pentru comenzi mai mari de 200 lei

Ce au în comun personalități precum Andrei Oțetea, George Călinescu, George Oprescu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Alexandru Graur, Dimitrie Macrea, Mihai Ralea, Costin Murgescu, Constantin Ionescu-Gulian, Petre Constantinescu-Iași, Ion Gheorghe Maurer, Miron Constantinescu? Cu toții s-au aflat sub guvernarea Gheorghiu-Dej în fruntea unor institute de cercetare umanistă plasate sub egida Academiei Republicii Populare Române (RPR), o instituție de tip sovietic. Lucrarea și-a propus să urmărească rolul politic în care autoritățile comuniste au căutat să distribuie astfel de personaje ale spațiului cultural-ideologic, dar și cercetarea umanistă ca atare. În plus, volumul încearcă să răspundă la câteva întrebări esențiale privind organizarea și funcționarea centrelor de cercetare sus-amintite și a Academiei RPR în anii regimului Gheorghiu-Dej.
Un turn de fildeș în comunism? analizează directivele ideologice în privința cercetării din domeniul umanist, încercând să surprindă cum a evoluat percepția ideologică în legătură cu definiția adecvată a cercetării și în ce măsură s-a păstrat o reflecție academică onestă din punct de vedere profesional (chiar invocând oportunist materialismul dialectic și istoric sau orientarea marxistă).
Vă invităm la evenimentul de lansare a volumului „Un turn de fildeș în comunism? Institutele umaniste ale Academiei RPR în România lui Gheorghiu-Dej” de Cristian Vasile, la standul Editurii Corint din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, ediția 31.
Lansarea are loc sâmbătă, 7 decembrie 2024, la ora 18:00, la Târgul de Carte Gaudeamus, ROMEXPO, Pavilionul 2
Lansarea este urmată de o sesiune de autografe din partea autorului.
Intrarea este liberă.
Invitați să vorbească despre noua apariție editorială:
• dr. Luciana JINGA – expert IICCMER
• prof. univ. dr. Ioan STANOMIR – prof. Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti
• dr. Cristian VASILE– autorul volumului
Moderează Florin-Răzvan MIHAI– coord. Corint Istorie Autori Români
Volumul a apărut cu sprijinul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
Despre autor:
Cristian Vasile este cercetător științific, dr. habil., în cadrul Institutului de Istorie „N. Iorga”, și membru corespondent al Academiei Austriece de Științe (ÖAW). Predă în cadrul Școlii de Studii Avansate a Academiei Române, unde este și conducător de doctorat. A fost secretar științific al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (CPADCR, 2006–2007), coeditor al Raportului Final al CPADCR (2007). A fost director științific al IICCMER (2011–2012). Printre volumele publicate, menționăm: Între Vatican și Kremlin. Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist (2003; ed. a II-a, 2023); Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist (2005); Perfectul acrobat. Leonte Răutu, măștile răului (în colaborare cu Vladimir Tismăneanu, 2008); Literatura și artele în România comunistă, 1948–1953 (2010); Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej (2011; Premiul „N. Bălcescu” al Academiei Române); Viața intelectuală și artistică în primul deceniu al regimului Ceaușescu, 1965–1974 (2014).