Camil Demetrescu (1913–1992), licențiat în drept, a intrat în Ministerul Afacerilor Străine în 1937, prin concurs, începând o promițătoare carieră în diplomație. În primăvara anului 1941 a fost trimis la Moscova cu misiunea de a sprijini repatrierea cetățenilor români rămași în Basarabia și în Bucovina după ultimatumul sovietic din 1940.

Ulterior, câștigând încrederea diplomaților proaliați, dar și pe a ministrului de externe, Mihai Antonescu, a îndeplinit mai multe misiuni sensibile în Spania, Portugalia, Finlanda și Suedia, în vederea ieșirii României din război.

A fost unul dintre participanții direct implicați în pregătirea și executarea actului de la 23 august 1944. În 1947, cariera sa a fost oprită brutal de regimul comunist. Judecat în lotul Maniu, a primit 15 ani de închisoare, pe care i-a executat în totalitate. După pretinsa „eliberare“ a fost trimis cu domiciliul obligatoriu în Bărăgan și abia în 1964 s-a întors la București, unde a lucrat ca muncitor necalificat, apoi ca mărunt funcționar.

O personalitate nesupusă, cu un puternic spirit critic, le-a dat de furcă autorităților comuniste, care se temeau de el, fiindcă, începând să-și scrie amintirile, oferea o perspectivă reală asupra actului de la 23 august 1944.

Urmărit de Securitate, arestat, condamnat din nou la închisoare în 1975, dar eliberat în chip miraculos, a refuzat să se supună prescripțiilor ideologice și ne-a lăsat un extraordinar document memorialistic despre anii petrecuți în diplomație. Una din cărțile de istorie în care realitatea de atunci este descrisă necenzurat.

Filter Products By
Cumpara acum de la
  1. Gen Politică Eliminati acest articol
Opţiuni cumparare
Vizualizare ca Grila Lista

1 articol

Setati ascendent
pe pagină
Back to Top