Fragment în avanpremieră: Teatru de hârtie, de Milorad Pavić, în traducerea Marianei Ștefănescu

Una dintre noutăţile primăverii 2023 în imprintul Corint Fiction este Teatru de hârtie, de Milorad Pavić, o istorie a literaturii lumii în 38 de povestiri, ale unor autori inventați de autor.

Un „roman-antologie” alcătuit din 38 de povestiri ale unor scriitori fictivi, cărora li se dau și scurte notițe biobibliografice inventate. Fiecare autor este dintr-una din țările în care opera lui Pavić a fost tradusă. Volumul este gândit ca o antologie a literaturii lumii, reflectând atât spiritul literaturii locale, cât și stilul unic al creației paviciene. Este inclusiv o povestire scrisă de un autor român, Ion Opulescu, despre o aristocrată  care a existat cu adevărat, Natalia Cheșco, căsătorită cu Milan I al Serbiei. Povestirile conțin „sertare” secrete care te îndeamnă să cercetezi, să gândești, să faci legătura între personaje, adesea ca un cititor-detectiv, dar care caută indicii în literatură.

Despre autor:

Milorad Pavić (1929–2009) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori sârbi,  dar și un traducător și un istoric literar de prestigiu.  Celebritatea internațională o datorează romanului său borgesian Dicționar khazar. Dintre celelalte scrieri în proză ale sale, amintim câteva traduse și în limba română: Peisaj pictat în ceai, Partea lăuntrică a vântului, Ultima iubire la Țarigrad, Mantia de stele, Celălalt trup. A publicat romane, volume de povestiri, dar și drame interactive, jucate în lumea întreagă. Opera i-a fost tradusă în numeroase limbi. A fost ales membru al Academiei Sârbe în 1991.  În 2002, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură A predat la Universitatea din Novi Sad – unde a fost decan al Facultății de Filozofie – și la Universitatea din Belgrad. A publicat Istoria literaturii sârbe în trei volume.

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

Traducere de Mariana Ștefănescu

ANGELINA MARY BROWN (Anglia)

Scriitoarea Angelina Mary Brown s-a născut în Yorkshire, dar a urmat universitatea din Brooklyn. A fost consilier bancar la Chicago, când deodată a văzut totul într-un alt mod, astfel încât și-a schimbat profesia și continentul. A declarat pentru New York Times: ,,Fericiți sunt cei care nu simt că le-ar fi mai bine într-un alt loc” și s-a întors în Anglia. A fost publicată de Penguin H.H. (Hamish Hamilton), clubul cititorilor londonezi și de un vechi editor englez, Peter Owen. Acum este bibliotecară la o școală pe lângă Tamisa. Consideră preocuparea ei față de literatură drept un viciu și chiar o deprindere anacronică. Spune că de la divorțul bunicii și al mamei a moștenit divorțul în propria căsnicie. Și literatura, declara ea într-un interviu din ziar, este un soi de divorț. Romane: Am plecat la un ceai și nu m-am mai întors, Liliecii ca amanți. Locuiește cu mama sa într-o casă de pe țărm și cultivă cactuși. Înfiorător de inteligentă. Are o teribilă frică de inundații. Povestirea de mai jos a fost publicată în ediția londoneză a Times.

EVELYNE

Trebuie imediat să spun că Evelyne a devenit repede feblețea noastră. Provenea din familia soțului meu, însă o iubeam deopotrivă, și ai mei și ai lui. Era frumoasă, avea mereu în ochi ceva din ziua de ieri și pe buze ceva din ziua de mâine. Care zi de mâine nu a fost și a noastră. Mai exact, pe buzele ei se vedea că e bolnavă. Bolnavă de o boală care pe ea era frumoasă ca rochia pe care o purta. Putea să intre într-un magazin și să cumpere ceva de îmbrăcat, fără să aleagă pe măsura ei, și-i venea impecabil. Așa cum putea merge agale către orice spital, de unde să aleagă orice boală. Pe măsura ei. Care-i venea impecabil. În discuțiile cu mine n-a schimbat niciodată gânduri, întotdeauna simțăminte: cât de minunat și de sincer vorbea despre frică, dragoste, ură sau satisfacție. Arăta ca o persoană fericită. Care fericire nu i-a tulburat nici boala, nici moartea.

A avut evident, cancer. Cei frumoși se căptușesc cu cancer. A zăcut puțin, a murit repede și ușor, iar noi ne-am amintit de ea îndelung, cu mult mai îndelung decât de cei pe care am crezut că-i iubim mai mult decât pe ea. N-am uitat-o pe Evelyne. Amarnic i-am mai dus dorul, ca unei iubite, deși nu mi-a fost. Îmi amintesc cum am făcut împreună un drum scurt cu mașina. Mi-a spus în timp ce conducea:

- Pentru ce n-ai plecat azi cu mine în excursie?

- Dar am fost, sunt aici! Lângă tine, în mașină!

- Crezi? a făcut ea și n-a mai spus nimic.

Avea dreptate. Eram cu grijile mele, nu cu ea.

Evelyne avea un fiu din prima căsătorie. Venea o dată pe săptămână să-și vadă mama. Mult mai suferea din pricina fiului, din pricina separării. Mi-a spus:

- Sâmbăta,  când venea, eram „cu el” și nu „alături de el”.

El s-a căsătorit și are acum copii minunați. Dar eu și azi cred că Evelyne, că mama aceea a lui, a fost și a rămas cel mai frumos lucru pe care el l-a avut în viață.

Într-o noapte, chiar alaltăseară, am visat-o. A fost un vis de neînchipuit. În vis am întâlnit-o în Trafalgar Square. Mai exact, le-am întâlnit. Erau cinci. Cinci Evelyne. Una, dacă avea optsprezece ani, și n-o mai văzusem vreodată în viața mea. A doua era încă la prima ei căsătorie, și atunci i-am recunoscut zâmbetul și strângerea de mână, ca și cum ai primi în palmă ceva prețios. Ceva de argint. A treia avea cam vreo treizeci de ani și o brumă de oboseală în jurul ochilor, era în pragul căsătoriei cu fratele meu. A patra avea parcă un soi de zâmbet rigid, ceva mai rigid decât cel de dinainte, iar a cincea era livida Evelyne pe care am petrecut-o la cimitir. Toate cele cinci stăteau în jurul meu, mă salutau, mă mângâiau pe obraz și-mi ziceau:

,,Nu te mai tângui, toate suntem cu tine. Suntem permanent în preajma ta. Atât de aproape. Nu te părăsim, nicicând nu te vom părăsi!”

Alte titluri din imprintul Corint Fiction