Matematică. Manual pentru clasa a VII-a

0,00 lei
SKU
Matematică. Manual pentru clasa a VII-a

Cinci motive pentru a alege manualul:

1) Pentru anumite texte matematice, mai ales cele care introduc noi concepte, paginile manualului oferă alternative la lectura textului de bază, însoțindu-l cu reformulări, contextualizări, reprezentări ale informației în mai multe feluri, totul pentru a facilita învățarea.

2) Manualul prezintă exemple, contraexemple și exerciții rezolvate. Acestea au fost incluse de autori în baza unei selecții riguroase, având rolul de a asigura buna înțelegere a conceptelor și aplicarea acestora.

3) Manualul cuprinde probleme rezolvate și din perspectiva noutății unor etape de raționament sau a unor metode/tehnici, considerând că acestea nu sunt accesibile oricărui elev, deci venind în sprijinul acelor elevi care, fără exemplificare, nu ar fi reușit să parcurgă întreg raționamentul. Astfel, problemele rezolvate din manual sunt esențiale pentru învățare.

4) Pornind de la competențele prevăzute de programă, autorii au gândit structura, textele și cerințele pentru elevi astfel încât să îi pună pe aceștia în situații de învățare care să sprijine și formarea de competențe-cheie.

5) Manualul are ca obiectiv principal contribuția disciplinei la formarea unui absolvent care are un grad crescut de independență, gândind și acționând analitic și critic, stabilindu-și obiective și asumându-și decizii asupra propriei învățări, capabil să lucreze eficient în cadrul echipelor, dovedind respect pentru ceilalți și aducând plusvaloarea pentru o viață mai bună. Astfel, manualul valorizează atât elemente tradiționale, cât și moderne din zona didacticilor și metodicilor.

Informaţii suplimentare
Autor

Radu Gologan (coord.)
Camelia Neța
Ciprian Neța
Elisabeta Ana Naghi

Imprint Corint Educaţional
Gen Educațional
Vârsta +12 ani
Copertă Softcover
Nr. pagini 216
Format 20.5 x 26 cm
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Matematică. Manual pentru clasa a VII-a
Rating-ul tău

Radu Gologan (coordonator) – profesor universitar la Universitatea Politehnica din București – Facultatea de Automatică și Calculatoare. Este președintele Societății de Științe Matematice din România și coordonatorul olimpiadelor de matematică. Medaliat la olimpiade internaționale de matematică, a absolvit Facultatea de Matematică din București cu diplomă de merit. A obținut titlul de doctor în matematică sub îndrumarea academicianului Marius Iosifescu. A publicat peste 40 de lucrări științifice, dar și tratate, manuale, culegeri și articole de matematică școlară. Este, de asemenea, o prezență vie în mass-media în probleme legate de soarta școlii românești.

Camelia Elena Neţa – profesor gradul didactic I la Şcoala Gimnazială nr. 2 din Piatra Neamţ, inspector şcolar la ISJ Neamț (2007-2020), membru în diverse grupuri de lucru la nivel judeţean şi naţional, formator în proiecte de formare continuă a profesorilor de matematică, lector la Centrul Județean de Excelență Neamț, autor de manuale și culegeri.

Ciprian Constantin Neţa – profesor gradul didactic I la Şcoala Gimnazială nr. 2 din Piatra Neamţ, metodist, membru în diverse grupuri de lucru la nivel judeţean şi naţional, formator în proiecte de formare continuă a profesorilor de matematică, lector la Centrul Județean de Excelență Neamț, autor de manuale și culegeri.

Elisabeta Ana Naghi – inspector școlar pentru disciplina Matematică și Astronomie în cadrul Ministerului Educației, profesor de matematică cu gradul didactic I, titular al Colegiului Economic „P. Cozma” din Oradea, județul Bihor. Formator național pentru disciplina Matematică în cadrul diverselor proiecte/ programe, membru în grupul de lucru pentru elaborarea programelor școlare, membru al Comitetului Național Român de Astronomie, persoană resursă pentru Romania Space Agency ( ROSA). Experiență de peste 38 de ani în învățământ: la catedră (metodico-științifică), în inspectorat, în minister, ca președinte executiv la olimpiade naționale de matematică și  alte specialități, participare în grupurile de lucru pentru elaborare de proiecte de programe școlare pentru curriculum obligatoriu și pentru curriculum la decizia şcolii, elaborare itemi pentru examenele naționale, evaluator în diverse comisii de olimpiade și concursuri școlare (matematică, astronomie, interculturalitate etc.).

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top