Comunicare în limba română. Învăț să scriu și să citesc. Caietul elevului. Clasa I

Discount 16,43 lei Preţ standard 21,90 lei
Numai 1885 ramase
SKU
EDU.543

Lucrarea este avizată de Ministerul Educației prin OM 6433/28.09.2023

Caietul a fost realizat în conformitate cu programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, clasa I

În conditiile actuale în care societatea a devenit atât de dependent de tehnologie, încât avem tot timpul tastatura la îndemână, oare scrisul de mână își mai găseste locul?

Tot mai multe cercetări neuropsihologice au demonstrat cât de important este scrisul de mână pentru copii, aducând numeroase beneficii dezvoltării sănătoase a acestora. Caietul a fost realizat în conformitate cu programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, clasa I și conține activități simple și distractive care îi vor ajuta pe elevi să traseze după model, apoi să exerseze semnele grafice care stau la baza deprinderii scrisului: linii, bastonașe, bucle, ovale, nodulețe etc., ajungând la final să scrie unele cuvinte și chiar propoziții simple. De asemenea, prin aceste activități elevii vor reuși să recunoască literele, să le grupeze în silabe, apoi să citească propoziții simple și chiar texte scurte.

Rolul acestui caiet este de a sprijini învățarea, citirea, exersarea semnelor grafice și a literelor, adresându-se în primul rând elevilor, ca instrument de lucru, dar și profesorilor, ca auxiliar didactic, și părintilor, ca material consultativ.

Informaţii suplimentare
Autor Corina Andrei
Imprint Corint Educaţional
Gen Educațional
Vârsta +6 ani
Data apariției Septembrie 2024
Copertă Softcover
Nr. pagini 104
Format 20,5 x 26 cm
ISBN 9786060883494
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Comunicare în limba română. Învăț să scriu și să citesc. Caietul elevului. Clasa I
Rating-ul tău

CORINA ANDREI – profesor învățământ primar, grad didactic I, Școala Gimnazială Nr. 24, București, metodist ISMB, autor de manuale și auxiliare școlare.

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top