Prima lansare a toamnei - Casa cu flori de liliac

Deschidem sezonul de toamnă al evenimentelor cu lansarea unui volum de interviu din colecția Istorie cu Blazon. 

Casa cu flori de liliac. Povestea adevărată a unei prințese Ghika.

Autoare: Manuela GHIKA-OROVEANU, Ana IORGA

Un dialog despre memorie, exil și supraviețuire.

Lansarea are loc luni, 5 octombrie, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu, din Bd. Regina Elisabeta nr. 38

Participă:

• Acad. Georgeta FILITTI 
• Manuela GHIKA-OROVEANU
• Ana IORGA
• Pr. Francisc DOBOȘ

Moderează: Simona PREDA

O cutie de carton, cu zeci de fotografii pe plăcuțe de sticlă, a stat uitată aproape un secol. A trecut printr-un război, o naționalizare și un exil. Din ea a ieșit această poveste. Una dintre cele mai surprinzătoare cărți de memorii apărute în 2026. 

Pe măsură ce generația care a trăit instaurarea comunismului dispare, mărturiile directe devin și ele tot mai rare. Conversația dintre prințesa Manuela Ghika-Oroveanu și jurnalista Ana Iorga are darul de a recupera memoria unei familii care a pierdut totul în România și a fost nevoită să-și refacă viața în Occident.

Cartea nu urmează firul obișnuit al amintirilor. Este un interviu viu, cu umor și plin de tandrețe, în care jurnalista caută, verifică arhive și scoate la lumină documente, de la teza de doctorat a bunicului până la dosarele de la Securitate. Întrebările Anei Iorga deschid mereu alte povești, iar din dialog se naște treptat și o cercetare istorică.

Manuela se naște în 1948, în anul în care conacul Ghika de la Budești e confiscat, iar numele familiei devine, peste noapte, motiv de persecuție. Și totuși, prima frază a cărții este: „Ce noroc să mă nasc într-o familie frumoasă!” În casa în care crește, regimul comunist a înghesuit 16 familii. Membrii lor stăteau la coadă pentru a merge la baie. 

Cum reziști când tot ce ai învățat acasă, demnitatea, buna-cuviință, respectul pentru celălalt, simțul datoriei, devine, dintr-odată, un lucru periculos? Tatăl, ofițer de Marină Regală, ajunge să împingă roaba pe șantier fără să-și piardă ținuta morală: „Atâta timp cât muncesc cinstit, munca asta nu e nicio rușine.” Bunica se poartă cu cei năpăstuiți mai bine decât cu ai ei. Iar copiii învață o lecție care spune totul despre acei ani: „Să nu spui niciodată că ți-e foame”, pentru că mama nu mânca aproape nimic, ca să le dea lor. 

În 1971, trimisă la o prezentare de modă la Düsseldorf, Manuela, la 22 de ani, nu se mai întoarce. Refuzase să colaboreze cu Securitatea și știa că decizia avea să o coste; în ultima clipă, spaima o cuprinde, pleca de lângă părinți, singură, într-o lume străină. 

Iar teama nu o privea doar pe ea: fuga avea să se răsfrângă direct și asupra celor rămași. Sora e dată afară din slujbă, casa e percheziționată, părinții interogați, iar ea este judecată în lipsă și condamnată la patru ani de închisoare. Vor trece ani grei până va reuși să-și scoată familia din țară. 

Din acea despărțire vine una dintre cele mai frumoase fraze ale cărții, scrisă de tatăl ei, un bărbat care nu spunea niciodată „te iubesc”, pe o scrisoare citită mai întâi de Securitate: „Nu știam că dorul poate să doară așa.”

În Casa cu flori de liliac se vorbește despre pierdere și demnitate fără nostalgie ornamentală. Dincolo de istoria unei familii, cartea păstrează vie experiența unei generații obligate să-și reconstruiască viața aproape de la 0. 

Fotografiile au supraviețuit datorită Varvarei Șoita, o basarabeancă pe care doctorul o adăpostise cândva, în vremuri de restriște. Ani la rând, femeia a păstrat plăcuțele de sticlă pentru familia care avea să se întoarcă. Iar în fiecare primăvară ducea un braț de liliac la mormântul doctorului.

Despre autoare

Principesa Manuela GHIKA-OROVEANU este fiica Principelui Leon Ghika (din ramura Ghika-Brigadier), ofiţer de marină, şi a Marcelei Pandelescu. Este urmaşa directă a domnitorilor Gheorghe Ghika şi Grigore I Ghika şi descinde, prin femei, din familiile Mavrogheni, Bogdan, Balş, Filipescu, Rizo-Rangabé, Evpraghioti. Prin familiile Mavrocordat şi Hrisoscoleo, descinde din neamul Muşatinilor şi din Ştefan cel Mare.

La 20 de ani, a devenit manechin și a realizat prezentări de modă, ședințe foto și reclame pentru haine, produse și accesorii românești. În 1971, a plecat din România comunistă și s-a stabilit la Paris, unde s-a măritat cu scenograful Ion Oroveanu, descendent și el al unei familii boierești românești. În Franța, a fost consultant de stil în magazinele Structure și Mulberry din Paris. În prezent, se ocupă de recuperarea memoriei și de apărarea valorilor morale ale înaintașilor săi.

Ana IORGA este prezentatoare de televiziune la Antena 3 CNN și lingvist la Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti”. Doctor în filologie la Universitatea din București. 

A realizat sute de reportaje, documentare, interviuri și transmisiuni live. Prezintă jurnale de știri și emisiunea lingvistică Pe cuvânt. A transmis live de la unele dintre cele mai importante evenimente din istoria recentă: beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika, Funeraliile Regelui Mihai I al României, vizita Papei Francisc în România, Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a II-a.

A realizat documentare despre fenomene sociale grave și evenimente fundamentale din istoria României: România de sânge albastru, Mica Românie Mare, Împăcați cu păcatul, Și ne izbăvește de cel rău. 

A publicat, în calitate de coautor, cărțile Mesele de odinioară (2015), Marea Unire pentru cei mici (2018), Cartea curajului și a candorii (2022) și Punctuația limbii române (2025). A primit premii pentru jurnalism și știință: Medalia de bronz la New York Festivals (2019) la categoria Current Affairs pentru reportajul Românce ucise în tăcere și Premiul Academiei Române (2013) pentru contribuția la cartea The Grammar of Romanian, publicată la Oxford University Press.