Foc aprins

Discount 47,63 lei Preţ standard 63,50 lei
Numai 1975 ramase
SKU
BOK.0790

Un roman fascinant despre dragostea, suferința și curajul unei femei în vreme de război

Un bestseller The Washington Post 

Un bestseller Amazon Charts

Trădată de bărbatul pe care îl iubește, Gillian Gibbons simte nevoia să se refugieze în casa familiei sale, dar acolo viața i se complică și mai mult, când descoperă o fotografie veche în care bunica ei se află în brațele unui ofițer nazist.  Tulburată, Gillian încearcă să descopere adevărul din spatele fotografiei, pornind într-o călătorie memorabilă în trecut…

Anul 1939 – Anglia este în pragul războiului. Tânăra Vivian Hughes se îndrăgostește de un bărbat fermecător care face parte din guvernul britanic, dar viața lor fericită va fi distrusă iremediabil de bombardamentele din războiul care tocmai a început. Nu înainte însă ca Vivian să facă orice îi stă în putință ca sora ei geamănă, April, să fie în siguranță…

Pe măsură ce Gillian află tot mai multe despre tinerețea bunicii sale și povestea capătă contur, apar alte și alte întrebări. Confruntată, în final, cu un adevăr total neașteptat, ea încearcă să descifreze nu numai misterele din trecutul familiei sale, ci și propriul ei viitor.

„O saga minunată despre secretele pe care le păstrăm și minciunile pe care le spunem ca să supraviețuim. Cu personaje fascinante și situată pe fundalul teribil de realist al Londrei și Europei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cartea lui Julianne MacLean își ține cititorii în suspans până la sfârșit. Mi-a plăcut!” Victoria Connelly, autoarea bestsellerului The Rose Girls

Foc aprins de Julianne MacLean este o poveste minunată și profundă despre dragoste, curaj, secrete de familie și iertare, pe care nu o poți lăsa din mână.” Jane Healey, autoarea bestsellerului The Saturday Evening Girls Club 

„Căutarea unei tinere de a descoperi adevărul despre trecutul bunicii ei dă la iveală acțiuni secrete din cel de-al Doilea Război Mondial, false identități și o înlănțuire labirintică de dragoste, îndoieli și minciuni.  Foc aprins este un roman captivant și sincer, care îi ține pe cititori în suspans până la ultima pagină. O carte ce combină multe dintre temele mele preferate – secrete vechi de familie, personaje surprinzătoare și femei puternice care luptă pentru dragoste.” Lynda Cohen Loigman, autoarea romanului The Wartime Sisters

Informaţii suplimentare
Autor Julianne MacLean
Traducător Mihaela Doagă
Imprint Corint Fiction
Data apariției Martie 2022
Copertă Softcover
Nr. pagini 496
Format 13 x 20 cm
ISBN 978-606-088-054-7
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Foc aprins
Rating-ul tău

MACLEAN, Julianne

     Julianne MacLean este autoarea a peste treizeci de romane, printre care și cunoscuta serie The Color of Heaven. Cărțile ei s-au vândut în peste 1,3 milioane de exemplare, fiind incluse în mod repetat pe lista de bestsellere întocmită de USA Today, şi au fost traduse în numeroase limbi. MacLean a fost nominalizată de patru ori la premiul RITA, acordat de Romance Writers of America, şi a câştigat numeroase distincţii, printre care Booksellers’ Best Award şi Book Buyers Best Award. Îi place să călătorească şi a locuit în Noua Zeelandă, în Canada și Anglia. În prezent, trăiește împreună cu familia sa în estul Canadei. Este membră activă a asociaţiei Romance Writers of Atlantic Canada. 

                            Puteţi afla mai multe despre autoare, vizitând site-ul ei oficial: www.juliannemaclean.com

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top
Te-ar mai putea interesa și: