Șase cocori stacojii

Discount 55,12 lei Preţ standard 68,90 lei
Numai 1942 ramase
SKU
JUN.1409

Prințesa Shiori pornește în căutarea fraților ei, transformați în cocori, dar are surpriza să descopere o conspirație întunecată al cărei scop este îndepărtarea de la tron a familiei sale. Tânăra poate îndrepta lucrurile, dar, pentru a face acest lucru, trebuie să aibă încredere într-o pasăre de hârtie, un dragon incredibil de ager și chiar și în tânărul cu care a luptat atât de mult să nu se mărite. În plus, trebuie să accepte magia la care a fost învățată toată viața să renunțe, indiferent de prețul pe care îl are de plătit.

O prințesă în exil, un dragon metamorfic, șase cocori fermecați și un blestem cumplit…

Inspirat din basme și povești asiatice, acest roman fantasy plin de sensibilitate imaginat de autoarea seriei SÂNGE DE STELE este perfect pentru cei care au îndrăgit Zestrea Orishei!

Shiori’anma, singura prințesă din Kiata, are un secret. Prin vene îi curge magie, care a fost interzisă în regatul sau. De obicei, tânăra se pricepe să își strunească darul, însă, în dimineaţa logodnei sale, Shiori își pierde controlul.

La început, greșeala ei pare pur și simplu noroc chior, căci împiedică nunta pe care, de altfel, prințesa nu și-a dorit-o niciodată. Amănuntul însă nu îi scapă Raikamei, mama vitrega a lui Shiori.

Vrăjitoare la rândul ei, Raikama o alungă din regat pe tânăra prinţesă, iar pe frații acesteia îi transformă în cocori. Mai mult decât atât, o avertizează pe Shiori să nu sufle niciun cuvânt despre asta, căci pentru fiecare sunet care îi va părăsi buzele, unul dintre frații ei va muri.

Fără bani, fără voce și singură, Shiori pornește în căutarea rudelor ei, dar are surpriza să descopere o conspirație întunecată al cărei scop este îndepărtarea de la tron a familiei sale. Tânăra poate îndrepta lucrurile, dar, pentru a face acest lucru, trebuie să aibă încredere într-o pasăre de hârtie, un dragon incredibil de ager și chiar și în tânărul cu care a luptat atât de mult să nu se mărite. În plus, trebuie să accepte magia la care a fost învățată toată viața să renunțe, indiferent de prețul pe care îl are de plătit.

Țesând laolaltă elemente din povești precum Lebedele ori Cenușăreasa, dar și din legende chinezești, Elizabeth Lim imaginează un basm fantastic unic și fermecător, care va rămâne multă vreme în inimile cititorilor săi.

 

„Un basm uluitor, povestit într-un mod care îți taie respirația.” Stephanie Garber, autoarea trilogiei CARAVAL

Șase cocori stacojii este un basm cuceritor, pe care nu-l mai poți lăsa din mâna, o poveste care îți dă fiori și te încântă în același timp. Lim este o scriitoare desavârșită!” Kerri Maniscalco, autoarea seriei ANCHETELE LUI AUDREY ROSE 

„Elizabeth Lim împletește farmecul basmelor cu felul ei unic și creativ de a povesti. O eroină îndârjită, personaje secundare bine conturate și răsturnări de situație incredibile. Toate acestea transformă romanul într-o bijuterie strălucitoare.” Stacey Lee, autoarea romanului THE DOWNSTAIRS GIRL

„Șase cocori stacojii este un basm deopotrivă copleșitor și intim.” Sarah Henning, autoarea romanului Sea Witch

„O versiune superbă a unui basm de odinioară, povestita cu fler și originalitate. O lectură obligatorie pentru iubitorii romanelor fantasy în care se regăsesc elemente folclorice.” Juliet Marillier, autoarea romanului Daughter of the Forest

„Am iubit-o pe Shiori din momentul în care a sărit pe fereastră pentru a scăpa de logodnă, adică primele scene ale romanului.” Kristin Cashore, autoarea trilogiei CELE ȘAPTE REGATE

Informaţii suplimentare
Autor Elizabeth Lim
Traducător Simona Ștefana Stoica
Imprint CorinTeens
Data apariției Mai 2022
Copertă Softcover
Nr. pagini 512
Format 13 x 20 cm
ISBN 978-606-088-081-3
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Șase cocori stacojii
Rating-ul tău

LIM, Elizabeth

     ELIZABETH LIM și-a petrecut copilăria în zona golfului San Francisco, unde a avut parte de o porție sănătoasă de povești, mituri și cântece. Înainte de a se dedica scrisului, compunea muzică pentru filme și jocuri video și, chiar și acum, recunoaște că, atunci când se așază lângă pian, îi vin cele mai bune idei pentru cărți. A studiat la prestigioase universități americane, precum Harvard și Juilliard. Elizabeth locuiește la New York, alături de soțul ei și de fiica lor. Pentru a afla mai multe informații despre autoare, vizitați ELIZABETHLIM.COM.

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top
Te-ar mai putea interesa și: