Ce cărți recomandă Adrian Lensenciuc pentru „Lecturi de vară”

La un an după apariția volumului Limba lui Hristos la Editura Corint, Adrian Lesenciuc revine alături de cititori într-un alt fel de exercițiu literar: recomandările sale de vară. Textul de mai jos face parte din campania editorială „Ce cărți au citit sau citesc autorii Corint în vacanță”, prin care îi invităm pe autorii și traducătorii noștri să împărtășească lecturile ce i-au surprins, i-au însoțit sau le-au oferit teme de reflecție în această perioadă. Nu sunt recenzii, ci recomandări personale, izvorâte din plăcerea lecturii și dintr-o relație firească cu textul. Prin aceste confesiuni de cititor, publicul descoperă o fațetă mai puțin vizibilă a autorilor Corint – aceea de cititori pasionați.

De la fiorii toamnei islandeze la vara târzie bosniacă

Adrian Lesenciuc

Mă obișnuisem să însoțesc vacanțele, ori călătoriile cu varii scopuri, de lecturi din autorii reprezentativi ai destinațiilor mele. Dar, cumva, m-am lecuit de această inserție odată cu lecția primită de la Milorad Pavić în călătoria la Belgrad. Luasem cu mine „Teatru de hârtie” (Editura Corint, 2024) și am descoperit în demersul scriitorului sârb o vădită îndepărtare de spațiul autohton, o ruptură de orice formă de tradiție, o inserție într-o lume ficțională care nu avea nicio legătură cu Belgradul. Evident, la Pavić nu este surprinzătoare construcția borgesiană, în care nu o patrie literară să ia locul uneia istorice, dar romanul său „Peisaj pictat în ceai” (Editura Univers, 2000) îmi dezvăluise un spațiu balcanic transtemporal, în măsură să mă apropie de normele unei așezări.

„Teatru de hârtie” , în schimb, un experiment care multiplică demersul lui Borges din Pierre Menard, autor del Quijote, m-a bucurat și surprins prin postmodernismul intelectual, prin enciclopedismul autorului, prin atragerea atenției asupra fabricării falsului, prin asumata sa angajare auctorială până la topirea în masa propriei literaturi, la rândul ei topită și amestecată în masa literaturii universale.

Am găsit un Belgrad mai trist și mai lipsit de orizont decât îl lăsasem în urmă cu câțiva ani, iar Milorad Pavić lucrase cumva la eliberarea de potențialul lest autohtonist pe care îl luasem cu mine în nacela din care să văd orașul de pe Dunăre. 

Bucuros de ieșirea prin expunerea a numeroase fațete ale poeticii romanești din amprenta autohtonistă, ceea ce autorul enunțase, de altfel, în subtitlul lucrării: Roman-antologie sau Povestire universală contemporană, am înțeles că lecția inserției spațiale prin literatura locului nu reprezentă, de fapt, o formă de pregătire pentru descoperirea autentică, deși nici nu o neagă.

Găsisem în demersul lui Pavić o formă de autenticitate intelectuală locală excedând localismul exacerbat al ultimilor ani și mă mulțumise această intrare în problematica universală printr-un demers intelectual local de o remarcabilă finețe. 

Din Serbia în Catalunya

Pentru vacanța de vară din care m-am întors curând – o vacanță în Catalunya, care a presupus și zile de plajă pe Costa Brava la Lloret de Mar, Tossa de Mar și Empuriabrava, dar și o căutare a specificului locului, fie în Barcelona, Girona și Figueres, fie la Monserrat, ba chiar și în Catalunya de Nord, în Franța, la Perpignan, la abația Saint-Martin-de-Canigou și în Villefranche-de-Conflent – am optat pentru însoțirea a două romane în cazul cărora universalul era atins prin tematică, nu prin procedeu.

Am preferat să citesc la Brașov noul roman al Irenei Solà, „Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric”, să nu mă întorc la Jaume Cabré doar pentru că ajungeam în Catalunya, iar pe colega Corina Oproae, brașoveancă prin naștere și catalană prin adopție, dar universală prin spirit, să o citesc/ recitesc altcândva.

Așadar, am optat pentru romanele „Double vitrage” (Les Éditions Bleu et Jaune, 2021) al islandezei Halldóra Thoroddsen și „À la fin de l’été” (Les Éditions Bleu et Jaune, 2025) al bosniacei Magdalena Blažević.

