pentru comenzi mai mari de 200 lei
Educație socială. Manual pentru clasa a VI-a
- 80 pagini
- 20,50 x 26 cm
- Softcover
- Corint Educaţional
- vezi toate detaliile
Cinci motive pentru a alege manualul:
- Este scris de autori cu experiență și expertiză în realizarea manualelor școlare, care s-au implicat în proiecte de educație socială la nivel național și internațional.
- Are o structură intuitivă a lecțiilor, prietenoasă cu elevii și profesorii. Conținuturile acestora sunt foarte actuale, cu exemple relevante, adecvate realităților din România și din lume. Lecțiile conțin exerciții diverse, cu grade diferite de dificultate, care facilitează atingerea competențelor urmărite. Proiectele educaționale sunt detaliate și ușor de implementat.
- Este un instrument de formare de competențe necesare elevilor în școală, acasă sau în comunitate. Mijlocește consolidarea achizițiilor elevilor (cunoaștere, priceperi și deprinderi). Asigură integrarea procesului de învățare cu cel de evaluare.
- Educă elevii în spiritul bunei conviețuiri într-o comunitate multiculturală și al prețuirii tradițiilor culturale indiferent de etnie, rasă, religie. Stârnește interesul elevilor pentru cunoaștere.
- Textele alese, varietatea exercițiilor, proiectele propuse, dicționarul de termeni, precum și grafica sugestivă vor contribui la dezvoltarea abilității de a comunica și lucra eficient cu alte grupuri de elevi, la antrenarea elevilor pentru a vorbi în public (prin prezentarea proiectelor), la abilitatea de a gestiona și evita conflictele în comunitățile școlare și în cele în care trăiesc.
Autor | Maria-Liana Lăcătuș (coordonator)
|
---|---|
Imprint | Corint Educaţional |
Gen | Educațional |
Vârsta | +10 ani |
Data apariției | Septembrie 2023 |
Copertă | Softcover |
Nr. pagini | 80 |
Format | 20,50 x 26 cm |
MARIA-LIANA LĂCĂTUȘ – profesor cu experiență de 44 de ani în învățământ (30 în învățământul preuniversitar); profesor dr. asociat la Academia de Studii Economice București, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, titulara cursului de didactica specializării pentru discipline de educație socială, în general, și educație civică și economică, în particular, asigurând în această calitate formarea inițială și continuă a profesorilor de educație socială și economică. Autor al unor manuale de educație civică (clasele a III-a și a IV-a), educație socială (clasele a VII-a și a VIII-a), drepturile omului și ale copilului, pentru licee bilingve de limba engleză și economie. A conceput numeroase îndrumare și ghiduri metodice pentru profesori; dezvoltator de curriculum, formator și coordonator de programe de formare pentru profesori din învățământul primar, gimnazial și liceal.
CARMEN-RODICA BURCEA-IANCU – profesor cu experiență de 48 de ani în învățământ (38 în învățământul primar și gimnazial); profesor gradul I, specializarea limbă engleză și limbă română, la Colegiul Național „Ana Aslan” din Timișoara, unde predă cursul English for Special Purposes – ESP. Coordonator al programelor de educație economică în învățământul primar (județele Timiș, Caraș-Severin, Arad) și director al Centrului Român de Educație Economică (CREE). A participat la proiectul „Descoperind Diversitatea”, coordonat de Consiliul Britanic Suedia, Ministerul Educației Suedia și Comisia Națională Suedeză pentru UNESCO, cu scopul de a educa tinerii în spiritul toleranței, respectării diversității și respingerii atitudinilor extremiste, xenofobe, intolerante sau rasiste.
LAURENȚA HACMAN – profesor de științe socio-umane, gradul didactic I, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava. Inspector școlar pentru discipline socio-umane (1999–2014) în cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Suceava. Experiență de formator județean și național în programe de educație civică, participare în echipe de implementare în proiecte cu finanțare europeană. Beneficiar al unor burse de studiu și mobilități internaționale în programe de educație socială/civică (SUA, UE). Organizator în proiecte educaționale de educație socială/civică la nivel județean/local (școli de vară pentru elevi/profesori, conferințe, seminarii, workshopuri).
ANA-MARIA RUSU – profesor de științe socio-umane la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului. Formator acreditat în metoda inovatoare de educație pentru democrație BETZAVTA (din 2015). Manager al proiectului DEMOCRAȚIA SUNTEM NOI, IMPLICĂ-TE ȘI TU! inițiat de Centrul de Studii Sociale și Educație Civică Suceava (2016-2017) și finanțat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), în care este implementată metoda BETZAVTA. Organizatoare a opt ediții ale concursului de dezbateri academice Bucovina Open (2013–2022). Membră în Comisia Centrală a Olimpiadei de științe socio-umane la disciplina Filosofie (2014, 2015, 2016, 2022).