Halloween cu spooky books și 5 jocuri pentru orice petrecere tematică

De câțiva ani buni, la noi în țară, și-a făcut loc o sărbătoare venită de peste ocean, Halloween. Adoptând obiceiuri americane și britanice, anumiți părinți români îi pregătesc pe cei mici să meargă la trick or treat (mai exact, să ceară bomboane), costumați în diverse personaje înfricoșătoare (stafie, schelete, vampir) sau în unele de-a dreptul gingașe (zână, prințesă, cavaler).

Dacă nu ai nimic programat pentru această zi, poți invita chiar tu la tine acasă câțiva prieteni să dai o petrecere de pomină. Decorul și costumele le poți achiziționa cu ușurință, dar jocurile de grup pentru o astfel de sărbătoare pot fi mai tricky, așa că am întocmit o listă cu 5 idei de activități, să te simți inspirat(ă) și să-ți distreze garantat oaspeții:

1 Ce este în borcan? Vânătoare de treats

Aceasta este o idee foarte simplă pe care prietenii invitați la petrecere o vor adora. Scrie titlurile unor cărți spooky pe câteva bucățele de hârtie, le împăturești și le pui într-un borcan. Apoi invită pe rând, pe fiecare să extragă un bilețel. În funcție de titlul extras, fiecare va citi un fragment din cartea respectivă, iar cuvintele subliniate de tine vor deveni indicii care îi vor conduce fie la un trick (o păcăleală), fie la un treat (răsfăț culinar). Este foarte distractiv să faci asta cu mai mulți prieteni sau cu membri ai familiei. 

Nu știi ce cărți să alegi? Avem pentru tine câteva titluri a căror intrigă poate servi drept inspirație pentru vânătoarea de treats.

Sugestii de lectură:

Nocticadia- Keri Lake

Cartea lui Azrael (primul volum al seriei „Zei și monștri”)- Amber V. Nicole

2 Puzzle din coperta unei cărți dark romance

Alege un roman de Halloween și printează coperta color pe cea mai mare foaie de hârtie pe care o poți găsi. Apoi, taie această foaie în bucăți ușor de gestionat (dar nu chiar foarte ușor de recunoscut). Printează mai multe exemplare, în funcție de numărul de participanți la joc. Pornește cronometrul și observă care din ei poate întregi cel mai repede coperta cărții alese. Acest joc va deveni curând amuzant, iar spiritele se vor încinge în vâltoarea competiției.

Dacă nu ai pus încă în coș cărți pe care să le citești de Halloween, îți lăsăm mai jos câteva titluri care sigur vor transforma petrecerea într-una reușită.

Sugestii de lectură:

Bitten. O promisiune de sânge- Jordan Stephanie Gray

Trandafirul înlănțuit- Julie Soto

3 Alege propria aventură

Pentru acest joc trebuie ca tu să citești o carte cu voce tare și să-i rogi apoi pe ceilalți să-și imagineze continuarea. Este un joc amuzant pe care îl poți juca și cu copiii. Găsește o carte pentru copii, înfrioșător de…amuzantă și citește o mică parte din ea, roagă apoi copiii să creeze noi aventuri pentru personajul principal sau un alt final pentru poveste. Este un joc distractiv, îi implică în lectură pe copii, care vor deveni curioși să citească până la capăt cartea propusă.

Iată și câteva titluri care îi vor ține pe cei mici interesați, amuzați și dornici să afle mai multe despre motanul spion sau despre sconcsul Stinky:

Sugestii de lectură:

Furball. Motanul spion- Adrian Beck

Poveștile Sconcsului Stinky. Jack și vrăjeala de fasole- Chris Grabenstein, J.J. Grabenstein

4 Șarade literare inversate

Acest joc presupune participarea mai multor persoane (invitați la petrecere), pe care să-i împarți în două grupuri. Roagă unul dintre participanți să stea pe un scaun, iar pe ceilalți să se așeze în fața lui (ei). Scrie pe o foaie o propoziție, pe care să o ții în spatele celui așezat pe scaun, astfel încât acesta să nu o poată vedea, dar grupul său să o poată citi. Grupul trebuie apoi să joace folosind regulile de bază ale șaradei, oferind indicii celui (celei) de pe scaun, fără să-i spună clar despre ce este vorba. Iată câteva exemple de șarade literare inversate: Frankenstein pe aeroport, Dracula în vizită la Moș Crăciun. Poți inventa orice altă asociere ți se pare amuzantă și are ca temă un personaj literar potrivit pentru Halloween.

Dacă tot am vorbit de Frankenstein, lăsăm mai jos și link-ul către carte, dacă îți dorești să o recitești sau să o adaugi în pachetul cadou pregătit pentru fiecare oaspete, de oferit la sfârșitul petrecerii. Să prinzi o lună căzătoare este un captivant fantasy slow burn, combinat cu o fermecătoare poveste de dragoste. O carte care merge asortată la orice cadou.

Sugestii de lectură:

Frankenstein- Mary Shelley

Să prinzi o lună căzătoare- Sarah A. Parker

5 Poezie amuzantă din titlurile de pe cotorul cărților

Acest joc este o adevărată provocare și poate fi o modalitate excelentă de a stimula creativitatea oaspeților veniți la petrecerea de Halloween. Conceptul este simplu: alege un teanc de cărți (câte consideri necesare) și roagă pe rând invitații să creeze o poezie folosind doar titlurile de pe cotorul cărților alese. O provocare suplimentară de Halloween este: fie să scrie o poezie spooky, fie să scrie o poezie despre orice le place folosind doar titlul unor cărți cu povești dark sau înfricoșătoare. 

Mai jos lăsăm încă două sugesti de lectură, cărți care pot fi adaugate la pachetele cadou de la finalul petrecerii sau pot fi folosite chiar pentru jocul propus mai sus.

Pactul rozei este o poveste de dragoste în care magia și intrigile te transportă într-un univers fascinant, perfectă pentru fanii romanelor Bridgerton și Prințul nemilos. Iar cea de-a doua sugestie reprezintă o poveste de dragoste spicy, în care doi foști dușmani, un prinț al mafiei și o pasionată de psihologie, sunt captivi într-un palpitant joc de-a șoarecele și pisica. Un dark romance care rescrie regulile jocului în iubire.

Sugestii de lectură:

Pactul rozei- Sasha Peyton Smith

Zeul mâniei- Rina Kent

Simți deja vibe-ul spooky fun? Mai rămâne doar să adaugi în coș toate cărțile care te inspiră să creezi jocuri înfricoșător de… amuzante pentru petrecerea ta de Halloween. Tu poți deja trimite invitațiile, noi îți dăm o sugestie de titlu: Halloween Spooky Books Party (garantat vei muri…de râs).