Nodul tâlharului. O poveste din hanul pungașilor

Discount 29,70 lei Preţ standard 49,50 lei
Numai 1991 ramase
SKU
JUN.1352

FANTOME, O RĂPIRE, O ECHIPĂ DE COPII-DETECTIVI ȘI SECRETE DE FAMILIE COMPUN ACEST NOU ROMAN, DE SINE STĂTĂTOR, PROIECTAT ÎN LUMEA DEJA CUNOSCUTĂ A CĂRȚILOR BESTSELLER HANUL PUNGAȘILOR.

Marzana și prietena ei cea mai bună, Nialla, se plictisesc. Într-un oraș în care regulile obișnuite nu se aplică, s-ar crede că aventura e prezentă peste tot. Totuși, lor nu li se întâmplă nimic interesant. Însă, atunci când părinții Marzanei sunt cooptați pentru a ajuta la rezolvarea unui caz de răpire greu de înțeles, Marzana și Nialla au parte de acțiune din belșug—doar că nu trebuie să se afle că s-au implicat în această poveste.

Ele adună în jurul lor un grup de copii-detectivi cu abilități speciale—inclusiv un magician, un maestru al camuflării și fiica-fantomă a unui căpitan de vas—pentru a lua parte la teribila cursă contracronometru: suma cerută pentru răscumpărare e imposibil de plătit, iar termenul-limită se apropie!

Dar, într-un loc în care nimic nu e ceea ce pare a fi—de la arhitectura care se schimbă peste noapte, la profesorul suplinitor de matematică și chiar la părinții Marzanei—devine repede clar că până și răpirea ar putea să aibă alte substraturi. Sunt multe enigme de dezlegat și multe lucruri de descoperit despre familiile lor și despre ei înșiși, iar tinerii detectivi nu au timp de pierdut!

„Nodul Tâlharului este plin de enigme și de răsturnări de situație surprinzătoare.” — Washington Post KidsPost

„Intrigi, doritori de aventură curajoși și niște fier suspect de ingenios... Cititorii cu spirit de observație se vor bucura să strângă laolaltă indiciile pentru a descâlci nodurile alături de membrii Nodului... O poveste fascinantă și complexă despre prietenie și o misiune de salvare.” — Kirkus, STARRED review

„Un joc de inteligență cu adevărat întortocheat, plin de puzzle-uri, piste false și aventură, bine echilibrat în ceea ce privește ponderea emoțională, perfect pentru publicul aflat la vârsta gimnaziului... Poveștile din Nagspeake ale lui Milford sunt întotdeauna o încântare, dar aceasta, cu subiectul ei dens și inteligent, cu o creștere emoțională încurajatoare și un cadru dinamic, strălucește puternic.” — Booklist, STARRED review

„O adăugire merituoasă în cadrul deja consacrat al Hanului Pungașilor, care va atrage noi cititori... Pasajele descriptive scrise de Milford sunt o încântare.”   — The Bulletin of the Center for Children's Books

Informaţii suplimentare
Autor Kate Milford
Traducător Cătălin Georgescu
Imprint Corint Junior
Colecție Aventură și mister
Serie Hanul pungașilor
Data apariției Aprilie 2021
Copertă Softcover
Nr. pagini 496
Format 13 x 20 cm
Număr volum 3
ISBN 978-973-128-770-6
new_isbn 9789731287706
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Nodul tâlharului. O poveste din hanul pungașilor
Rating-ul tău
Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top