La şcoală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine

Discount 16,50 lei Preţ standard 27,50 lei
SKU
BOK.0257

ISTORIA CU BLAZON ESTE ISTORIA ELITELOR AUTENTICE.

Este povestea unei lumi care a strălucit prin stil, prin inteligenţă, bun-gust şi subtilitatea conversaţiei din saloane. Este istoria unor oameni care au fost binecuvântaţi nu numai cu avere şi ranguri, ci şi cu patriotism, spirit de sacrificiu şi simţul datoriei.
Studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocări, literatură „cu ştaif”, reeditări sau mărturii inedite ne vor ajuta să recuperăm istoria dramatică şi plină de farmec a vechilor elite româneşti sau de pe alte meleaguri.

Colecția Istorie cu blazon vă oferă o carte eveniment, sinteza atent documentată a informațiilor despre formarea Regelui Mihai și despre specificul Clasei Palatine, o metodă de educare cu adevărat originală menită să familiarizeze viitorul suveran al țării cu tânăra elită a tuturor categoriilor sociale și a tuturor provinciilor istorice românești.

„Ca nepot al lui Duiliu Zamfirescu, fac parte dintr-o familie care a profesat scrisul și diplomația, cum au făcut bunicul, tatăl, sora și fratele meu. Ca și Regele, și eu am fost pasionat de motoare. I-am fost Măriei Sale coleg, prieten și partener în hobby-ul cu mașinile. Regele Mihai a primit, în liceu, o educație foarte bună și, prin călătoriile din țară, pe care le-am făcut împreună, a ajuns să cunoască România mai bine decât oricine. Dacă îl cunoști, cu bunele și relele lui, constați cum calitățile sale sunt mult mai numeroase decât defectele. Noblesse oblige!”   LASCĂR ZAMFIRESCU, fost elev în Clasa Palatină

„Majestatea Sa Regele Mihai ne poate servi oricând drept model de bună-creştere, de eleganţă şi de înţelepciune, de tărie în credinţă şi de loialitate faţă de cei pe care s-a născut să-i conducă şi să-i slujească. Regele nostru este şi rezultatul unei formule originale de educaţie, a cărei poveste o veţi citi în continuare. Toţi Regii şi toate Reginele României au avut parte de o educaţie aleasă, dar în cazul Regelui Mihai metoda s-a aflat la intersecţia educaţiei primite în particular cu aceea oferită de şcolile publice. Principele Moştenitor Mihai a avut, astfel, posibilitatea de a primi o educaţie de o calitate specială, dar şi de a intra în contact cu ţara şi cu oamenii ei.” FILIP-LUCIAN IORGA

Informaţii suplimentare
Autor Tudor Vişan-Miu
Imprint Corint Istorie cu Blazon
Data apariției Octombrie 2016
Copertă Flexicover
Nr. pagini 208
Format 13 x 20 cm
ISBN 978-606-793-055-9
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:La şcoală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine
Rating-ul tău

Istoria cu blazon este istoria elitelor autentice. Este povestea unei lumi care a strălucit prin stil, prin inteligență, bun-gust și subtilitatea conversației din saloane. Este istoria unor oameni care au fost binecuvântați nu numai cu avere și ranguri, ci și cu patriotism, spirit de sacrificiu și simțul datoriei.

Studii istorice, jurnale, memorii, monografi i, evocări, literatură „cu ștaif”, reeditări sau mărturii inedite ne vor ajuta să recuperăm istoria dramatică și plină de farmec a vechilor elite românești sau de pe alte meleaguri. Purtați de dorința de a ne aminti cine suntem, să deschidem vechile cufere rămase de la bunici, să suflăm praful de pe blazon și să-l purtăm, cu mândrie, pe o carte.

VIŞAN-MIU, Tudor

      Tudor Vișan-Miu (n. 1995), tânărul autor al cărții „La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine”, este, în prezent, student al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi absolvent al Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti. Pasionat de istoria monarhiei din România şi de istoriile familiale, în timpul liceului a realizat biografiile colegilor de Clasă Palatină ai Regelui Mihai, Radion Chiaburu şi Lascăr Zamfirescu.

Din 2013 este membru asociat al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta” din Iaşi.

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top