Fragment în avanpremieră: Orfanii Führerului, de David Laws

Luna noiembrie vine cu o nouă apariție în colecția Corint Fiction, coordonată de Ana Antonescu. În „Orfanii Führerului” descoperiți povestea unor orfani obligați să se ascundă de teroarea nazistă într-un labirint de vegetație, dar și cum ar putea o decizie să determine soarta istoriei.

Despre carte:

München, 1940. Mai mulți copii evrei, zdrențăroși și înfometați, se ascund într-o zonă cu vegetație sălbatică din preajma depourilor din oraș. Părinții lor au fost trimiși în lagăre de concentrare, dar copiii au reușit să scape și se adăpostesc îngroziți de teama Gestapoului.

Profesoara Claudia Kellner descoperă existența acestor micuți când se hotărăște, riscându-și propria siguranță, să le ofere adăpost unei mame și fetiței sale, care o abordează disperate.

În acest timp, tânărul spion britanic Peter Chesham reușește să pătrundă pe teritoriul celui de-Al Treilea Reich, infiltrându-se printre muncitorii de la depou. Dar misiunea sa secretă este amenințată atunci când descoperă ascunzătoarea orfanilor.

Dacă își va duce la capăt planul, acesta va avea consecințe fatale pentru toți cei din jurul lui, dar, dacă nu o va face, naziștii ar putea câștiga războiul. Peter se confruntă cu o dilemă teribilă: să respecte ordinele sau să salveze copiii.

Decizia lui ar putea determina soarta istoriei...

„Dacă vă plac romanele palpitante, de genul mystery și thriller, cu dialoguri captivante, personaje problematice și cu un strop de umor britanic, Orfanii Führerului este cartea potrivită pentru voi.” Kelly Watley, NetGalley Team

„Un roman foarte bine scris – cu o atenție deosebită la detalii. David Laws i-a reunit într-o misiune imposibilă pe spionul britanic Peter, inițial un tânăr șovăitor și antimilitarist, și pe curajoasa profesoară Claudia, venită de la Praga. O poveste despre curaj și integritate, care împletește sacrificiul și omenia, cu implicații decisive în  sabotarea mașinii de război a celui de-Al Treilea Reich. O lectură plină de suspans!” Maggie Humphrie

Despre autor:

David Laws este jurnalist și scriitor.  A publicat mai multe thrillere: Exit Day, The Martyr of Auschwitz, Her Private War. Investește întotdeauna mult timp în documentare înainte de a-și elabora romanele. Scrie în casa lui din Suffolk, la Bury St Edmunds. Romanul său Orfanii Führerului s-a bucurat de succes și a fost tradus în nouă limbi.

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

Traducător: Ioana Petridean

Încremenită, s-a întins pe podea, lăsând ciocănitul polițistului fără răspuns.

Să pretindă că nu e acasă? Să se ascundă? Să refuze să deschidă, sperând că polițistul va pleca? Claudia a privit în spatele ei, la expresia împietrită de pe fața lui Lotti Bergstein și a fiicei ei, ițindu-se de sub pături, iar în clipa aceea a hotărât că fuga nu era o soluție. Cât de departe ar putea ajunge? Fără îndoială, polițiștii le-ar aștepta la intrarea din spate.

A înghițit în sec, făcându-i semn lui Lotti să se ascundă, apoi a pus o mână neîncrezătoare pe clanța ușii, încă ezitând, încă tremurând. Să fi fost acesta momentul în care aveau să se termine toate?

Încă o bătaie în ușă. Nu prea puternică, a observat ea. Nu zgomotoasă. De parcă ar fi fost poștașul sau instalatorul. Nu era genul de bătaie care îți cere să răspunzi imediat ca să nu ai de înfruntat mânia barosului.

Claudia a tras aer în piept. Știa că nu trebuie să se arate înfricoșată în fața poliției. Mai trecuse prin asta o dată, în Praga, și cine ar putea uita vreodată scenele acelea trau¬matizante din gara Wilson, chiar înainte de izbucnirea răz¬boiului, când copiii erau trimiși afară din țară? Dar a avea de-a face cu ofițerii Gestapoului dintr-o poziție oficială era o situație complet diferită de aceea în care era nevoită să dea explicații pentru adăpostirea a două fugare. Nu una, ci două! În mintea ei a început să se urzească o minciună: ,,nu e evreică, doar o verișoară de la țară”. Dar cine ar crede-o – fără acte și cu o femeie care arăta ca o epavă?

S-a mai uitat o dată. Uniforma polițistului era imaculată, dungile pantalonilor erau perfect călcate, însă nu părea să aibă o expresie agresivă. Niciun indiciu care să trădeze în¬cordare, niciun semn de ostilitate fățișă, nicio privire în¬cruntată sau o expresie sfidătoare. Mâna ei a ezitat deasupra ivărului. A nu deschide ușa însemna doar o amânare a ine¬vitabilului, sau chiar mai rău, dar a o deschide… semăna cu plonjarea de pe o stâncă. Mintea îi spunea că trebuie să des¬chidă, însă degetele refuzau să execute comanda. A văzut cu ochii minții imaginea mamei ei și și-a amintit promisiunea pe care i-o făcuse, și anume aceea de a nu pune familia în niciun fel de pericol. În clipa aceea tânjea după intimitatea reconfortantă și protectoare a casei părintești.

Și imediat apoi a luat o hotărâre. Acesta era un lucru pe care trebuia să-l facă pentru ea însăși. A tras aer în piept, și-a ținut respirația și a deschis ușa.

A privit cu atenție silueta din prag. Primul lucru pe care l-a observat, surprinsă, a fost faptul că polițistul era singur. Și că nu avea nimic în mână. Nici baston, nici cătușe, nici vreun document.

— Fräulein Kellner?

Vocea era caldă, politicoasă chiar.

— Da?

— Claudia Kellner?

— Corect.

Oare acum va scoate mandatul de arestare? Cerându-i să-l urmeze la…

— Am un mesaj pentru dumneavoastră, a zis el.

— Un mesaj?

Surpriza din vocea ei trebuie să fi fost evidentă. Iar ceea ce s-a întâmplat mai departe i-a sporit și mai mult confuzia.

Bărbatul a zâmbit.

— Da, un mesaj, a spus el. Aveți amabilitatea de a trece pe la depou în dimineața aceasta, înainte de pleca la locul de muncă?

— Pe la depou?

— La compania de căi ferate, sunt sigur că știți despre ce este vorba, la departamentul de pe latura nordică a șinelor. Se află în zona de sub tunel. Întrebați de Schmidt. Ar vrea să stea de vorbă cu dumneavoastră.

Probabil că surpriza de pe chipul ei era în continuare evidentă. Poate, s-a gândit ea mai târziu, rămăsese cu gura căscată. Între timp, polițistul s-a răsucit pe călcâie, cu ace¬lași zâmbet pe buze, adăugând în timp ce ieșea în stradă:

— Asta-i tot.

În timp ce-l privea îndreptându-se către Karlplatz și secția de poliție de pe Ettstrasse – în continuare singur –, Claudia avea impresia că ochii lui îi trimiseseră un mesaj nerostit. Oare își imagina totul – sau înțelesese corect ceea ce se petrecuse? ,,Nu intra în panică, totul e bine.