Venerare neîmblânzită ediţie specială

Discount 87,69 lei Preţ standard 134,90 lei
Numai 965 ramase
SKU
BOK.1319

Livrare din 20 martie 2026

Înainte ca Iris să se așeze la mașina de scris și înainte ca Enva să-și înalțe glasul, o tânără zeiță rătăcea prin vise… Rebecca Ross, autoarea de bestsellere blockbuster, revine în lumea fenomenului internațional Rivali divini cu cea mai epică poveste de până acum!

Iubirea adevărată este mai divină decât orice zeu necruțător.

 

Născută pe tărâmul luminat de foc al lumii de dedesubt, Matilda este cea mai tânără zeiţă a clanului său, fiind binecuvântată cu o magie modestă de mesager. Însă într-un ţinut în care zeii se ucid adesea între ei pentru a fura puterea, iar alianţele se destramă pe cât de repede se formează, Matilda este nevoită să se maturizeze înainte de vreme. Deși este cunoscută pentru faptul că duce cuvinte și scrisori între tărâmuri, tânăra tăinuiește un secret pe care trebuie să-l ţină departe chiar și de cei mai apropiaţi aliaţi, pentru a-și asigura supravieţuirea. De parcă toate acestea nu ar fi suficiente, există un băiat muritor care o visează, deși nu s-au întâlnit niciodată în lumea trează.

Cu zece ani în urmă, Vincent de Beckett i-a scris Matildei în cea mai întunecată noapte a vieţii sale, implorând-o pe zeiţa pe care o cunoscuse în vis să-l ajute. Când cererea lui a rămas fără răspuns, Vincent a mers mai departe, devenind lordul dur și sfidător al râului, care a uitat de mult de Matilda. Asta până când tânăra cade, literalmente, prin fereastra dormitorului său, cu o scrisoare pentru el.

Așa cum a hotărât Soarta, Matildei și lui Vincent le-a fost menit să se găsească dincolo de vise. Ar putea exista o șansă ca Matilda să rescrie căile însângerate ale zeilor, însă cu un sacrificiu uriaș. Va trebui să înfrunte ceva ce o înspăimântă mai mult chiar decât pierderea magiei sale: vulnerabilitatea și acceptarea faptului că poate fi, în sfârșit, iubită.

 

„Plină de descrieri incredibil de intense, cu un ritm excelent Şi umor bine dozat, ceea ce începe ca o poveste despre maturizare se transformă curând într-un joc al puterii cu mize uriașe.” Library Journal

„Lumea zeilor – relațiile, istoriile și jocurile lor politice – este fascinantă, iar drumul Matildei spre autocunoaștere, precum și disperarea ei de a-i proteja pe cei pe care îi iubește, oferă un material extrem de captivant.” Booklist

„Un roman fantasy tulburător de frumos pe care nu trebuie să îl ratezi […]. O tânără zeiță cu stele și puteri ascunse și al treilea fiu muritor al unui Lord. Mi-au cucerit inima. Sper să o cucerească și pe a ta.” Books Are My Third Place

„Am terminat cartea și pur și simplu am izbucnit în plâns, holbându-mă la un perete gol. Povestea asta m-a tulburat în cel mai bun mod posibil, așa cum doar o carte extraordinară o poate face.” Bookish Goblin

Informaţii suplimentare
Autor

Rebecca Ross

Traducător Simona Ștefana Stoica
Imprint Leda Edge
Gen Fantasy, Romance
Vârsta +14 ani
Data apariției Martie 2026
Copertă Softcover
Nr. pagini 688
Format 13 x 20 cm
ISBN 5948492842010
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Venerare neîmblânzită ediţie specială
Rating-ul tău

Rebecca Ross a copilărit în Georgia, unde continuă să locuiască alături de soțul ei, de un câine ciobănesc plin de energie și de un munte de cărți. Este licențiată în engleză la universitatea din statul natal și, înainte de a îmbrățișa o carieră literară, a lucrat în turism și învățământ. Adoră zilele ploioase, nopțile înstelate, hărțile, munții, cafeaua și proiectele de bricolaj. Seriile „Destinul reginei” și „Scrisori fermecate” sunt publicate în România de Leda Edge. Află mai multe amănunte despre autoare pe rebeccarossauthor.com sau pe Instagram la @beccajross.

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top