Fragment în avanpremieră: Fetele moarte, de Jorge Ibargüengoitia, în traducerea lui Coman Lupu

Noutatea lunii august 2023 în imprintul Corint Clasici ai literaturii este romanul Fetele moarte, care pornește de la așa-zisele mărturii, redate „ca atare”, ale personajelor implicate; cu toate acestea, „Unele dintre evenimentele povestite aici sunt reale. Toate personajele sunt imaginare.”, ne avertizează dintru început autorul, sugerându-le astfel cititorilor săi și cheia în care trebuie lecturată această excentrică ficțiune.

Exponent de marcă al literaturii latino-americane și unul dintre cei mai apreciați autori mexicani, Jorge Ibargüengoitia – dramaturg, scenarist și romancier – intrigă prin scriitura sa impregnată de umor negru, însă care își trage seva din teme sociale și filozofice esențiale. Romanul Fetele moarte pornește de la așa-zisele mărturii, redate „ca atare”, ale personajelor implicate; cu toate acestea, „Unele dintre evenimentele povestite aici sunt reale. Toate personajele sunt imaginare.”, ne avertizează dintru început autorul, sugerându-le astfel cititorilor săi și cheia în care trebuie lecturată această excentrică ficțiune. Povestea celor două surori patroane de bordel, care, parcă fără să conștientizeze, ajung, treptat, criminale în serie, este relatată realist, de un narator aparent neimplicat. În pofida acestui procedeu narativ ce mimează distanța emoțională, se mai conturează un personaj – complex și întunecat: Mexicul însuși, cu contradicțiile sale, cu frumusețea și corupția lui, cu simplitatea și misterul lui, cu personajele sale inocente ori stăpânite de rău.

În traducerea remarcabilă a profesorului hispanist Coman Lupu, cu o prefață de romancierul, poetul, dramaturgul, jurnalistul și criticul literar irlandez Colm Tóibín și o postfață de scriitorul și jurnalistul mexican Juan Villoro, romanul Fetele moarte se alătură titlurilor publicate în colecția „Clasici ai literaturii”.

„Există, la începutul cărții, o mențiune: «Unele dintre evenimentele povestite aici sunt reale. Toate personajele sunt imaginare.» Ibargüengoitia ne cere totodată să credem povestea și să acceptăm că el însuși a inventat o bună parte din ea. Dar ne cere, de asemenea, și să devenim părtași la un joc care este mult mai nuanțat, un joc în care tocmai subînțelesurile și subtilitățile refuză să aibă un înțeles la îndemână.” COLM TÓIBÍN, „Prefață”

„Matroane fără scrupule, ofițeri corupți, politicieni șarlatani, crime violente, cadavre în spatele casei… Fetele moarte este o carte îngrijorător de bună, a unui autor de o neîndoielnică și incitantă originalitate.”  SALMAN RUSHDIE

„Ibargüengoitia este o voce literară fantastică, a cărei abilitate omnipotentă de a parodia dă dependență.” LETRAS LIBRES

„Ceea ce a făcut Ibargüengoitia în acest roman cu respectivele «simple statistici sau rapoarte» a fost să le ofere, în mod ingenios, cu viclenie, o «textură» aparte, astfel încât monotonia limbajului, tonul reținut și absența profunzimii psihologice să permită romanului să se îmbogățească atât prin ambiguitate, cât și printr-o indignare tainică. Ibargüengoitia creează un spațiu ficțional tulburător.” COLM TÓIBÍN, „Prefață”

„Fiecare dintre romanele lui Ibargüengoitia rămâne fidel devi­zei uneia dintre mătușile sale din Guanajuato: «Viața a vrut să fiu nefericită, dar eu n-am avut chef de așa ceva.»” JUAN VILLORO, „Postfață”

Despre autor:

