dansa și își va încânta publicul. Dată afară pe nepusă masă de la universitate, Eleanore experimentează șoc după șoc. Evreii, în ciuda rolului lor în comunitate, încep să fie percepuți ca persoane non-grata, scoși din propriile case și trimiși mai întâi în ghetouri, apoi în lagăre de concentrare.

Înainte de a păși pe porțile ghetoului, Eleanore pierde tot ce avea mai preț pe lume, alături rămânându-i doar profesoara de balet, cea care o rugase să nu renunțe niciodată, niciodată la dans. Implicarea ei în mișcarea de rezistență o pune pe Eleanore pe lista celor care vor fi trimiși spre Auschwitz, în vagoane pentru vite. Iar viața de aici, cu toate greutățile și luptele sale, o fac pe Eleanore să se micșoreze tot mai mult, să uite de planuri și visuri. Aici, pe tărâmul în care speranța nu putea supraviețui, Eleanore renunță la dans, dar nu renunță la bunătate. Era asta de-ajuns? Avea să reușească, avea să-și mai vadă vreodată casa? 

Profesoara de balet de la Auschwitz, romanul scris de Dani Zrihen, are, pe lângă povestea emoționantă, un alt atribut important: nu se concentrează pe împrejurări, ci pe personaj, pe trăire, pe parcurs. Iar asta o face, din punctul meu de vedere, de neuitat. Deși povestea are o uriașă încărcătură emoțională, faptul că mi s-a permis să mă concentrez pe Eleanore și pe evoluția oamenilor care i-au rămas aproape a cântărit cel mai mult în experiența mea cu romanul. Am simțit că mi s-a îngăduit cu adevărat să simt parte din greutățile plasate pe umerii tinerei, dar și să îi înțeleg zbuciumul și capitularea. 

„  - Ai fost cea mai mare bucurie a mea, Eleanore, a zis ea... Să nu te oprești niciodată din dansat, mă auzi? Trebuie să continui. Chiar dacă vei rămâne ultima dansatoare din lumea asta crudă, rea și frumoasă. Dansul tău aduce lumină. Iar lumea are nevoie de lumină.”

Ce spui, îl treci pe lista ta?