Descoperim și învățăm cu Mitzi. Caiet de lucru pentru GRUPA MICĂ – Vol.2. Auxiliar Curricular interdisciplinar

Discount 35,00 lei Preţ standard 38,50 lei
Numai 996 ramase
SKU
EDU.643

Acest caiet de lucru este conceput cu dragoste și grijă pentru a sprijini primii pași ai copiilor în lumea cunoașterii.

Activitățile sunt adaptate vârstei de 3-4 ani, fiind menite să dezvolte gândirea, atenția, spiritul de observație, capacitatea de concentrare, motricitatea fină și creativitatea celor mici.

Prin joc și descoperire, învățarea devine o experiență plăcută și stimulatoare.

Sperăm ca acest auxiliar să fie un pas frumos în drumul lor spre cunoaștere!

Caietul este potrivit pentru lucrul la clasă în modulele 4 și 5 ale anului școlar.

Aceste caiete pentru preșcolari sunt realizate cu dragoste și dăruire pentru ei, după îndelungi momente de căutări și adaptări ale conținuturilor la nevoile și interesele „copiilor de azi”. Sunt create astfel încât să le stimuleze curiozitatea și să constituie un pas spre succes, dar să se adapteze și nevoilor cadrelor didactice, pentru că doar împreună, educatori și copii, pot transforma educația într-o artă ce trebuie continuu perfecţionată prin acumulare de experienţe de către cei ce o FĂURESC.

Caietele sunt concepute ca niște instrumente practice și utile în activitatea didactică zilnică desfășurată. Pentru fiecare an de studiu vă propunem câte două volume, care conțin fișe de lucru structurate pe module, în conformitate cu cele cinci domenii prevăzute de Curriculumul pentru educație timpurie: Domeniul Limbă și Comunicare (DLC), Domeniul Estetic și Creativ (DEC), Domeniul Psihomotric (DPM), Domeniul Științe (DS) și Domeniul Om și Societate (DOS).

Fiecare caiet cuprinde diferite activități, jocuri și exerciții prin care copiii își pot identifica emoțiile, învață să fie atenți la detalii, să-și dezvolte creativitatea și să observe mediul care îi înconjoară. Ilustrațiile sunt vesele și atractive și îi ajută vizual pe copii să înțeleagă cerințele și să intuiască mai ușor modul de rezolvare. Materialul este realizat într-o manieră integrată, respectând principiile pedagogiei moderne și ale educației centrate pe copil, încurajând implicarea activă, creativitatea și autonomia în procesul de învățare.

Ne exprimăm convingerea că aceste auxiliare vor constitui instrumente valoroase în demersul didactic al educatorilor, contribuind la îmbunătățirea calității procesului educațional din grădiniță.

Informaţii suplimentare
Autor

Ana-Maria Ene
Gabriela Ioana Orosz
Monica Petrovan
Mariana Iulia Pitiș
Maria Florentina Romanescu
Gabriela Truțescu

Ilustrator Emanuel Pavel
Imprint Corint Educaţional
Serie Descoperim și învățăm
Gen Educațional
Vârsta +2 ani
Data apariției August 2025
Copertă Softcover
Nr. pagini 48
Format 20,5 x 26 cm
Număr volum 2
ISBN 9786060889052
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Descoperim și învățăm cu Mitzi. Caiet de lucru pentru GRUPA MICĂ – Vol.2. Auxiliar Curricular interdisciplinar
Rating-ul tău

Ana-Maria Ene – profesor pentru educație timpurie la Grădinița cu Program Prelungit „Rază de Soare”, Târgoviște, Dâmbovița, gradul didactic I; are 21 de ani vechime în învățământ, este metodist IȘJ la nivelul disciplinei, formator, responsabil de cerc pedagogic, membru în Consiliul Consultativ al educatoarelor, membru al Registrului Național al Profesorilor Mentori din învățământul preuniversitar, membru al Corpului Național de Formatori în domeniul mentoratului de carieră didactică din învățământul preuniversitar.

Gabriela Ioana Orosz – profesor pentru educație timpurie la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 28, Baia Mare, Maramureș, gradul didactic I; are 27 de ani vechime în învățământ și este mentor practică pedagogică.

Monica Petrovan – profesor pentru educație timpurie la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 28, Baia Mare, Maramureș, gradul didactic I; are 14 ani vechime în învățământ, este membru în Consiliul Consultativ al educatoarelor, mentor practică pedagogică

Mariana Iulia Pitiș – profesor pentru educație timpurie, educatoare MERITO din 2024, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 13, Târgoviște, Dâmbovița, gradul didactic I; are 19 ani vechime în învățământ, este metodist IȘJ la nivelul disciplinei, formator național Step by Step, responsabil de cerc pedagogic Alternativa Educațională Step by Step.

Maria Florentina Romanescu – profesor pentru educație timpurie, educatoare MERITO din 2023, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3, Tulcea, gradul didactic I; are 34 de ani vechime în învățământ, este metodist IȘJ la nivelul disciplinei, formator național Step by Step, membru al Registrului Național al Profesorilor Mentori din învățământul preuniversitar.

Gabriela Truțescu – profesor pentru educație timpurie la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3, Tulcea, gradul didactic I; are 24 de ani vechime, este metodist IȘJ la nivelul disciplinei, membru în Consiliul Consultativ al educatoarelor, formator, membru al Registrului Național al Profesorilor Mentori din învățământul preuniversitar.

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top