JORGE IBARGÜENGOITIA ANTILLÓN, considerat unul dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii latino-americane, s-a născut la Guanajuato, în Mexic, în 1928. Unic copil al cuplului Alejandro Ibargüengoitia Cumming și María de la Luz Antillón, rămâne fără tată la numai opt luni, urmând să fie crescut de mama lui, înconjurat fiind însă și de dragostea și grija celorlalte femei din familie. Influențat de dorințele familiei, începe să studieze ingineria, la care totuși renunță, pentru a urma Facultatea de Filozofie și Litere. Lucrează ca traducător, ca profesor de literatură spaniolă, ca jurnalist, scrie cronici pentru revista facultății și definitivează o extinsă și diversă operă literară, alcătuită din piese de teatru, povestiri, romane, povești pentru copii, dar și scenarii de film. Cu un interes de nestăpânit în ceea ce privește contextul social și istoric al Mexicului (în principal Războiul de Independență și Revoluția Mexicană), el încearcă să ofere o privire onestă și totodată critică asupra consecințelor unui trecut tumultuos. De aceea, în scrierile sale, de cele mai multe ori, Mexicul este personaj principal. Autorul este cunoscut pentru utilizarea ironiei, a comicului și a umorului negru, dar și a reprezentărilor grotești. Deși nu se cunosc foarte multe detalii despre viața lui Jorge Ibargüengoitia, în lucrările pe care le-a semnat întâlnim multe indicii și anecdote din viața sa personală, precum și descrieri ale statului Guanajuato, locul natal, pe care îl învestește cu diferite denumiri imaginare și care îi servește drept cadru pentru multe dintre povești. A beneficiat de burse de la fundațiile Rockefeller, Fairfield și Guggenheim și a fost premiat de numeroase instituții culturale (Premiul Universității Naționale Autonome a Mexicului, Premiul Ateneului spaniol din Mexic, Premiul Ciudad de México pentru Teatru, Premiul „Casa de las Américas”, Premiul Internațional al Mexicului pentru Roman etc.).

În 1983, a acceptat invitația lui Gabriel García Márquez de a participa la prima întâlnire dedicată relațiilor interculturale hispano-americane, însă aeronava cu care călătorea spre Bogotá, Columbia, s-a prăbușit lângă aeroportul din Madrid. În accident și-au pierdut viața majoritatea pasagerilor, inclusiv scriitorul.

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

Traducere din limba spaniolă de Coman Lupu

„Imaginea este aproximativ următoarea: două femei cu fețele foarte apropiate una de cealaltă, cap în cap, fiecare dintre ele cu mâinile agățate de părul celeilalte. Fețele lor sunt schimonosite, ochii uneori închiși din cauza durerii, alteori ieșiți din orbite, cu gurile strâmbe, din care se preling clăbuci de bale, cu rochiile de pe ele – în neorânduială și rupte, iar pe decolteu se văd fâșii dintr-un sutien. Se mișcă în același timp, aproape lipite, ca și când ar dansa: trei pași încolo, doi încoace, din când în când câte o călcătură pe picior, apoi o lovitură cu piciorul în tibie, un genunchi în burtă. Zgomotele pe care le fac femeile sunt aproape animalice: vaiete, gemete, gâfâieli, iar uneori câte un cuvânt scurt și urât: «curvă» etc.

Când a început lupta, cele două femei erau singure, dar a durat atât de mult, încât toate pensionarele casei și-au dat seama că se întâmplă ceva ciudat și s-au apropiat de coridor ca să privească spectacolul. (La această oră, Calavera e la piață.)

Treisprezece femei se uită la alte două care se iau de păr, fără ca vreuna dintre ele să intervină pentru a le despărți, din cauză că cele două care se scarmănă sunt «suflete pereche», adică sunt amante, iar celelalte femei consideră că disputa dintre ele este o chestiune privată, în care comunitatea nu trebuie să intervină. Acestui lucru i se datorează faptul că femeile s-au uitat în liniște și cu interes la o luptă strașnică, dar egală – o împunsătură ici, un ghiont dincolo –, crezând că avea să se termine odată cu istovirea bătăușelor. Sfârșitul disputei ar fi fost fără vărsare de sânge dacă surorile Baladro, care în acel moment se aflau lângă casă, cobo­rând din mașina lui Scară, s-ar fi grăbit un pic: ar fi ajuns la timp ca să lanseze un strigăt și să restabilească ordinea. Sau altfel, dacă cele care se băteau nu ar fi avut ghinionul de a se fi apropiat de balcon, de a fi primit una dintre ele un ghiont foarte puternic, de a fi lovit cealaltă balustrada cu fundul, de a se fi desprins balustrada și de a se fi prăbușit amândouă – ținându-se de păr – jos pe podea, în cap. Craniile lor s-au izbit de ciment și s-au spart ca niște ouă. În acea clipă a luat sfârșit viața celor două. Se numeau Evelia și Feliza.”