pentru comenzi mai mari de 200 lei
Hariclea Darclée și misterul partiturii dispărute
Livrare din 20 aprilie 2026
Volumul aduce în prim-plan personalitatea uneia dintre cele mai mari voci ale lumii, Hariclea Darclée, o artistă care prin talent, muncă și perseverență a ajuns să cucerească publicul din lumea întreagă.
Cartea îmbină armonios adevărul istoric cu imaginația și le propune micuților cititorilor o călătorie fabuloasă la Roma, în zilele pline de emoție și neprevăzut ale premierei operei Tosca, splendida capodoperă a compozitorului Giacomo Puccini, creată special pentru vocea sopranei născute în România.
- 48 pagini
- 21 x 28,5 cm
- Hardcover
- Corint Junior
- Români de succes
- vezi toate detaliile
Descoperă! Visează! Îndrăznește!
Crezi că supereroii există doar în desene animate sau în filme? Ce-ai zice dacă ți-aș destăinui că găsești o mulțime și în viața reală, chiar aici, printre români? Pornește în aventură alături de mine și află poveștile unor oameni geniali care au existat cu adevărat și care au rămas în istorie datorită unor realizări cu adevărat remarcabile! Descoperă cine sunt inventatorii, oamenii de știință, personalitățile istorice sau artiștii care au dat dovadă de pasiune și ambiție, și-au urmat visul și au reușit să schimbe în bine lumea în care trăim! Lasă-te inspirat de ROMÂNI DE SUCCES!
Volumul aduce în prim-plan personalitatea uneia dintre cele mai mari voci ale lumii, Hariclea Darclée, o artistă care prin talent, muncă și perseverență a ajuns să cucerească publicul din lumea întreagă.
Cartea îmbină armonios adevărul istoric cu imaginația și le propune micuților cititorilor o călătorie fabuloasă la Roma, în zilele pline de emoție și neprevăzut ale premierei operei Tosca, splendida capodoperă a compozitorului Giacomo Puccini, creată special pentru vocea sopranei născute în România.
Povestitor și, în același timp, unul dintre personajele principale ale cărții, motanul Oscar devine un veritabil detectiv particular, pornit pe urmele unei partituri dispărute. Scopul misiunii sale: acela de a salva nu doar premiera, ci și reputația sopranei Hariclea Darclée și a compozitorului Giacomo Puccini. În această aventură plină de mister, el îi conduce pe micuții cititori prin locuri emblematice ale orașului: Castel Sant’Angelo, Columna lui Traian, Fontana di Trevi și Opera din Roma. Astfel, copiii descoperă splendoarea unuia dintre cele mai frumoase orașe din Europa, dar și lumea fascinantă a muzicii, într-o poveste plină de suspans și umor.
Ilustrațiile captivante, pline de culoare și farmec, creează atmosferă aparte și transformă lectura într-o experiență memorabilă, menită să rămână mult timp în imaginația micilor cititori.
Iubesc muzica din toată inima, așa că, atunci când am avut șansa să plec la Roma ca să o ascult pe marea Hariclea Darclée, supranumită „privighetoarea Carpaților”, n-am stat o clipă pe gânduri. Cine și-ar fi imaginat însă că această călătorie minunată în lumea operei se va transforma curând într-o aventură cu iz polițist? Ce zici, vrei să mă însoțești? Îți promit dramă, secrete, întâmplări neprevăzute, dar și o poveste de neuitat pe aripile muzicii.
Al tău prieten,
Oscar
| Autor | |
|---|---|
| Ilustrator | Diana Tivu |
| Imprint | Corint Junior |
| Colecție | Români de succes |
| Serie | Motanul Oscar și genialii săi prieteni |
| Gen | Literatură pentru copii |
| Vârsta | +6 ani |
| Data apariției | Aprilie 2026 |
| Copertă | Hardcover |
| Nr. pagini | 48 |
| Format | 21 x 28,5 cm |
| ISBN | 9786303612874 |
Alina Bâltâc este redactor de carte, traducătoare și coordonatoarea colecției „Români de succes”, unul dintre cele mai noi și mai ambițioase proiecte Corint Junior. Volumul său, Petrache Poenaru și războiul împotriva petelor de cerneală, ilustrat de Diana Tivu, a fost nominalizat la Premiile Cărturino, la categoria Cartea ilustrată a anului. Este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București și are un masterat în literatură română medievală. A debutat ca autor de cărți pentru copii în anul 2018 cu volumul Iacării Acrobați. Povestea unui vis, nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor, categoria „Carte pentru Copii”. Iubește muzica și poveștile adevărate despre oameni remarcabili.





