Tigrul nopții

Discount 46,14 lei Preţ standard 76,90 lei
Numai 1956 ramase
SKU
BOK.0912

Un periplu exotic în Malaezia anilor 1930: o lume a stăpânilor și a servitorilor, a superstițiilor și a științei, a crimelor și a iubirilor interzise…

Un roman recomandat de clubul de carte al lui Reese Witherspoon.

Inclus pe lista de cărți întocmită de BBC și The Reading Agency cu prilejul Jubileului de diamant al Reginei Elisabeta a II-a, care a reunit 70 de opere literare de pe teritoriul Commonwealth-ului pentru a sărbători cei 70 de ani de domnie ai suveranei.

PERFECT PENTRU FANII LUI ISABEL ALLENDE!

Ageră la minte și ambițioasă, Ji Lin este pe timp de zi ucenică într-o croitorie, iar seara se transformă în instructoare de dans într-un salon la modă pentru a putea plăti datoriile făcute de mama ei la mahjong. Când unul dintre clienții ei lasă în urmă cu totul întâmplător un suvenir de-a dreptul terifiant, tânăra se vede atrasă într-o aventură întunecată și o lume în oglindă a secretelor și a superstițiilor.

Ren, un băiețel chinez în vârstă de 11 ani, se află și el într-o misiune, hotărât să îndeplinească ultima dorință a fostului său stăpân, care i-a cerut să-i găsească și să-i îngroape în mormânt degetul pierdut cu ani în urmă într-un accident. Ren are la dispoziție doar 49 de zile pentru a se achita de această sarcina, altfel sufletul stăpânului său va rămâne să rătăcească pe pământ pentru totdeauna.

Pe măsură ce zilele se scurg implacabil, o serie de morți inexplicabile zguduie pitoreasca așezare malaeză, în vreme ce localnicii vorbesc tot mai des despre bărbați care se transformă în tigri. Misiunile lui Ji Lin și Ren se dovedesc a fi din ce în ce mai periculoase, iar drumurile celor doi se intersectează pe plantații luxuriante, în magazii de spital și pe tărâmuri fantomatice.

Romanul lui Yangsze Choo îi atrage pe cititori într-o lume a slujitorilor și a stăpânilor, a superstițiilor din bătrâni și a idealismului modern, a rivalității dintre frați și a unei iubiri interzise.

Cea mai așteptată carte în opinia Glamour, Real Simple, Parade, Bustle, BookPage, Goodreads, PopSugar, BookRiot, Refinery29, Tor.com și HelloGiggles.

 

„Un roman somptuos ca un labirint de verdeață și care îi face pe cititori să se piardă într-o lume dispărută.” Kirkus

„Un roman de o frumusețe incredibilă! […] Uimitor de captivant și impresionant! […] O poveste despre curaj și apropiere.” The Booklist

„Acesta este genul de roman care izbutește cu adevărat să te transporte în timp și spațiu. Choo a surprins într-un mod desăvârșit atmosfera și superstițiile Malaeziei coloniale a anilor 1930. O carte minunată!” NPR’s Morning Edition

„Un roman incredibil de complex! Splendid! Ne trimite într-o lume colonială pe care o vedem mai des din punctul de vedere al ocupantului și ne îngăduie să descoperim o poveste despre gemeni care nu împărtășesc același sânge, despre mitologie și superstiții, despre rivalitatea dintre frați, despre loialitate, o iubire interzisă, dar și despre identitate.” San Francisco Chronicle

„Un roman fascinant în care abundă crimele, romantismul și superstițiile. […] Povestit atât de viu, încât aproape că poți simți parfumul florilor de leandru din grădina doctorului Acton.” USA Today

„O carte pentru fanii lui Isabel Allende, dar și pentru cei care iubesc thrillerele a căror acțiune se desfășoară pe tărâmuri minunate!” Glamour

 

„Un roman luxuriant și plin de detalii, impregnat de elemente folclorice, mister și romantism.” National Geographic

Informaţii suplimentare
Autor

Yangsze Choo

Traducător Carmen Ion
Imprint Leda Bazaar
Data apariției Mai 2023
Copertă Softcover
Nr. pagini 560
Format 13 x 20 cm
ISBN 978-606-088-187-2
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Tigrul nopții
Rating-ul tău

YANGSZE CHOO este o scriitoare malaeziană de origine chineză. După ce și-a luat diploma de licență la Harvard, a lucrat o vreme în domeniul managementului.
Romanul ei de debut, The Ghost Bride, a devenit în scurt timp bestseller și a fost ecranizat de Netflix (Mireasă în viața de apoi). Choo locuiește în California alături de familia ei și mai mulți pui de găină. Adoră să mănânce și să citească (deseori în același timp). Nu ar fi reușit să scrie romanul Tigrul nopții fără să consume cantități impresionante de ciocolată neagra. Yangsze vizitează cu bucurie cluburi de carte prin Skype! O poți găsi pe site-ul ei, dar și pe Twitter, Instagram și Facebook.

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top