Prima carte, recompensată cu Premiul Uniuni Europene pentru Literatură și cu premiul islandez pentru literatură feminină (Fjöruverðlaunin) este un roman de o frumusețe și de o poeticitate greu de atins. În spatele unei ferestre duble care dă din bucătăria apartamentului din Reykjavik spre sud, o văduvă de 78 de ani privește lumea și propria viață într-un proces în care gândurile sunt reflectate și refractate ca în optică.

Izolată și vulnerabilă, descoperă, în decupaje de toamnă islandeză târzie, că frigurilor iernii apropiate care vulnerabilizează suplimentar, i se pot asocia fiorii dragostei descoperite la înălțimea acestei vârste. Excepțional zugrăvită, într-o ipostază aproape decorporalizată a iubirii, de o delicatețe și o profunzime a redării inimitabile, povestea se deschide ca o confesiune despre potențialitatea zborului și despre sensul catamorfic al parcursului.

Povestea de dragoste târzie tulbură și limpezește deopotrivă, într-un fel mai profund al primenirii, răscumpărării și salvării decât în Dragostea în vremea holerei, romanul lui Gabriel García Màrquez și devine ilustrativă pentru dureroasa conștientizare a efemerității. 

Romanul Magdalenei Blažević, scriitoare născută în Bosnia și stabilită în Croația, laureat al premiilor Tportal pentru cel mai bun roman croat și Kočićevo pero al Fundației Petar Kočić pentru contribuția excepțională la literatura contemporană, are un narator de 14 ani, fetița Ivana, ucisă în masacrul din august 1993.

Ivana povestește și dincolo de propria moarte, într-un roman remarcabil scris, în care nu faptele în limpezimea redării sunt importante, ci orizontul translucid al experienței, defilarea unor contururi imprecise ale cauzelor, pericolelor și justificărilor.

Lumea copilăriei sale, în orizontul fără margini al verii târzii, cu vagi umbre premonitorii, închegându-se precum culorile pe hârtia Polaroid, este întreruptă brusc. În această lume încărcată de lumină, culoare, vagi note olfactive și muzica naturii, odată cu moartea copilei discursul (se) limpezește, se cristalizează și produce, în poeticitatea lucrării, un ultim capitol de o tristețe și o frumusețe greu de egalat.

Căutarea tăcerii calde este în contrapondere cu fiorii întunericului. Moartea are chip tânăr și livid. Concisă și emoționantă, cu variații între expunerea translucidă și limpezimea durerii, cartea Magdalenei Blažević este poate cel mai puternic manifest împotriva războiului de oricând, de oriunde. În ciuda fragilității și poeticității sale, e puternică și gravă. Redă un chip absurd al Morții și îl împietrește prin cadre fotografice de o intensitate inegalabilă.

Moartea devine o fotografie ratată, în care culorile se amestecă, pentru a lăsa în limpezimea ulterioară să se degaje durerea. Nu știu dacă în spiritul cosmopolit al Catalunyei aș fi putut primi două lecții universale despre condiția umană mai adecvate decât cele din cărțile citite în vacanță. Le recomand pentru traducere și lectură. 

Despre autor

Adrian Lesenciuc este poet, prozator și eseist. S-a născut în Câmpulung Moldovenesc, la 21 august 1975. Este profesor universitar abilitat. 
A debutat editorial cu volumul de versuri Antifilosofia (1998). A colaborat la publicaţiile Tribuna, România literară, Steaua, Caiete silvane, Apostrof ș.a. Din 2013 este președintele filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România, al cărei membru este din 2000. I-au fost publicate numeroase volume de versuri, studii de critică și istorie literară, precum și romane. Pentru Cimitirul eroilor, a primit Premiul „Cartea Anului” la Colocviul Romanului Românesc, Alba-Iulia (2018). Romanul Limbile vântului a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2018. Romanul Cimitirul eroilor, tradus în franceză de Raymond Clarinard și Iulia Badea-Guéritée și publicat la Les Éditions Bleu et Jaune din Paris, a fost nominalizat la premiul Salon du livre de Chaumont. 

La Editura Corint, în colecția Corint Fiction, a publicat romanul „Limba lui Hristos” - o poveste care ne poartă din primul deceniu creștin până în luptele din Orientul secolului XXI.