DIANA. Povestea unei prințese spusă de ea însăși

Discount 36,30 lei Preţ standard 60,50 lei
Numai 1969 ramase
SKU
BOK.0713

Povestea unei prințese spusă de ea însăși

BESTSELLER THE SUNDAY TIMES

În 1992, când această carte a apărut pentru prima oară în Marea Britanie, publicul nu a acordat prea multă atenție faptului că prințesa de Wales a participat ea însăși la elaborarea ei. Se poate spune chiar că a fost privită cu neîncredere și luată în derâdere de mulți. Cu timpul însă, tocmai această implicare a celei alintate de presă și de cei care au simpatizat-o Lady Di a atras aprecierile cititorilor de pretutindeni.

După 25 de ani de la moartea sa în urma tragicului accident petrecut la Paris, personalitatea Dianei continuă să captiveze. Această variantă revizuită a biografiei scrise de Andrew Morton cuprinde materiale și considerații noi cu privire la moștenirea spirituală lăsată de cea supranumită „prințesa poporului”, ca și la însemnătatea ei pentru casa regală britanică. 

Tehnicile performante de redare și analiză a sunetelor au permis descifrarea pasajelor care abia se pot auzi în discuțiile înregistrate în urmă cu trei decenii și care nu apar în prima ediție a cărții. Pe parcursul lor, Diana dă amănunte despre o serie de aspecte legate atât de viața sa personală, cât și de calitatea ei de membră a casei de Windsor – raporturile sale cu regina, căsătoria nefericită cu prințul Charles, relația dintre acesta și Camilla, bulimia care a chinuit-o, tentativele de sinucidere – dar și despre fericirea de a fi mamă și dorința ei de a duce o altă viață, departe de privirile indiscrete ale presei aflate în căutare de senzațional.

Lucrarea biografică a lui Andrew Morton a avut, de-a lungul timpului, o influență hotărâtoare asupra imaginii pe care publicul larg și-a format-o despre monarhia britanică. 

„Cel mai bine documentată carte scrisă vreodată despre familia regală.” The Sunday Times

„Autorul reușește să plaseze faptele Dianei în context și să prezinte o imagine echilibrată a acestei memorabile personalități.” Publishers Weekly

Informaţii suplimentare
Autor

Andrew Morton

Traducător Alina Bâltâc
Imprint Corint Istorie
Data apariției Iunie 2021
Copertă Softcover
Nr. pagini 480
Format 13 x 20 cm
ISBN 978-606-793-975-0
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:DIANA. Povestea unei prințese spusă de ea însăși
Rating-ul tău

MORTON, Andrew

    Andrew Morton (n. 1953) este ziarist și scriitor englez, bine-cunoscut biograf, autor al câtorva cărți de succes, dedicate unor celebrități precum Monica Lewinsky, Madonna, David și Victoria Beckham, Tom Cruise, Angelina Jolie, ducele și ducesa de Cambridge.

A studiat istoria la Sussex University. După absolvire, până în 1987, a lucrat la ziarele londoneze Daily Star, News of the World și Daily Mail. Dintre lucrările sale recente amintim: 17 Carnations: The Windsors, the Nazis and the Cover-Up (2015), Wallis in Love: The Untold Life of the Duchess of Windsor, the Woman Who Changed the Monarchy (2018), Elizabeth & Margaret: The Intimate World of the Windsor Sisters (2021).

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top
Te-ar mai putea interesa și: