Un strop de cruzime (vol.3 din seria Hades X Persefona)

Discount 46,14 lei Preţ standard 76,90 lei
Numai 1887 ramase
SKU
BOK.0877

Nimic nu e sigur, în afară de promisiunea unui război.

Persefona și Hades sunt logodiți. Drept răzbunare, Demetra provoacă o furtună de zăpadă care paralizează Noua Grecie și refuză să potolească viscolul dacă fiica ei nu își anulează logodna. Când intervin Olimpienii, Persefona descoperă că viitorul ei se află în mâinile zeilor antici, iar aceștia sunt împărțiți în două tabere. Îi vor permite oare Persefonei să se mărite cu Hades și vor porni un război cu Demetra sau vor interzice această relație și vor pune mâna pe arme, luptând împotriva Zeului Morților?

 

„Fantezia se întâlnește cu romantismul în această repovestire delicioasă a mitului lui Hades și al Persefonei. Mitologie la superlativ! Povestea m-a captivat de la prima pagină.” Ashley / @novelcandleco

„Un vârtej emoțional de la început până la sfârșit! Mi-a plăcut să-i văd pe Hades și pe Sefi crescând atât individual, cât și ca pereche! Abia aștept următorul volum!” Jess Schmit / @thebarnaclebookshelf

„O continuare fierbinte și cu o miză uriașă a seriei care îi are ca protagoniști pe Hades și Persefona. O călătorie captivantă de descoperire a sinelui prin iubire și pierdere, și care presupune să învățăm cum să ne luăm la trântă chiar și cu cele mai întunecate temeri care ne macină.” Alison / @antagonistviews

„Saga Hades X Persefona continuă în acest volum cu o descriere frumoasă a luptei, a acceptării de sine și a evoluției în plan sentimental care trece linia fină dintre realitate și fantezie.” Diamond / @the.polished.diamond

Informaţii suplimentare
Autor

Scarlett St. Clair

Traducător Alexandru Szöllö
Imprint Leda Edge
Serie Hades X Persefona
Data apariției Noiembrie 2022
Copertă Softcover
Nr. pagini 512
Format 13 x 20 cm
Număr volum 3
ISBN 978-606-9740-22-4
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Un strop de cruzime (vol.3 din seria Hades X Persefona)
Rating-ul tău

CLAIR, Scarlett

      SCARLETT ST. CLAIR locuiește în Oklahoma, alături de fenomenalul ei câine. Are un master în biblioteconomie și studii informaționale. Este obsedată de crime învăluite în mister, mitologia greacă, dragoste și viața de apoi. Pentru mai multe informații despre autoare, vizitați scarlettstclair.com.

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top
Te-ar mai putea interesa și: