Lansare „Din zilele lui August 1944: amintiri, fapte, considerații” de Dumitru Dămăceanu

Duminică, 7 decembrie, ora 16:00, la Standul Corint de la Gaudeamus

Volumul este prima ediție integrală și critică a memoriilor generalului Dumitru Dămăceanu, unul dintre actorii importanți ai înlăturării regimului Antonescu. Lucrarea are o valoare dublă: documentară și autobiografică. 

Evenimentul îi reunește pe:

• Mihai BURCEA - istoric
• Tudor VIȘAN-MIU - istoric
• Petre OTU – istoric
• Alin SPÂNU - istoric

Moderează: Florin-Răzvan MIHAI – istoric, coordonator „Corint Istorie Autori Români”

Editura Corint are bucuria de a vă invita la apariția volumului Din zilele lui August 1944. Amintiri, fapte, considerații, semnat de generalul Dumitru Dămăceanu – într-o ediție critică, pentru prima dată integrală, îngrijită de istoricii Mihai Burcea și Tudor Vișan‑Miu și cu un Cuvânt înainte de Gabriela Romana Dămăceanu.  

Este pentru prima dată când publicul are acces deplin la memoriile acestui ofițer care a jucat un rol central în desfășurarea evenimentelor din 23 august 1944 - reprezentând un demers de revalorizare a memorialisticii militare românești despre cel de-Al Doilea Război Mondial.

Memoriile generalului Dămăceanu nu au putut fi publicate în timpul vieții sale. Scrise și rescrise în anii ’60–’70, manuscrisele au întâmpinat refuzul sistematic al autorităților, care păzeau cu strășnicie o versiune propagandistică despre 23 august 1944 ca act legitimator al Partidului Comunist Român. Astfel, volumul a rămas în circuitul restrâns al cercetării istorice, fiind deseori citit și citat, fără ca publicul larg să fi avut până acum acces la textul integral. Manuscrisul de față a fost editat pe baza mai multor versiuni păstrate în arhiva familiei și arhivele publice, beneficiind de un aparat critic riguros bazat pe o documentare amplă.

Volumul este relevant în contextul în care evenimentele din 23 august 1944 suscită încă, după 80 de ani, controverse puternice atât în istoriografie cât și la nivelul memoriei populare. Cartea ne oferă o perspectivă din interior în povestea zilelor care au schimbat istoria României: 23 august 1944, momentul decisiv al ieșirii din alianța cu Germania nazistă. Implicat direct în pregătirile conspirative, Dumitru Dămăceanu, ca șef de stat-major al Comandamentului Militar al Capitalei, a conceput și coordonat măsurile prin care trupele din București și din jurul orașului au fost pregătite atât pentru apărarea împotriva trupelor germane din București, cât și pentru a asigura reușita loviturii de stat.

Autorul, format în disciplina frontului, a luptat în ambele războaie mondiale, a fost atașat miiltar la Roma și a lucrat la Palatul Regal. Continunându-și cariera militară și după 23 august 1944, a participat la momente cruciale, pe care le relatează în detaliu în memorii, precum semnarea armistițiului de la Moscova din 12/13 septembrie 1944 și Conferința de Pace de la Paris (1946).

Volumul are un studiu introductiv care contextualizează memoriile în istoriografia românească, precum și evocarea fiicei autorului, Gabriela Romana Dămăceanu, care oferă dimensiunea personală a unei vieți puse în slujba ideii de onoare militară.

Memoriile lui Dămăceanu reprezintă recuperarea vocii unui actor-cheie al evenimentelor din 23 august 1944, care a continuat apoi să joace un rol public și în anii regimului comunist. Ele poartă amprenta unei epoci în care granița dintre adevăr istoric, interpretare și manipulare devenise extrem de fragilă și se adresează cititorilor care vor să descopere, cu instrumentele criticii istorice de azi, o perspectivă diferită asupra acelorași fapte.

„Tatăl meu a fost numit șef de stat-major la Comandamentul Militar al Capitalei. Așa s-a născut ideea lui 23 august 1944: politicienii și militarii au început să se întrunească și să discute. Tatei i-a revenit planul pentru București, odată cu întoarcerea armelor; orașul era plin de nemți… Când s-au succedat guvernele – Sănătescu, Groza –, tatăl meu a avut funcții. În 1946 a fost la Paris, unde a reprezentat România la Conferința de Pace. La 30 decembrie 1947, eram singură acasă, când am aflat de la radio că regele a abdicat; când s-au întors părinții de la teatru, au crezut că visasem urât! După instaurarea republicii s-a terminat și cariera tatălui meu în armată: fără leafă, fără grad, a ajuns să lucreze la Plafar. A fost greu: casa a fost naționalizată, iar noi am fost restrânși numai la mansardă. Între timp, au început perchezițiile: sunau oameni la ușă, intrau și luau acte, scrisori, decorații etc. Mama a început să împacheteze lucruri, să le ducă pe la prieteni, în pivnițe, în poduri…” (Gabriela Romana Dămăceanu)