Căutătorii Ținutului Sălbatic

Discount 46,14 lei Preţ standard 76,90 lei
Numai 1980 ramase
SKU
JUN.1436

„Un roman fantasy cu un ritm alert despre importanța perseverenței, mai ales când este vorba de a schimba obiceiurile (mai degrabă învechite) ale societății. Un volum deopotrivă pasionat și amuzant!” Kirkus Reviews

 

Bryn și-a dorit întotdeauna să îi urmeze tatălui ei în rolul de Căutător al Ținutului Sălbatic. Dacă micuța în vârstă de 12 ani va fi aleasă, se va număra printre puținii privilegiați însărcinați cu adunarea obiectelor magice și protecția creaturile care își duc veacul în Ținutul Sălbatic. Bryn are însă o mare problemă: până acum, toți Căutătorii au fost aleși din rândul băieților. Când un post de Căutător se eliberează, ea este hotărâtă să scrie istorie - chiar dacă e conștientă că nu toată lumea ar întâmpina schimbarea cu brațele deschise.

Atunci când Ari, la rândul său un pretendent talentat la postul de Căutător, își face apariția în pragul ușii lui Bryn, aceasta nu îl privește cu ochi buni. Însă Ari îi dezvăluie fetiței marele lui secret –  nu departe de sat, acesta a tăinuit un pui de dragon. Dacă Bryn îl ajută să îngrijească dragonul, Ari îi va arăta cum au fost antrenați băieții pentru competiție. Știind că nu are nimic de pierdut, Bryn acceptă oferta.

Deși îi leagă dragostea pentru creaturile magice, Bryn nu poate uita că Ari îi este rival și, totodată, îl suspectează de implicare în evenimentele tulburătoare care răscolesc satul. Curând însă, Bryn își dă seama că în joc e mai mult decât ocazia unică în viață de a deveni Căutător. Va reuși Bryn să își salveze familia și ținutul magic?

 

„Un roman fantasy cu un ritm alert despre importanța perseverenței, mai ales când este vorba de a schimba obiceiurile (mai degrabă învechite) ale societății. Un volum deopotrivă pasionat și amuzant!” 

Kirkus Reviews

„Este o bucurie să descoperi regatul magic imaginat de Ott și o mare încântare să urmărești relațiile care se țes între personajele principale; indiferent dacă vorbim despre legături de familie sau de prietenie, acestea sunt sincere și pline de căldură.”

Booklist

„Personaje care știu ce e compasiunea, mize bine definite și o structură socială deosebit de interesantă – toate oferă profunzime acestui captivant roman fantasy.”

Publishers Weekly

Informaţii suplimentare
Autor

Alexandra Ott

Traducător Ștefan Mălaimare
Imprint Corint Junior
Colecție Aventură și mister
Serie Căutătorii ținutului sălbatic
Data apariției Mai 2023
Copertă Softcover
Nr. pagini 480
Format 13 x 20 cm
Număr volum 1
ISBN 978-973-128-792-8
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Căutătorii Ținutului Sălbatic
Rating-ul tău

Alexandra Ott scrie ficțiune pentru cititorii tineri, categorie în care se înscriu inclusiv romanul său de debut, Rules for Thieves, și continuarea acestuia, The Shadow Thieves.

A absolvit cursurile Universi­tății din Tulsa, iar acum lucrează ca redactor independent.

În timpul liber, îi place să mănânce multă ciocolată și să citească orice carte îi pică în mână. Locuiește în Oklahoma, împreună cu micul și adorabi­lul său stăpân canin. Vizitați-o online la adresa: www.alexandraott.com

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top