Ovidiu Pecican, profesor la  universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, este autor și coautor a peste șaptezeci de cărți de specialitate, tratate, beletristică, critică literară, eseu, poezie, manuale și culegeri de studii și eseuri, și a nenumărate studii și articole, dintre care mai recente, ca unic autor: Troia, Veneţia, Roma (1998; 2007); Lumea lui Simion Dascălul (1998);

Arpadieni, angevini, români, 2001; Realităţi imaginate şi ficţiuni adevărate în evul mediu românesc, 2002; Trecutul istoric şi omul evului mediu, 2002; Haşdeenii. O odisee a receptării, 2003; B.P. Hasdeu istoric, 2004; Sânge şi trandafiri. Cultură ero(t)ică în epoca ştefaniană, 2005; Poarta leilor. Istoriografia tânără din Transilvania (I, 2005; II, 2006); Între cruciaţi şi

tătari. Creştinătate occidentală şi nomazi în Europa central-sud-estică, 2006; Ce istorie scriem (2006); Istorii intersectate (2007); Dicţionarul celor mai mari cărţi de istorie românească (2008); Regionalism românesc. Organizare prestatală și stat la nordul Dunării în perioada medievală și modernă (2009); Medievalități (2009); Letopisețul unguresc (2010); Istoria românilor (I: 2010; II: 2011); ediția sârbă, Belgrad: 2015; ediția a III-a: I: 2023, II: 2024; Avalon (2011); Pâlnia și burduful. Teorie și practică în istoriografie (2011); Istoria de sub covor (2013); Istoria literaturii române vechi (I–II: 2014); Istoria ca lectură incomodă (2017); Pavel Chihaia. Aventura vocației (2018); Metafora trecutului și conștiința istorică (2019); Românii și Europa mediană. Contribuții la tipologia culturală a Europei (2021); Românii. Stigmat etnic, patrii imaginare. O căutare

istorică (2022); Istoria României, 2023; Istoria istoriografiei Țării Românești între secolele XIII–XVIII (2025).

Filter Products By
Cumpara acum de la
  1. Imprint Corint Educaţional Eliminati acest articol
  2. Gen Educațional Eliminati acest articol
Opţiuni cumparare
Vizualizare ca Grila Lista

1 articol

Setati ascendent
pe pagină
Back to Top