Împăratul Mărilor. Kubilai-han și nașterea Chinei

Discount 60,78 lei Preţ standard 93,50 lei
Numai 1000 ramase
SKU
BOK.1254

Livrare din 20 octombrie 2025

Biografia lui Kublai, nepot al lui Genghis-han și fondator al dinastiei Yuan, și modul în care acesta a cucerit întreaga Chină și a întreprins mai multe expediții pe mare.

Marele Genghis-han a clădit un imperiu terestru formidabil, dar nepotul său, Kubilai-han, avea să devină stăpânul mării. Unul dintre cele mai fascinante personaje ale istoriei, mongolul Kubilai a unificat China, a fondat dinastia Yuan, a adus la curtea sa matematicieni străluciți, ale căror aplicații practice s-au regăsit în domenii precum topografie, construcții, agricultură ori navigație, a încurajat dezvoltarea artistică și a impus folosirea bancnotelor de hârtie în schimburile comerciale.

După inițiale eșecuri amare, Kubilai a transformat China, cu ajutorul unor colaboratori fideli și dedicați, într-o adevărată putere maritime, justificând pe deplin titlul dat de mongoli conducătorului lor suprem: „Împăratul Mărilor”. Până la sfârșitul domniei acestuia, chinezii au construit nave remarcabile – de dimensiuni de neconceput în Europa vreme de sute de ani –, menite transportării pe distanțe mari a oamenilor, cerealelor și armelor.

Antropologul și scriitorul Jack Weatherford, specialist în istoria vechilor mongoli, dezvăluie cum hegemonia navală chineză a schimbat lumea pentru totdeauna, revoluționând comerțul mondial.

„Uimitor... Reînvie un imperiu înfloritor.” - The Telegraph

„[Weatherford are] o abilitate rară de a face ca istoria veche să capete sens pentru cititorii de astăzi.” - Global Atlanta

„Un portret amănunțit al unuia dintre cei mai puternici conducători din istoria omenirii și a impactului avut de acesta asupra unor teritorii întinse din lumea întreagă.” - Kirkus Reviews

„Jack Weatherford ne ghidează cu pricepere și însuflețire prin labirintul unei epoci de extraordinare transformări.” - Michael Prodger, The New Statesman

Informaţii suplimentare
Autor

Jack Weatherford

Traducător Alina Popescu
Prefață Ovidiu Pecican
Imprint Corint Istorie
Gen Istorie
Vârsta +18 ani
Data apariției Octombrie 2025
Copertă Softcover
Nr. pagini 464
Format 13 x 20 cm
ISBN 9786303610559
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Împăratul Mărilor. Kubilai-han și nașterea Chinei
Rating-ul tău

WEATHERFORD, Jack

        JACK WEATHERFORD a predat antropologia la Macalester College în St. Paul, Minnesota. Este doctor al Universității din California, San Diego, și a primit titlul onorific de doctor în științe umaniste al Colegiului Chinggis Khaan din Mongolia. Specializat în etnografie, antropologie și sociologie, a studiat istoria triburilor amerindiene din America de Nord, a celor din Amazon și, ceva mai recent, istoria vechilor mongoli. De-a lungul timpului, a primit diverse premii: Minnesota Book Award (de două ori, în 1989 și 1992), Anthropology in the Media Award (1992) și Mass Media Award of the National Conference of Christians and Jews (1994). Este autorul mai multor cărți de antropologie și istorie, printre care amintim: Indian Givers (1988), Savages and Civilization (1994) și The History of Money (1997).

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top