pentru comenzi mai mari de 200 lei
Alexandru al II-lea. Țarul reformator
Biografia lui Alexandru al II-lea, țarul Rusiei, în timpul căruia a fost desființată iobăgia și s-au întreprins reforme în diferite domenii.
- 320 pagini
- 13 x 20 cm
- Softcover
- Corint Istorie
- vezi toate detaliile
„Uitați-vă bine la acest martir! Era un mare țar și merita un destin mai îngăduitor”, i-a șoptit diplomatul francez Melchior de Vogüé unui apropiat, în timpul ceremoniei de înmormânare a lui Alexandru al II-lea. Vânat în permanență de teroriști, țarul și-a pierdut viața în urma unui atentat cu bombe care a avut loc la 1 martie 1881. Într-adevăr, soarta a fost necruțătoare cu acest suveran călăuzit de bune intenții.
În timpul domniei sale, Alexandru al II-lea a realizat isprava fără precedent de a desființa iobăgia, de a elimina pedepsele corporale și de a reorganiza administrația, educația și justiția. Pentru a impune aceste reforme, a trebuit să lupte, pe de o parte, împotriva revoluționarilor fanatici, iar pe de alta, împotriva aristocraților și proprietarilor de pământ care se agățau de privilegiile lor. Sfâșiat între dorința de a emancipa poporul rus și teama de a zgudui temeliile imperiului lăsat moștenire de strămoșii săi, și-a găsit liniștea doar alături de o femeie foarte tânără, Ecaterina Dolgorukova, Katia, pe care și-a făcut-o amantă, stârnind un mare scandal la Curte.
În această Rusie din secolul al XIX-lea, plină de intrigi și comploturi, el apare ca victima generozității sale, a ezitărilor sale, a nesfârșitei pendulări între tentația liberalismului și frica de anarhie...
Autor | Henri Troyat |
---|---|
Traducător | Sorin Cristescu |
Prefață | Filip-Lucian Iorga |
Imprint | Corint Istorie |
Data apariției | Septembrie 2023 |
Copertă | Softcover |
Nr. pagini | 320 |
Format | 13 x 20 cm |
ISBN | 978-606-088-314-2 |
Henri Troyat, născut Lev Aslanovici Tarasov (1911–2007), a fost un scriitor și istoric francez de origine rusă, membru al Academiei Franceze, distins cu Premiul Goncourt și Premiul literar al prințului Pierre de Monaco. Printre operele sale de referință se numără biografiile scriitorilor Gustave Flaubert, Honoré de Balzac, Émile Zola sau Charles Baudelaire, precum și studiile consacrate unora dintre cele mai reprezentative figuri politice ruse, volume publicate în limba română de Editura Corint: Ivan cel Groaznic (2013), Petru cel Mare (2014) și Ecaterina cea Mare (2015).