Interviu cu Chris și J.J. Grabenstein, autorii cărții Strălucește!

Interviu cu Chris și J.J. Grabenstein, autorii cărții Strălucește!, realizat de Ioana Bâldea Constantinescu

Ioana: Cum a fost să scrieți o carte împreună?

Chris: Ne-a luat doi ani și încă suntem căsătoriți! De fapt a fost distractiv. J.J. e prima cititoare a tuturor cărților mele, în număr de șaptezeci acum, așa că știe cum merge treaba... Plus că a fost ideea ta!

J.J.: Așa e, mi-aș fi dorit să fi scris cineva o carte ca Strălucește! când eram eu elevă și aveam între 8 și 12 ani. Mi-aș fi dorit să fi citit atunci o carte în care cineva să-mi fi spus că cine sunt eu, ca persoană, e mai important decât realizările mele. I-am povestit despre asta lui Chris și el a sugerat să scriem cartea împreună.

Chris: Da, și ne-a luat ceva timp. Am revenit asupra ei de vreo șapte ori. Doi ani am scris la cartea asta.

Ioana: Eu cred că va ajuta mulți copii din toată lumea Știu că răspunsul poate părea inclus, dar de ce o carte despre bunătate? De ce ați simțit că și copiii, dar și părinții ar avea nevoie de o asemenea carte?

Chris: Noi locuim în New York, unde toată lumea e hipercompetitivă, copiii concurează deja pentru un loc la grădiniță, de parcă altfel nu ar ajunge la facultatea potrivită... Tu ai cunoscut un actor care era foarte dur cu el însuși...

J.J. - Da, eu lucrez ca voiceover și lucrez cu un băiat care, de câte ori greșește ceva, se lovește singur și mă ucide imaginea asta... Îi spun mereu că e doar o înregistrare și că putem relua oricât. Aș vrea să am un dolar pentru fiecare greșeală pe care am făcut-o. Am tot încercat să-i ridic moralul, dar mi-am dat seama că o mulțime de copii, dar și de părinți, se concentrează pe realizări, pe ce va da bine într-un CV, pe ce-i va ajuta să intre la facultate... Dar cum rămâne cu cine sunt ei, ca persoane? Cred că oamenii au tendința să uite de partea asta. Nouă ni s-a părut important să vorbim despre ce fel de persoană ești, cum îi influențezi pe ceilalți, pentru că acestea sunt lucruri mult mai importante.

Chris: Faptele bune sunt, până la urmă, un mod extraordinar de a-ți arăta umanitatea. Avem un prieten care e pompier, care ne-a povestit că a fost la un seminar important într-un hotel, cu o mulțime de evaluatori, dar la final nu i-au evaluat doar ofițerii superiori, ci și angajații hotelului, cei de la recepție, oamenii de la curățenie, pentru că adevărul este că e la fel de important cum te porți nu doar cu președintele companiei, ci și cu omul de serviciu.

Ioana: Sunt multe adevăruri importante în carte, cum ar fi faptul că nu suntem un singur lucru, ci o constelație de alegeri. De ce credeți că ignorăm la scară larg acest fapt, la capitolul educație? Ne tratăm copiii de parcă ar fi deja corporatiști, eventual în cursa pentru Casa Albă.

Chris: Da, și câteodată cred că suntem obsedați de cum se descurcă ei la matematică, la științe și uităm că învață și despre caracter. Eu cred că aici intervine ficțiunea, pentru că ficțiunea e instrumentul care declanșează empatia. Timp de două – trei sute de pagini, devii altcineva și vezi lumea prin ochii acelor personaje și e posibil ca, prin intermediul lor, să ajungi să gândești altfel despre oamenii din jurul tău. Așa că eu cred că în școli ar trebui să se citească mai mult!

Ioana: Absolut, iar o asemenea carte poate funcționa ca terapie, ca obiect de studiu, pentru că un alt capitol important pe care îl abordează e relația între părinți și copii. Avem de-a face cu părinți absenți, cu părinți hipercompetitivi care pun presiune pe copii, părinți foarte pretențioși, părinți care nu au niciodată timp pentru copii și, în cele din urmă, părinți care nu-și cunosc copiii. De ce vi s-a părut atât de important să-i aduceți în discuție?

Chris: Pentru că îi vedem des, pentru că avem experiența propriilor copilării, pentru că suntem amândoi overachieveri și abia mai târziu în viață am început să descoperim cine suntem cu adevărat. Dar cred că e important pentru noi toți să ne gândim la relația asta cu copiii și mi-a plăcut mult ce-ai spus despre părinții care nu-și cunosc copiii. Personajul lui Tim, magicianul, are un tată care habar nu are cine este fiul lui. Cred că personajul s-a născut din faptul că și eu am fost un copil pasionat de teatru, de scris, iar tata, care era inginer chimist, nu a înțeles mare lucru din cine eram eu. Așa că poate că și pentru mine a fost un pic de terapie.

J.J. - Și eu! Personajul Brooke e inspirat de copilăria mea. Am fost pasionată de canto în școală și mi-aș fi dorit să cânt musical, dar părinții mei au considerat opera mai potrivită și mai importantă. M-au presat să cânt muzică clasică, iar eu nu-mi doream asta. A fost frustrant. De aceea Brooke trece prin aceeași experiență în carte, iar tatăl ei, pur și simplu, nu înțelege.

Ioana: E foarte interesant, pentru că tuturor copiilor din carte li se îngăduie un talent. Voi pledați pentru faptul că nu suntem niciodată un singur lucru, de fapt.

