pentru comenzi mai mari de 200 lei
Ileana, Principesa României
Ileana a fost ultima principesă născută în Regatul României, cea mai mică fiică a cuplului princiar Ferdinad și Maria, pe 5 ianuarie 1909, devenită prin căsătorie arhiducesă de Austria, din Casa Habsburg. A fost și singurul copil al suveranilor Ferdinand și Maria care a revenit în România, după căderea Cortinei de Fier, pe 3 septembrie 1990.
- 304 pagini
- 16,5 x 22 cm
- Softcover
- Corint Istorie cu Blazon
- vezi toate detaliile
Ileana a fost ultima principesă născută în Regat, cea mai mică fiică a cuplului princiar Ferdinad și Maria, pe 5 ianuarie 1909. Mai târziu, regina Maria și-a amintit acel moment plin de emoție: „Ileana era copilul sufletului meu. (…) eram fericită că era fetiță, avea ochi mari de un albastru intens”.
Ily Lilly – copila angelică – poseda arta conversației, era o fire spontană, entuziastă, studioasă, vorbea româna, franceza, engleza și germana. În adolescență a învățat în Marea Britanie la Heathfield în Ascot, la fel ca sora sa, Mignon. Și-a continuat studiile în România. În 1931, Ileana s-a căsătorit cu Anton (Tony), arhiducele de Austria, din dinastia Habsburg, și au avut șase copii. Pacea tinerei familii stabilite în castelul Sonnberg, a fost tulburată de ascensiunea lui Hitler și de anexarea Austriei în 1938.
Complicațiile provocate de război au determinat familia arhiducală să-și trimită în 1943 la școli din România copiii mai mari – Ștefan, Minola, Sandi. Ileana și copiii mici – Niki, Magi, Herzi s-au întors și ei în România, la Bran, în martie 1944. Ileana fusese infirmieră în spitalul improvizat în castelul Sonnberg, acum îngrijea soldați răniți în spitalul Crucii Roșii din Brașov. Avea să înființeze și la Bran un spital, numit „Inima Reginei”, datorită apropierii de noul loc de odihnă al inimii mamei sale, regina Maria. În iulie 1944 a ajuns la Bran și Anton, după ce Hitler s-a debarasat de ofițerii din familiile nobiliare și princiare.
Ocuparea României de trupele sovietice a schimbat nu doar destinul României, ci și destinul principesei Ileana. Familia a fost nevoită să părăsească țara în ianuarie 1948 și după un popas în Elveția, apoi în Argentina, Ileana și patru dintre copii s-au stabilit în 1950 în Statele Unite ale Americii, după ce primii doi născuți obținuseră vize de intrare în 1949.
Arhiducele Anton nu a intrat niciodată în SUA și în cele din urmă au divorțat. Ileana și-a susținut până la moarte regele (Mihai) și cauza românească, pe care a făcut-o cunoscută în conferințele publice ținute peste tot în Statele Unite, dar și în Anglia.
În 1967 a fost tunsă în monahism, sub numele de maica Alexandra, iar în 1968, după ce a cumpărat terenul, a ridicat biserica ortodoxă din Ellwood City, Pennsylvania, a cărei slujbă de sfințire a fost oficiată de mitropolitul Irineu de New York, primat al Bisericii Ortodoxe din America. Maica Alexandra a fost numită oficial stareță pe 25 martie 1969. Ileana a fost singurul copil al suveranilor Ferdinand și Maria care a revenit în România, după căderea Cortinei de Fier, pe 3 septembrie 1990. Avea să moară pe 21 ianuarie 1991 și a fost înmormântată pe pământul mănăstirii pe care a fondat-o. La dorința sa i s-a pus în mormânt și cutia cu pământ românesc.
Autor | Diana Mandache |
---|---|
Imprint | Corint Istorie cu Blazon |
Data apariției | Februarie 2022 |
Copertă | Softcover |
Nr. pagini | 304 |
Format | 16,5 x 22 cm |
ISBN | 978-606-088-042-4 |
Istoria cu blazon este istoria elitelor autentice. Este povestea unei lumi care a strălucit prin stil, prin inteligență, bun-gust și subtilitatea conversației din saloane. Este istoria unor oameni care au fost binecuvântați nu numai cu avere și ranguri, ci și cu patriotism, spirit de sacrificiu și simțul datoriei.
Studii istorice, jurnale, memorii, monografi i, evocări, literatură „cu ștaif”, reeditări sau mărturii inedite ne vor ajuta să recuperăm istoria dramatică și plină de farmec a vechilor elite românești sau de pe alte meleaguri. Purtați de dorința de a ne aminti cine suntem, să deschidem vechile cufere rămase de la bunici, să suflăm praful de pe blazon și să-l purtăm, cu mândrie, pe o carte.
Diana Mandache este istoric și autoarea a mai multor cărți publicate în România, Marea Britanie, Suedia, printre care: My Dear Mama (Rosvall Royal Books, 2023), Nimfa. O jurnalistă a Războiului Rece (Corint, 2022), Ileana, Principesa României (Corint, 2022), Masoni români sub judecata comunistă. Grupul Bellu (Corint, 2019), Bijuteriile Reginei Maria (Corint, 2018), Mignon. Principesa României. Regina Iugoslaviei (Curtea Veche, 2018), Castelul Bran. Romantism și regalitate (Curtea Veche, 2017), Exilul Regelui (Curtea Veche, 2016 și 2021), Moștenirea Elenei Lupescu și statul comunist (Curtea Veche, 2017), Cotroceniul regal (Curtea Veche, 2015), Balcicul Reginei Maria (Curtea Veche, 2014), Regele Mihai. Album istoric (Litera, 2013), Patrie și Destin. Principesa Moștenitoare a României (Litera, 2012), Dearest Missy (Rosvall Royal Books, 2011), Marie of Romania. Images of a Queen (Rosvall Royal Books, 2007), Later Chapters of My Life. The Lost Memoir of Queen Marie of Romania (Sutton, 2004). A fost curatorul mai multor expoziții, dintre care Marie de Roumanie: reine et artiste la Palais du Tau în Reims, Franța; la Muzeul Național de Istorie a României - Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere; Măști mortuare regale. A susținut o serie de conferințe publice în București și Londra, a participat la realizarea unor filme documentare precum The Hero and the Queen cu Televiziunea OMNI, Toronto; Coroana României: Regii României și Regina Maria cu studioul Sahia film; reportajul Telejurnalului Destinul unei Reginei (Mignon) la TVR1; Maria – Inima României realizat de Chainsaw Film Production. I-au fost conferite Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate și Ordinul Coroana României.
Prefaţator la cărţile:
- John F. Kennedy - Marilyn Monroe. O iubire imposibilă
- Rudolf de Habsburg si secretele de la Mayerling
- Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă
- Regina Victoria. Secretele unei epoci
- Regine din umbră. Amante şi curtezane care au schimbat istoria
- Regina Elisabeta a II-a. Portret intim