Păsările dintr-o bună zi

Colecție: Smart Age
Discount 29,70 lei Preţ standard 49,50 lei
Numai 1002 ramase
SKU
JUN.1295

Păsările dintr-o bună zi e un roman pentru copii, și nu numai. Scris extraordinar, în parte ca o relatare a unei călătorii în compania unor țicniți, în parte ca un Bildungsroman (roman al formării personalității), este povestea unui copil care înțelege că stolul său este familia.

Charlie nu vrea să se întâmple nimic complicat și neprevăzut în viața sa.


Camera lui Charlie e curată, caietele și creioanele stau aliniate frumos, iar el se simte bine și în siguranță urmându-și neabătut obiceiurile. Dar această viață perfect organizată este dată peste cap de când tatăl lui Charlie, reporter de război, s-a întors rănit din Afghanistan. Când doctorii decid că tatăl său trebuie mutat într-un spital din Virginia, Charlie, care este pasionat de păsări, acceptă să plece într-o lungă și solicitantă călătorie. Urăște călătoriile, dar știe că uneori e mai bine să zboare alături de stol, chiar dacă stolul e format din frații săi gemeni, obraznici și agitați, o soră mai mare, adolescentă, care e tot timpul cu ochii după băieți, și, apărută ca din senin, o ciudată care poartă o perucă liliachie.

 

„Oferindu-ne un amestec de suspans, mister, dramatism și umor, cartea lui Sally J. Pla surprinde și semnificația propriu-zisă, și pe cea simbolică a unei călătorii.” 
Publishers Weekly


„O încântare, de la început până la sfârșit.”
Booklist


„Pla ne propune un erou memorabil în această carte deopotrivă lirică și amuzantă.” 
Shelf Awareness


„O poveste despre o călătorie, autentică și amuzantă, care ne arată că până și o persoană fără simțăminte poate fi uneori răvășită de un miracol.”
BookPage.com

Informaţii suplimentare
Autor Sally J. Pla
Traducător Alina Dobre
Imprint Corint Junior
Colecție Smart Age
Gen Literatură pentru copii
Vârsta +10 ani
Data apariției Martie 2020
Copertă Softcover
Nr. pagini 336
Format 13 x 20 cm
ISBN 9786067937442
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Păsările dintr-o bună zi
Rating-ul tău

PLA, Sally

     Sally J. Pla a călătorit foarte mult și a trecut, împreună cu cei trei băieți ai săi, prin toate locurile pe care le explorează și eroii acestei cărți. Băiatul ei mijlociu este special și deosebit – ca Charlie – și când era mic nu-i plăceau schimbarea, mâncărurile ciudate și mișcarea continuă.

Ea însăși a fost un copil puțin ciudat, foarte nesigur, într-o lume care are o percepție îngustă despre ceea ce este numit „normal.” Știe ce înseamnă să te temi de aproape orice și să alegi să nu vorbești și să stai mereu singur. În copilăria era descrisă ca fiind prea sensibilă, prea timidă și prea tăcută.

Sally spune că această carte este cadoul ei din toată inima tuturor copiilor diferiți, puși în situații dificile, târâți în călătorii pe care nu le doresc. Este o carte despre acceptarea de sine și despre a învăța cum să te simți mai bine în mediul din jur. Are umor, suflet și păsări... multe păsări. (Charlie adoră păsările și crede cu tărie că învațarea comportamentului acestora este cheia înțelegerii naturii umane.)

A studiat literatura, a lucrat în presă și apoi în învățământul public. A locuit în foarte multe locuri, inclusiv în Franța (pentru că soțul ei este francez). Acum locuiește, împreună cu familia și câinele lor mare și blănos, în sudul Californiei, în mijlocul unor livezi de lămâi.

Mai multe despre cărțile ei pe site-ul: sallyjpla.com.

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top