Ștefan Octavian Iosif (1875-1913) a fost poet și traducător, membru fondator al Societății Scriitorilor Români. Volume precum Patriarhale (1901), Românțe din Heine (1901), Poezii (1902), Din zile mari (1905), Credințe (1905) i-au adus reputația de poet în epoca. S-a remarcat însă și că traducător de poezie franceză, germană și maghiară.
„Dacă poemele epice (Din zile mari) ori patriotice (La arme), că și proză (…) și publicistică - schițe, note, amintiri (Caragiale pe scenă Ateneului Român!) etc. - sunt astăzi fără interes literar, poezia și traducerile fac din St.O. Iosif un personaj inconturnabil în orice istorie literară. (…)
Originalitatea poeziei lui Iosif constă într-un lirism al naturii nu fără note sociale. Poetul este un melancolic care se lasă cu plăcere convins că viață trebuie trăită. Traducerile sunt excepționale. Nimeni înainte de Ion Pillat n-a tradus mai mult și mai divers. Iosif știa bine nemțește și ungurește (a tradus din Petofi), învățase, după propria mărturisire, englezește că să-l traducă pe Shakespeare și se descurcă, ajutat de Anghel, în franceză.” (Nicolae Manolescu)