Fragment în avanpremieră: Septembrie în Shīrāz, de Dalia Sofer, în traducerea Ioanei Văcărescu

Între titlurile verii 2023 în imprintul Corint Fiction vă atragem atenția asupra celei de-a doua ediții a volumului Septembrie în Shīrāz, de Dalia Sofer, în traucerea Ioanei Văcărescu. Este povestea unei familii, a alegerilor şi regretelor ei, şi a unei victorii dobândite cu mare dificultate. Suferință, iubire și speranță în haosul postrevoluționar iranian.

Premii:

• The New York Times Notable Book Of The Year, 2007
• Pen/Robert W. Bingham Prize, 2008
• Sami Rohr Prize For Jewish Literature Choice Award, 2009

Roman ecranizat, cu Salma Hayek și Adrien Brody în rolurile principale.

După revoluția iraniană din 1979, negustorul de bijuterii Isaac Amin este arestat și acuzat pe nedrept de spionaj în favoarea Mossad-ului, din cauza averii și a originii evreiești. Îngrozită de dispariția lui, familia sa trebuie să supraviețuiască în această nouă lume a cruzimii și a haosului, asistând neputincioasă la prăbușirea a tot ceea ce cunoscuse și iubise până atunci.

În vreme ce Isaac îndură terorile închisorii, iar soția sa îl caută cu disperare, copiii lui se confruntă cu înțelegerea noilor valori și perspectiva unei călătorii extrem de periculoase.

Septembrie în Shīrāz, debutul literar al Daliei Sofer, autoarea volumului Omul timpului meu, recent tradus în limba română, are toate calitățile unui roman pasionant. În acest univers captivant, personajele, de care te atașezi ușor, pun în discuție chestiuni esențiale: identitatea, alienarea, exilul și dragostea.

„Un debut remarcabil, extrem de evocator și mișcător […], pe cât de frumoasă și delicată poate fi o carte despre suferință.” New York Times Book Review

„Dalia Sofer […] știe să împletească o poveste din patru perspective, oferind o viziune unică asupra impactului emoțional al revoltelor politice și asupra conștientizării posibilității de a pierde totul.” Marie Claire

„Proza ei elegantă face minuni. Dalia Sofer știe să surprindă perfect tranziția Iranului către o republică teocratică.” Financial Times

„Sofer surprinde complexitatea unei țări în care senzațiile abundă la tot pasul, pentru a sublinia singurătatea pe care o simt personajele, deși, aparent, se bucură de familie și confort […]. Așa cum autoarea demonstrează cu eleganță în acest roman, adevăratul supraviețuitor este cel care învață să-și păstreze identitatea.” The Jewish Daily Forward

„Un prim roman captivant. Proza lui Sofer este lirică și, uneori, obsedantă.” Miami Herald

„Pe cât de inteligentă, pe atât de captivantă.” Kirkus Reviews

„Ingenios stratificată, povestea strălucește prin secretele din trecut și motivațiile ascunse.” Publishers Weekly

„Aceasta este o poveste care trebuie spusă… la timpul potrivit, pentru că va da naștere, fără doar și poate, la discuții.” Library Journal

Despre autoare:

Dalia Sofer a debutat cu bestsellerul Septembrie în Shīrāz, pentru care a obținut PEN/Robert W. Bingham Prize. Volumul s-a numărat printre finalistele National Jewish Book Award, a figurat pe lista lungă pentru Orange Prize și pe cea de cărți notabile a The New York Times. Romanul a fost publicat în șaisprezece țări. Dalia. Sofer este laureată a Whiting Writers’ Award, iar scrierile ei au apărut în publicațiile The New York Times Book Review, The Believer, Los Angeles Review of Books și nu numai.

Născută în Teheran, autoarea locuiește în New York City și predă la The City College of New York.

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

Traducere de Ioana Văcărescu

Mergând prin ploaie, Shirin vede cum expresiile oamenilor se înăspresc, femeile își strâng nodurile vălurilor, bărbații își ridică gulerele hainelor peste urechi; orașul se retrage în sine, încleștându‑și fălcile. Taxiurile, ce par de un portocaliu viu în lumina felinarelor de pe stradă, se opresc la colțuri și adună pasageri. În fața unui chioșc cu ziare, fetița citește titlul „Sute de martiri uciși în Shatt‑al‑Arab”.În dimineața aceea vorbiseră la școală despre război, învățătoarea începând orele prin a atârna în clasă afișe cu imagini ale unor soldați, unii dintre ei fiind chiar copii. „Care dintre voi s‑ar oferi voluntare?” Două fetițe, dintre cele patruzeci din clasă, strigaseră: „Eu! Eu!” Leila ridicase și ea mâna, cu mai puțină siguranță decât cele două, și spusese: „Da, cred că și eu”. Când sunase clopoțelul, învățătoarea le anunțase că cele care se oferiseră voluntare pentru a merge la război – cu toate că întrebarea fusese ipotetică – erau scutite de teme. „Chiar te‑ai oferi voluntară?” o întrebase Shirin după ore; știa că n‑ar fi trebuit să vorbească cu ea, dar ideea că Leila ar fi putut pleca la război o înspăimânta la culme. „Da. Dacă m‑ar lăsa mama. Tata mi‑a zis deja că el n‑ar refuza, dar mama e încăpățânată.” „Mama mea spune că‑i folosesc pe copii ca să detoneze minele de pe câmpuri.” „Și ce dacă? Cineva trebuie să facă și asta. Și e mai bine să‑i păstrăm pe adulți pentru luptele adevărate. Știi, când te oferi voluntar îți dă o cheie care după aia e a ta.” „O cheie?” „O cheie a paradisului. Pentru că, dacă e ști omorât în luptă, ești martir. Și atunci te duci automat în paradis.” „Dacă te duci în paradis, nu‑ți deschide Dumnezeu poarta? De ce îți trebuie o cheie?” „Nu știu!” îi răspunsese Leila enervată. „Dar noi două n‑ar trebui să mai vorbim.”

Mergând acum printre chador‑uri și umbrele, fetița se gândește la oraș ca la ceva negru și permeabil, plin de găuri prin care oamenii cad și dispar. „Teheran, orașul negru”, își repetă ea. Se gândește la toate orașele pe care le văzuse și desemnează câte o culoare pentru fiecare. Isfahān – orașul albastru, Paris – orașul roșu, Ierusalim – orașul ivoriu, Veneția – orașul auriu, Jaipur – orașul roz. În Jaipur ea și tatăl ei se ținuseră de mână, plimbându‑se printre clădirile roz, iar el îi povestise că fuseseră toate vopsite în roz în secolul al nouăsprezecelea pentru vizita unui cap încoronat al Marii Britanii – nu‑și mai aducea aminte care anume. Îi plăcuse ideea că un oraș î și putea schimba culoarea pentru vizita cuiva, așa cum oamenii își schimbă hainele pentru o petrecere. În locurile străine pe care le vizitau, tatăl ei îi părea cu totul altfel, vesel și jucăuș. Ajunși la hotelul în care stăteau, ce fusese odinioară palatul unui maharajah, el îi povestise că fantoma prințului indian cutreiera coridoarele încă, noaptea, iar Shirin se lăsase convinsă. În mașină, când erau pe drum spre Taj Mahal, tatăl ei cânta odată cu radioul, deși nu știa nicio boabă de hindi; când rămânea în urmă, inventa pur și simplu cuvinte sau imita sunetul unui tobe, bătând cu degetele pe volan, iar Shirin râdea așezată pe bancheta însorită din spate, privind cum treceau pe lângă mașină sariurile colorate și admirându‑i pe îmblânzitorii de șerpi, care‑și convingeau reptilele să iasă din coșurile lor. Îi plăcea la nebunie că îmblânzitorii ăștia de șerpi chiar existau.

Alte titluri din imprintul Corint Fiction