Adrian Cioflâncă este istoric, specializat în istoria antisemitismului și a Holocaustului. În prezent, ocupă funcția de director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman” din cadrul Federației Comunităților Evreiești din România. Este familiarizat cu arhivele din România, Israel și Statele Unite ale Americii, privind antisemitismul din secolele XIX-XX și Holocaustul din Europa. Utilizează materialul documentar și fotodocumentar atât pentru studii academice, cât și pentru articole de popularizare a științei (pe site-urile www.scena9.ro și www.revista22.ro) și filme documentare (de exemplu, a realizat mai multe scurtmetraje privind Holocaustul pentru Televiziunea Română și a regizat, împreună cu Radu Jude, două documentare – Ieșirea trenurilor din gară, 2020, și Amintiri de pe Frontul de Est, 2022). Adrian Cioflâncă a făcut și muncă de teren, contribuind la identificarea mai multor gropi comune și locuri ale memoriei Holocaustului. În 2004, a fost membru în Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România (2003-2004), contribuind la scrierea Raportului final al Comisiei, pe baza căruia statul român și-a asumat responsabilitatea pentru participarea la Holocaust. Din 2005 este membru în delegația României la International Holocaust Remembrance Alliance. A fost Tziporah Wiesel Fellow la United States Holocaust Memorial Museum in Washington (2009). A editat opt volume, în colaborare; ultimul dintre ele: Discurs și violență antisemită în România modernă, număr tematic al „Revistei de Istorie a Evreilor din România”, nr. 4-5 (20-21), 2019-2020, Hasefer, București, 2020. A publicat mai multe studii în domenii precum istoria Holocaustului, istoria comunismului, violență politică, istorie culturală, teoria istoriei.

Filter Products By
Vizualizare ca Grila Lista

1 articol

pe pagină
Setati ascendent
Vizualizare ca Grila Lista

1 articol

pe pagină
Setati ascendent
Back to Top