Chris: Îmi place ideea asta. Despre asta este replica aceea cu constelațiile. Într-o constelație sunt mai multe stele. Trebuie să le vezi pe toate ca să înțelegi ce reprezintă – Ursa Mare, Ursa Mică... Până și Piper e o fetiță foarte drăguță, dar e și foarte inteligentă, e foarte bună la științe, e pasionată de astronomie. Toți suntem asemenea colecții de interese. Eu cred că personalitățile noastre sunt ca desenele acelea în care trebuie să unești punctele ca să descoperi imaginea finală.

Ioana: Care a fost inspirația pentru Piper?

Chris: J.J.! Ei nu-i place când spun asta, dar e adevărat – e cea mai drăguță persoană pe care o cunosc. Se poartă frumos cu absolut toată lumea. Foarte rar devine morocănoasă...

Ioana: Ești foarte norocos!

Chris: Știiiiu! Sărbătoresc mereu ce mare norocos sunt!

J.J.: El e domnul Piper! Cred că Brooke îmi seamănă mai mult ca Piper, dar e foarte drăguț ce ai spus...

Chris: Pentru mine tu rămâi inspirația pentru Piper. Știi că suntem căsătoriți de douăzeci de ani?

Ioana: Asta e grozav! Îmi imaginam cum ați scris cartea împreună și mă gândeam la cum gătesc unele cupluri împreună, de exemplu. Foarte des, unul vrea mai multă sare, sau mai mult piper, celălalt spune nu, lasă așa că e bine... Vi se întâmplă și vouă?

J.J.: Da! Încercăm fiecare să-l convingem pe celălalt de o anumită alegere. De obicei se soluționează pașnic. De câteva ori nu a mers așa și atunci am renunțat la scena respectivă și am rescris tot.

Chris: Cel mai greu e să armonizezi stiluri de a scrie. Eu tastez continuu, am studiat jurnalism, am lucrat și în publicitate, creierul meu e conectat la buricele degetelor. J.J. e actriță și voiceover și vrea să interpreteze toate rolurile. Eu făceam asta în tăcere, lăsându-mi degetele să danseze, iar ea făcea ”A! Stai că eu știu ce se întâmplă mai departe!”... iar eu în capul meu auzeam altceva. Așa că ne-am tot plimbat înainte și înapoi, ca în publicitate, unde ai mereu un copywriter și un art director și totul e un continuu brainstorming. Noi am lucrat luni de zile la poveste, după care eu scriam un capitol, i-l arătam ei, iar ea făcea o mulțime de notițe pe el, așa că îl rescriam și  o luam de la capăt. A funcționat, după ce ne-am găsit un ritm de lucru.

Ioana: Pare că v-ați distrat grozav!

Chris: Da, pentru că, de obicei, când lucrez la o carte de unul singur, nu-i pot spune intriga, să nu stric suspansul, ea citește totul la final. Așa că patru-cinci luni nimeni nu știe ce fac acolo. A fost distractiv să lucrăm la o poveste pe care să o stăpânim amândoi. Ne vin o mulțime de idei când mergem la plimbare.

Ioana: Care a fost cel mai important feedback până acum?

Chris: J.J., tu ce spui?

J.J. - Mie mi-a plăcut o scrisoare de la un băiețel care ne-a spus că la o săptămână după ce a terminat cartea a venit un copil nou la școala lui și că s-a asigurat că a fost superdrăguț cu colegul cel nou. Atunci am zis ”DA! A funcționaaaaat!”

Ioana: Mă bucur că mi-ai spus că J.J. a fost inspirația pentru Piper, pentru că am senzația că i-am identificat un alt talent: ea vede oamenii pentru cine sunt ei cu adevărat. A fost intenționat sau s-a întâmplat pur și simplu?

Chris: Nu mi-am dat seama, dar așa este! Credeam că o să-mi spui că e bună la astronomie... Cred că amândoi suntem așa. J.J. ca actriță și eu ca scriitor petrecem mult timp observând alți oameni și atunci când creezi un personaj îți dai seama că nimeni nu e un singur lucru. Mereu cauți un alt unghi. Așa construiești personaje tridimensionale. Nu vrei un personaj linear, doar bun sau doar rău. Trebuie să le motivezi acțiunile. Cred că așa trecem noi prin viață, observând lucrurile astea.

J.J.: Piper vede lucrurile astea și pentru că nu e plină de ea. Nu e unul dintre copiii care vor să fie primii la orice. Când cunoaște pe cineva, nu e automat competitivă, ci deschisă.

Ioana: Plănuiți să mai scrieți împreună? Ziceți că da!

Chris: DAAAA! Avem o idee, dar întâi trebuie să mă ocup de câteva din cărțile mele și de cele pe care le scriu împreună cu James Patterson, așa că deocamdată nu am reușit să ne ocupăm de ea, însă o vom face cu siguranță!

Ioana: Care credeți că e cel mai mare talent al fiecăruia dintre voi acum? Ce vă face să străluciți?

J.J.: Eu am răbdare și fac voluntariat pentru salvarea animalelor. Mă ocup de pisici care au fost traumatizate. Le ajut să-și recapete încrederea ca să poată fi adoptate pe urmă.

Chris: Eu m-am priceput mereu să-i fac pe alții să râdă când nu stau prea bine cu moralul. Cred că talentul meu e să înseninez zilele triste ale oamenilor și de-asta mă bucur așa de mult că am ieșit din lockdown și că putem vedea iar oameni și că le putem lumina zilele!