pentru comenzi mai mari de 200 lei
Limba română corectă. Teste-grilă: fonetică, lexic, morfologie, sintaxă
Testele-grilă se adresează elevilor din ciclul gimnazial și cel liceal, candidaților la facultățile la care limba română este o probă de examen, dar și profesorilor și, nu în ultimul rând, persoanelor publice (tot mai multe în spațiul virtual, de exemplu) care doresc să-și îmbunătățească exprimarea.
- 20,5 x 26,5 cm
- Softcover
- Corint Educaţional
- vezi toate detaliile
Volumul Limba română corectă. Teste-grilă: fonetică, lexic, morfologie, sintaxă le oferă cititorilor șansa de a-și verifica cunoștințele dobândite în urma parcurgerii cărții Capcanele limbii române (2023) a aceluiași autor și de a se adânci în dinamicul univers lingvistic. Variații de acord, forme flexionare noi, inovații care ajung să domine peisajul comunicării, în vreme ce altele se dovedesc a fi trecătoare, toate acestea și multe altele reprezintă un fenomen fascinant pe care autorul îl studiază de o viață întreagă, atent la cea mai mică schimbare, explicându-și-o cu instrumentele eruditului și explicându-le-o altora pe înțelesul lor.
Fiecare capitol cuprinde teste cu unul sau mai multe răspunsuri corecte. Dificultatea exercițiilor este una gradată și reflectă diversitatea situațiilor de învățare.
Autor | |
---|---|
Imprint | Corint Educaţional |
Gen | Educațional |
Vârsta | +10 ani |
Copertă | Softcover |
Format | 20,5 x 26,5 cm |
ISBN | 9786303610542 |
Gh. N. Vasilache este profesor de limba și literatura română, gradul didactic I. A publicat numeroase studii și articole în presa centrală: „Revista de pedagogie”, „Tribuna învățământului” și „Limba și literatura română”, dar și în cea zonală. A fost membru în Comisia Națională de Limba și Literatura Română din cadrul MEN (1999–2003). Pentru merite deosebite în activitatea didactică și științifică, a fost distins cu „Ordinul Meritul pentru învățământ, clasa Cavaler” (2004) de către președintele țării și i s-a acordat „Diploma Gheorghe Lazăr, clasa I” (2005) de către MEN, iar autoritățile locale l-au desemnat „Cetățean de Onoare al comunei Țepu, județul Galați” (2023). Dintre lucrările de specialitate amintim: Probleme teoretice și practice de ortografie în învățământul preuniversitar, Editura Porto-Franco, Galați, 1993, Ortografia limbii române. Probleme teoretice și practice, Editura Porto-Franco, Galați, 1996, Știți să scrieți corect? Îndrumar ortografic și ortoepic al limbii române, ed. I, Editura Polirom, Iași, 1999, Ghid ortografic și ortoepic al limbii române. Exerciții, teste și soluții, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2006, Ghid de ortografie, ortoepie și morfosintaxă a limbii române, Exerciții, teste și soluții, Editura Polirom, 2011.