pentru comenzi mai mari de 200 lei
Vineri, 5 decembrie, ora 17:30, la Standul Corint de la Gaudeamus
În 23 martie 1993, Ioan Mircea Pașcu prelua funcția de secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale, într-o perioadă de mari mize politico-diplomatice pentru România și de reconfigurări geopolitice.
Aflată în acești ani sub conducerea a doi miniștri – generalul Niculae Spiroiu (1992–1994) și Gheorghe Tinca (1994–1996) –, armata română a intensificat contactele cu NATO, concretizate prin demararea programului Mil-to-Mil de cooperare cu americanii și semnarea documentului-cadru al Parteneriatului pentru Pace. Chiar dacă România nu a făcut parte din primul val al aderării fostelor state comuniste la alianța nord-atlantică, a consolidat acest proces.
Volumul al II-lea din Note zilnice dezvăluie toate negocierile secrete din domeniul apărării, precum și întâmplări de la cel mai înalt nivel al vieții politice, financiare și economice a României în tranziție.
Evenimentul îi reunește pe:
- Larry L. WATTS – istoric american specializat în istoria României din perioada comunistă
- General Decebal ILINA – șef al Departamentului de Informații a Armatei (1991-1992 și 1993-1997)
- Ioan Mircea PAȘCU– Secretar de stat la Apărare (1993–1996), fost vicepreședinte al Parlamentului European
- Florin-Răzvan MIHAI – istoric, coordonator „Corint Istorie Autori Români”
Moderează: Simona PREDA – istoric și brand manager Editura Corint
„În urma discuțiilor purtate cu ofițerii, s-a desprins concluzia că cel mai agreat pentru funcția de secretar de stat este Ioan Mircea Pașcu, pentru calitățile sale profesionale și umane – cadru universitar, absolvent al unor cursuri în Occident, fost membru al echipei președintelui țării, vorbitor de limbi străine, cunoscut ca o persoană inteligentă, conciliantă, empatică și de echipă. Desigur că au existat nemulțumiri, neajunsuri, răutăți, dezinformări ori atacuri nemeritate, dar prezența sa în conducerea ministerului a fost un real succes. Ministerul a beneficiat de numeroasele sale conexiuni în lumea politică, diplomatică, financiară, academică și sportivă, pe care le-a întrebuințat în folosul armatei. Ca șef al direcțiilor Contraspionaj și de Informații Militare, am beneficiat permanent de sprijinul său calificat în numeroasele noastre întâlniri cu delegații militare străine în cadrul cărora intervențiile sale erau pline de conținut, constructive și prezentate în manieră diplomatică.” GENERAL DECEBAL ILINA
- Viaţa la Omoruri. Anchetele colonelului Antonescu de col (r) Dan Antonescu
- Corint la Bookfest 2026: lansări, dezbateri și peste 100 de noutăți editoriale
- Ziua Copilului: De ce cărțile sunt cel mai bun cadou pentru ei?
- Ziua Internațională a Familiei: De ce cititul împreună este dragoste?
- Noutăți luna mai: Mărturii șocante, povești romance și fantasy epice
- Corint la Gaudeamus 2022 – Program evenimente
- 15 ianuarie: ce se sărbătorește și ce este Ziua Culturii Naționale
- 9 cărţi pe care să le faci cadou de Crăciun
- #ÎnCurând: Cele mai așteptate 24 de titluri Corint în 2024
- Transformă-ți lectura în vacanță: Câștigă un city-break cu perechea ta la Budapesta!
- Mai 2026
- Aprilie 2026
- Martie 2026
- Februarie 2026
- Ianuarie 2026
- Decembrie 2025
- Noiembrie 2025
- Octombrie 2025
- Septembrie 2025
- August 2025
- Iulie 2025
- Iunie 2025
- Mai 2025
- Aprilie 2025
- Martie 2025
- Februarie 2025
- Ianuarie 2025
- Decembrie 2024
- Noiembrie 2024
- Octombrie 2024
- Septembrie 2024
- August 2024
- Iunie 2024
- Mai 2024
- Aprilie 2024
- Martie 2024
- Februarie 2024
- Ianuarie 2024
- Decembrie 2023
- Noiembrie 2023
- Octombrie 2023
- Septembrie 2023
- August 2023
- Iulie 2023
- Iunie 2023
- Mai 2023
- Aprilie 2023
- Martie 2023
- Februarie 2023
- Ianuarie 2023
- Decembrie 2022
- Noiembrie 2022
- Octombrie 2022
- Septembrie 2022
- Iunie 2022
- Mai 2022
- Decembrie 2021
- Septembrie 2021
- Iulie 2021
- Iunie 2021
- August 2020
- carti clasice
- carti familie
- carti de istorie
- carti pentru copii
- carti fantasy
- carti de dragoste
- carti thriller
- carti romance
- fictiune
- carti romantasy
- istorie
- carti istorie
- povesti ilustrate pentru copii
- povesti pentru copii
- carti de copii
- carti ecranizate
- reduceri carti
- carti cu autograf
- fictiune istorica
- romantasy
- dark romance
- carti sprayed edges
- carti fictiune
- fantasy
- carti new adult
- club istorie
- corint
- carti de Craciun
- corint istorie
- auxiliare didactice
- romance
- dark academia
- caiete de lucru
- new adult
- paranormal
- carti young adult
- carti mistery
- carte
- lansare
- lansare de carte
- carti romantice
- enciclopedii
- Bookfest 2025
- carti de familie
- povesti ilustrate
- carti dark romance
- auxiliare scolare
- enemies to lovers
- memorii
- carti copii



